Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Vezi dacă a răspuns doamna ministru la scrisoarea părintelui nemulţumit de programul şcolar

Vezi dacă a răspuns doamna ministru la scrisoarea părintelui nemulţumit de programul şcolar

 

Scrisoarea unei mame din Chişinău, care are un copil în clasa I, a ajuns virală pe internet şi a trezit multe dezbateri în rândul părinţilor, după ce femeia s-a plâns pe curricula şcolară. Diana Meaun a scris pe blogul său o scrisoare adresată doamnei ministru, dar care, potrivit ei, este dedicată tuturor miniştrilor, trecuţi, prezenţi şi viitori de la care aşteaptă nu camere la examenul de bacalaureat, ci un program şcolar care să nu „tâmpească copii”.

„Momentul când mi-a crăpat răbdarea şi am spus AŞA NU SE MAI POATE a fost atunci când sora mea, m-a sunat într-o zi şi m-a rugat să o ajut cu o problemă de matematică pentru clasa a III-a. Atunci am plâns, pe bune, rezolvând-o. Eu, femeie matură trecută de 30 de ani, şi cu facultate în spate. M-am întrebat cu groază, ce îl aşteaptă pe copilul meu, respectiv şi pe mine inclusiv, atunci când vom deveni „eleve” de clasa a III-a”, spune Diana Meaun.

Deşi a fost acuzată de unele mame că „de cunoştinţe nu se moare”, Diana spune contrariul. „Ba se moare. Sufleteşte. De aceea şi avem o generaţie de copii care au insomnii, ticuri nervoase şi depresii. De multe ori compar curricula şcolară din Moldova, cu cea din Germania, unde copii până în clasa a IV-a mai mult se joacă decât învaţă. Dar totuşi, cred că mai multă încredere aş avea într-un medic german, şcolit în Germania, care s-a jucat până în clasa a IV-a, decât în unul de-al nostru.”

Tânăra mamă spune că este sigură de faptul că dna ministru nu i-a citit mesajul, iar dacă l-ar fi citit, ar fi răspuns în stilul ei caracteristic: „Acestea nu sunt lucruri de care trebuie să se ocupe un ministru!” Aceasta este o postare pentru a afla (sau mai degrabă, de a se convinge) dacă au şi alte mame aceleaşi sentimente de frustrare ca şi ea. Iar pentru mamele care urmează să devină curând „eleve” de clasa I-a, Diana le doreşte răbdare şi o trusă plină cu valeriană şi validol.

Dar voi, mămici cu copii de şcoală, ce părere aveţi despre sistemul de învăţământ din țară? Citiţi AICI scrisoarea Dianei Meaun. Dar şi experimentul realizat de Odoras referitor la câte kilograme poate duce în spate un elev de clasa I-a AICI.

Share:

Articole recomandate