Tradiţii şi superstiţii înspre seara Sfântului Andrei

Tradiţii şi superstiţii înspre seara Sfântului Andrei

 

De sărbătoarea Sfântului Andrei sunt legate multe tradiţii şi superstiţii pe care le-am moştenit de la bunei şi străbunei. De obicei fetele nemăritate sunt cele care aşteaptă această zi pentru a face farmece în scopul de a afla numele ursitului. Se spune că înspre seara Sfântului Andrei se protejează de spiritele rele întreaga familie.

Noaptea dinaintea sărbătorii Sfântului Andrei este considerată o noapte magică.

Pentru a ţine răul departe, se fac diferite gesturi care să protejeze. Unul dintre ritualurile cele mai cunoscute este că se unge cu usturoi partea de sus a uşii, iar unele femei lasă întreg căţelul de usturoi deasupra uşii pe tot parcursul anului. Ca să nu pătrundă spiritele rele în casă, se dă cu usturoi la prag, la geamuri, peste tot pe unde în casă ar putea să intre răul. Unele persoane superstiţioase repetă ritualul la grajduri şi toate încăperile unde sunt animale în gospodărie.

Spiritele rele nu vor avea acces în casă dacă gospodinele vor întoarce în seara de Sfântul Andrei toate cănile şi vasele cu gura în jos. Ritualurile şi credinţele diferă în funcţie de zona de unde provine persoana.

Agricultorii pot afla cât de rodnic o să fie anul ce vine dacă vor pune grâu la încolţit. Dacă boabele o să încolţească repede, anul o să fie unul cu belşug.

O altă credinţă în această seară poate spune cât de rece o să fie iarna. Dacă seara cerul este senin, se aşteaptă o iarnă blândă.

În această zi nu se... mătură, nu se dă gunoiul afară, nu se rânesc grajdurile, nu se piaptănă, nu se fac zgârâieturi, nu se face pomană şi nu se dă nimic cu împrumut. Dacă stăpânii casei nu muncesc, strigorii nu se pot apropia.

Ca să-şi afle ursitul, în noaptea de Sfântul Andrei, fata îşi pune sub cap 41 de boabe de grâu şi dacă viseaza că-i ia cineva grâul, se va mărita. Unele fete îşi pregătesc o turtă. Pentru ca vraja să fie puternică, tinerele aduc apă cu gura. După ce turtele sunt preparate, acestea se dau la un câine. Se mărită prima, cea a cărei turtă a mâncat-o căţelul.

Flăcăii neînsuraţi din sat fură porţile de la ogrăzile fetelor frumoase şi bune de măritat. Dacă tatăl fetei observă peţitorii la portiţă, acesta îi invită în casă şi-i serveşte cu un pahar de vin.

O bună parte dintre aceste tradiţii sunt respectate şi practicate şi în prezent, mai ales în zonele rurale. 

 

 

Foto:  static4.libertatea.ro; parohiasfandrei.files.wordpress.com  

 

Adaugă comentariu

Închide