Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

7 mituri despre infertilitate pe care nu trebuie să le crezi

7 mituri despre infertilitate pe care nu trebuie să le crezi

În viața unor cupluri apare o situație complexă și adesea neînțeleasă pe deplin, care generează multă confuzie în jurul ei: infertilitatea. Există și anumite mituri care le fac viața mai complicată celor ce doresc un copil dar nu reușesc să conceapă. Vedeți în articol cele mai frecvente mituri pe care să nu le mai credeți.

Mitul 1 – „Este ușor să rămâi însărcinată!”

Conform ultimelor studii la nivel mondial, cel puțin 1 din 6 cupluri este diagnosticat  cu infertilitate. Unul din factorii corelați cu starea de sănătate este vârsta, care poate influența decisiv fertilitatea cuplului. Un exemplu relevant este: o femeie, fără probleme de infertilitate, are la vârsta de 30 ani șanse de 20% să rămână însărcinată în fiecare lună, în timp ce aceeași femeie la 40 ani rămâne cu doar 5% șanse de a avea copii. 

Mitul 2: „Bărbații nu au probleme cu infertilitatea!”

Încă din timpuri îndepărtate se credea că infertilitatea este o problemă strict a femeilor. Studiile și experiența actuală arată că procentul de infertilitate masculină (35% din cuplurile diagnosticate) este egal cu cel de infertilitate feminină. Restul de până la 100% se împarte în: 20% probleme ale ambilor parteneri și 10% cauze nedeterminate.

Mitul 3: „Infertilitatea este o problemă de natură psihologică….și nu o problemă medicală!”

De câte ori ați auzit prietenii, familia spunând…„infertilitatea este în capul tău” sau „nu-ți face probleme vei rămâne însărcinată”. În realitate, infertilitatea este o afecțiune a sistemului reproductiv și nu o tulburare psihică. Cele mai multe cauze identificate la cupluri sunt de natură anatomică. În concluzie, dacă vă relaxați, mergeți în vacanță sau găsiți noi moduri de a petrece timpul, acestea vă vor schimba doar stilul de viață, dar nu vă vor rezolva problemele medicale legate de infertilitate.

Mitul 4: „Cuplurile care vor munci din greu să aibă un copil vor reuși!”

Noile metode de diagnosticare și tratare a infertilității au oferit și oferă posibilitatea cuplurilor să aibă copii. Aproape 50% din cuplurile care aleg un centru de reproducere umană asistată și care urmează tratamentele stabilite de specialiști în infertilitate obțin sarcini. A nu se uita, infertilitatea este o afecțiune a aparatului reproductiv, iar unele probleme sunt netratabile – indiferent cât de „greu muncește cuplul” să rezolve această situație.

Mitul 5: „Odată ce cuplul adoptă un copil, femeia va rămâne însărcinată!”

Această explicație nu este doar dureroasă pentru cuplurile infertile, dar este și neadevărată. În primul rând sugestia de a înfia un copil nu trebuie privită ca o rezolvare a problemelor de infertilitate a unui cuplu, ci este o cale de a întemeia o familie frumoasă. În al doilea rând, doar un număr mic, nesemnificativ, de cupluri au reușit să aibă copii după adopție.

Mitul 6: „Soțul renunță la căsnicie când află că soția este infertilă!”

Infertilitatea este o afecțiune prezentă în egală măsură la femei și bărbați. Pe parcursul investigațiilor și tratării infertilității cuplurile sunt supuse atât unor presiuni emoționale, cât și fizice, acestea apropiindu-se și mai mult. Multe cupluri identifică noi și mult mai profunde moduri de armonizare, descoperind în timp, că relația lor devine mult mai puternică și stabilă.

Mitul 7: „Cuplurile infertile vor fi nefericite și neîmplinite!”

De regulă cuplurile infertile experimentează o varietate de emoții puternice, multe dintre acestea parcurgând această perioadă dificilă căutând soluții care să le readucă echilibrul: unii renunță la visul de a avea copii și învață să-și umple viața cu alte bucurii, alții decid să adopte, arătând astfel că există viață în aceste cupluri chiar și după confirmarea infertilității.

 

Sursa: mamadeprofesie.ro; kleo.ru

Share:

Articole recomandate