Gelozia între fraţi: de la simptome până la rezolvarea problemei

Gelozia între fraţi: de la simptome până la rezolvarea problemei

Naşterea unui copil aduce cu sine o sumedenie de sentimente pentru toţi membrii familiei. Şi dacă părinţii sunt copleşiţi de emoţii şi dragoste faţă de puiul de om, atunci reacţia copiilor mai mari poate cuprinde cele mai contradictorii sentimente: de la euforie, până la crize de gelozie şi supărare.

De felul cum părintele va reuşi să gestioneze această problemă, depinde relaţia de mai departe a copilului cu fratele mai mic, cu ceilalţi membri ai familiei, dar şi cu lumea din afara casei. Despre ce trebuie să facă adultul pentru a preveni înrăutăţirea relaţiei dintre copii, care sunt simptomele geloziei, cum poate fi aplanată o ceartă între fraţi, dar şi despre multe altele ne-a povestit, psihologul Ana Chirsanov.

 

Simptomele geloziei

Adesea rivalitatea dintre copii începe încă înainte de naşterea celui de-al doilea copil şi continuă până când copiii cresc şi încep să concureze între ei.  Cum se manifestă? Diferit, spune psihologul. “Unii copii devin agresivi. Astfel ei îşi manifestă supărarea şi dezacordul faţă de fratele care-i fură toată atenţia părinţilor. Alţii devin obraznici, pentru a-i scoate din ţâţâni pe părinţii, care nu au ochi decât pentru cel mic. Sunt şi cazuri când copiii se izolează şi se închid în sine, sau devin extrem de ataşaţi faţă de cel care i-a provocat gelozia.”

 

Cauzele care duc la rivalitate şi gelozie între fraţi

Caracterul, gradul de socializare, starea de spirit, toate aceste trăsături joacă un rol important în relaţia dintre fraţi. De exemplu, dacă într-o familie cu doi copii, unul este mai liniştit şi adoră singurătatea, pe când al doilea este o fire mobilă şi comunicativă – ambilor le este greu să găsească limbă comună, mai ales dacă împart şi aceeaşi cameră. În mod similar, un copil care are nevoie constantă de afişarea dragostei şi afecţiunii din partea părinţilor, poate provoca resentimente fraţilor şi surorilor care-şi doresc aceeaşi atenţie. 

Nici existenţa unui copil bolnav (bolnăvicios) în familie nu trebuie ignorată. Uneori, copiii cu nevoi speciale, cauzate de boală sau complicaţii în învăţare, necesită mai mult timp şi atenţie din partea părinţilor. Din acest considerent, ceilalţi copii ai familei ar putea reacţiona negativ la această situaţie, atrăgând atenţia asupra lor prin gelozii nefondate.  

 

Gelozia poate fi atenuată sau chiar prevenită

„De acest fapt, este responsabil fiecare părinte”, spune psihologul. „Pentru aceasta e nevoie să se ducă  tratative cu copilul mai mare, atât înainte de naşterea fratelui mai mic, cât şi după. Anunţându-l despre venirea în familie a celui mic, copilul mai mare va avea la dispoziţie ceva timp pentru a se acomoda cu ideea că va împărţi timpul şi dragostea părinţilor. Tot de maturi ţine şi explicaţia privind schimbările care urmează să se petreacă în familie. Anticipând lucrurile, părintele poate să îl ia cu sine la cumpărături şi să îi ceară sfatul privind alegerea jucăriilor şi a hăinuţelor, astfel ca el să se simtă şi în continuare foarte important în familie.” Întăriţi relaţia cu copilul mai mare şi arătaţi-i că a rămas la fel de important. 

Tratamentul „anti-gelozie” nu se termină aici, ci continuă şi după naşterea copilului. Pentru asta e nevoie ca părintele să discute cu copilul mai mare despre activităţile în care poate fi el implicat la creşterea copilului, dar fără a-l împovăra. Astfel, îl va încuraja, demonstrându-i că bebeluşul nu aparţine doar părinţilor, ci întregii familii. „Dacă copiii au aceeaşi cameră, părintele ar trebui să îi creeze celui mai mare un spaţiu care să fie doar al lui. Să nu îi compare şi să nu scoată în evidenţă trăsături de caracter care îl fac pe unul dintre ei mai bun decât celălalt. Să îl provoace pe copilul mai mare la discuţii, pentru a afla ce simte, ce evenimente s-au petrecut în viaţa lui în lipsa adulţilor. Tot părinţii ar trebui să înveţe să îşi gestioneze timpul astfel ca să îi acorde cât mai multă atenţie (ideal ar fi în mod egal), în timp ce bebeluşul doarme sau este lăsat în grija altcuiva”, explică Ana Chirsanov. 

 

Cum poate fi soluţionată lupta între copiii mai mari?   

Simplu. Neintervenind în conflict, sugerează psihologul. Implicare se cere numai atunci când există pericolul vătămărilor fizice. Dacă părintele se va implica de fiecare dată, riscă să se aleagă cu alte probleme. Copiii încep să-i aştepte ajutorul pentru rezolvarea litigiilor şi nu vor învăţa să-şi clarifice singuri problemele. Apoi, dacă va lua mereu dintre partea unuia dintre copii, îl va supăra pe celălalt. În cazul în care a decis să intervină în conflictul dintre copii, ideal ar fi să rezolve problema împreună cu ei, nu în locul lor.

„Nu vă concentraţi prea multă atenţie pe imaginea copilului care se face vinovat. Lăsaţi copiii să înţeleagă că, oricine participă la o ceartă, trebuie să fie responsabil pentru comportamentul său. Încercaţi să creaţi o situaţie în care să nu existe câştigători şi perdanţi. Dacă ambii vor aceeaşi jucărie sugeraţi-le un joc implicând „obiectul disputei” cu care să se joace împreună, şi nu individual. Amintiţi-vă, în timpul soluţionării cazurilor de gelozie, copiii învaţă abilităţi importante care îi vor ajuta în viaţă – să aprecieze părerea altei persoane, să meargă la compromis, să negocieze, să îşi gestioneze impulsurile agresive etc”, mai spune Ana Chirsanov. 

Ţinând cont de aceste sfaturi şi oferindu-le constant afecţiune şi dedicaţie, orice părinte va reuşi să scoată din vocabularul familiei cuvintele: gelozie, rivalitate şi supărări zilnice.

Foto: jaymalonephotographyblog.wordpress.com

Adaugă comentariu

Închide