Cele mai ciudate legi ale divorţului din lume

Cele mai ciudate legi ale divorţului din lume

Vedeți mai jos o listă cu cele mai bizare legi legate de divorț. Unele încă sunt în vigoare, altele însă nu mai sunt puse în aplicare, deși nu au fost, încă, abrogate.

Arabia Saudită O femeie are dreptul să ceară divorţul pe motive întemeiate dacă soţul ei nu îi aduce cafea proaspătă în fiecare dimineaţă.

Hong Kong Potrivit unei foarte vechi legi chinezeşti, aici este legal pentru o femeie să îşi ucidă soţul, dacă îl prinde înşelând-o. Problema este că legea spune să îl omoare doar cu mâinile goale, fără vreo armă…

Samoa Este legal pentru o femeie să ceară divorţul dacă partenerul ei uită de ziua ei de naştere.

Scoţia Nu e vorba chiar de divorţ, dar rămâne o lege bizară: până în anul 1939, aici era legal ca o femeie să ceară ca un bărbat să îi devină soţ în acte dacă se culcase cu ea.

Kansas O femeie poate cere divorţul dacă soţul ei nu reuşeşte să se înţeleagă cu mama ei.

Kuweit Conform unei legi foarte vechi, un bărbat putea fi încarcerat dacă se uita „senzual” la altă femeie decât soţia lui. Sau dacă se uita plin de dorinţă la orice femelă din regnul animal…

Colorado O veche lege statală spune că un bărbat poate ajunge la închisoare dacă vrea să întreţină relaţii sexuale cu soţia lui duminica.

Carolina de Sud Falsa promisiune de căsătorie, cu scopul seducţiei unei femei, poate aduce o serie de probleme bărbaţilor care fac asta – procese şi pedepse reglementate de mai multe legi statale.

Australia O lege aborigenă spune că, dacă o femeie aborigenă dorea să se despartă de soţul ei, avea două opţiuni: să îl convingă să accepte despărţirea ori pur şi simplu să se mărite cu alt bărbat, ceea ce ar fi dus la încetarea de drept a primei căsnicii.

Utah Legi vechi din acest stat spun că bărbatul este responsabil pentru acţiunile soţiei sale. Dar legile se aplică numai când e vorba de acţiuni ale soţiilor realizate când bărbaţii lor sunt cu ele…

Delaware În acest stat se poate obţine o anulare a căsătoriei dacă unul dintre soţi (sau amândoi) a făcut asta ca răspuns la o provocare.

Foto: i.huffpost.com

Sursa: gandul.info

Adaugă comentariu

Închide