Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Suntem însărcinaţi! Un test pentru ambii!

Suntem însărcinaţi! Un test pentru ambii!

Ştirea că soţia e gravidă nu lasă indiferent niciun soţ. Pentru că naşterea copilului îi va schimba întreaga viaţă. Tata – sună frumos, dar oare toţi bărbaţii sunt pregătiţi pentru acest eveniment?

Naşterea primului copil are o importanţă simbolică în viaţa unui bărbat. Continuând neamul, acesta se transformă astfel într-un bărbat adevărat. Noul statut presupune o responsabilitate serioasă pe umerii lui, deja pentru totdeauna. Se întâmplă însă ca bărbatul să nu fie pregătit pentru astfel de schimbări. Şi, dacă nu e pregătit, poate să apară aşa-numitul sindrom emoţional al bărbatului însărcinat care, în termeni medicali, este numit sindromul „qvad” şi se consideră o dereglare psihologică.

TU vei deveni TATĂ!

Sarcina este perioada când ambii soţi cunosc adevăratele instincte ale naturii. Maternitatea este instinctul feminin principal şi pentru o femeie e mai simplu să accepte acest rol. Pentru bărbaţi însă prima sarcină a femeii iubite, chiar dacă a fost planificată şi aşteptată, este, întâi de toate, un stres. Şi dacă el o iubeşte cu adevărat pe mama viitorului său copil, va trăi emoţiile ei şi o va ajuta, o va susţine, în orice moment. Pentru o conduită cât mai corectă, viitorul tată trebuie să se înarmeze cu multă răbdare, înţelegere, grijă şi iar cu răbdare. Puţină lume îşi pune însă întrebarea ce simte cu adevărat un viitor tată. Şi e păcat, pentru că unii bărbaţi trăiesc graviditatea soţiei ca pe a lor proprie. Femeile, care au în preajmă un astfel de soţ, consideră emoţiile drept o confirmare a unui sentiment enorm de dragoste şi o dovadă de multă gingăşie. Dar în realitate un astfel de bărbat are nevoie de susţinere la fel de mult ca o gravidă.

Revenirea la rădăcini

Psihologia bărbatului se formează de la naştere. În acest proces principalul rol îi revine familiei. Băieţii care au crescut în familii în care mama hotăra totul, având rolul principal, riscă să devină personalităţi slabe, care nu-şi pot asuma responsabilităţi majore. În astfel de familii nu poate să crească un bărbat lider, pentru că nu are alături un model bărbătesc de urmat. Totodată în familia acestuia i se cultivă mai mult simţul de vinovăţie, care mai târziu îi va crea numeroase obstacole în viaţă. Soţiile acestor bărbaţi seamănă cu mamele lor şi sunt, de regulă, tot lidere. În faţa mamei dictatoare, feciorul a fost întotdeauna vinovat că nu face ceva cum trebuie, că nu vorbeşte cum i-a spus mama… Iar în faţa soţiei el se simte ca şi în faţa mamei – vinovat. Emoţional bărbatul suportă un stres atât de puternic, încât durerile lui lăuntrice devin dureri fizice, similare cu cele ale gravidelor. Dacă soţia are greţuri dimineaţa şi el v-a simţi că-l învăluie, dacă pe ea o doare spatele, şi el va avea probleme cu coloana. Apogeul se produce în momentul naşterii pruncului şi doar atunci se sfârşeşte totul. Au fost înregistrate şi cazuri când bărbaţii aveau depresie postnatală, la fel ca şi femeile.

Motive de îngrijorare

Grija, susţinerea, atenţia şi satisfacerea poftelor gravidelor – toate sunt semnele unui tată ideal. Chiar şi cel mai reţinut bărbat, în perioada sarcinii, va deveni sensibil şi curtenitor. Specialiştii susţin că acest fapt este o normă. Ei au demonstrat că pe durata gravidităţii, la viitorii taţi scade nivelul testosteronului (numit şi hormon al agresiunii) cam de trei ori. Dar creşte nivelul de cortizol, care îl ajută să nu piardă controlul în situaţiile de stres şi nivelul de estrogen, hormon feminin care contribuie la creşterea nivelului de tensiune nervoasă. Desigur, aceste schimbări sunt mai mult simbolice şi nu prezintă vreun pericol pentru organismul unui bărbat.

Ajutorul de urgenţă

Înainte să tragă concluzii serioase în privinţa soţului, femeia trebuie să înţeleagă un lucru: motivul pentru care bărbatul îşi face griji mari este frica că nu va face faţă rolului de tată. Neîncrederea e atât de adâncă, încât el nici nu poate ascunde acest fapt. Soţia îl poate ajuta numai dacă se poate imagina în rolul lui. Pentru început, e bine să-i dea sarcini mici, dar importante. Şi trebuie să fie convinsă că acestea nu sunt prea dificile pentru el. Când va realiza sarcinile, bărbatul este neapărat lăudat şi încurajat. Un bărbat cu acest sindrom trebuie întotdeauna lăudat, ca să îşi recapete încrederea în sine. Dacă aceste mici şiretlicuri nu sunt eficiente, cereţi ajutorul unui specialist-psiholog.

Ce facem cu plăcerea?

În trimestrul trei de sarcină fonul hormonal al femeii se stabilizează şi cresc poftele sexuale. Ea se excită mai uşor şi mai intens, iar orgasmul devine mai deosebit. Dar sunt şi experienţe negative, cînd din cauza extrasensibilităţii, gingăşiile obişnuite devin iritante şi produc disconfort sau chiar durere, iar femeile refuză să aibă relaţii cu partenerul de viaţă. De aceea, fiecare cuplu alege, în această perioadă, cele mai „delicate” variante.

Dacă sarcina decurge normal, viaţa sexuală a părinţilor nu va deranja nicidecum viitorul copil. Fătul este foarte bine protejat. Iar viaţa intimă a părinţilor îi aduce lui multe beneficie: se îmbunătăţeşte circuitul sanguin şi se produce multă endorfină - „hormonul fericirii”.

Viaţa intimă este indicată şi mamelor care au trecut de 38 de săptămâni, ea fiind un bun stimulent pentru provocarea procesului de naştere. 

Share:

Articole recomandate