Mobilat

7 vedete care îşi cresc copiii singuri

7 vedete care îşi cresc copiii singuri

 

Deşi sunt persoane cu o popularitate imensă în toată lumea, unele vedete şi-au asumat rolul de părinte singur. Deţin conturi cu sume impunătoare, sunt adoraţi de public, dar duc povara creşterii şi educării copiilor singuri. Se pare că nici cei mai faimoşi oameni nu sunt scutiţi de probleme familiare.  

Ne punem întrebarea, ce nu le ajunge cuplurilor înstărite? Au de toate, deci ar trebui să se bucure şi să-şi crească în armonie copiii, dar, din varii motive, se întâmplă ca şi vedetele să ajungă părinţi singuri.

 

Mihaela Rădulescu

După ce a divorțat de Elan Shwartzenberg, Mihaela Rădulescu a intrat în lista vedetelor care își cresc singure copiii. Aceasta a rămas în relaţii bune cu fostul soț și a primit custodia copilului lor. Chiar dacă este într-o relație cu Felix Baumgartner, Mihaela îl crește singură pe fiul Ayan.

Sandra Bullock

Actriţa americană este una dintre cele mai bine plătite actrițe. La cei peste 51 de ani, este o mamă mândră a unui băiețel adoptat, Louis. Băieţelul a fost adoptat chiar în timpul divorțului de fostul soț infidel, Jesse James. Istoria nu se opreşte aici. Multe voci spun că Sandra a adoptat și-o fetiță, de data aceasta, chiar când a început o relație frumoasă și plină de speranțe cu fotograful Bryan Randall.

Michelle Williams

E dificil să creşti şi să educi un copil, mai ales atunci când nu ai suportul jumătăţii. E cu atât mai greu când unul dintre parteneri moare. Este cazul actriței Michelle Williams, care își crește fetița, pe nume Mathilda. Tatăl acesteia, celebrul actor Heath Ledger, a murit din cauza unei supradoze de medicamente.

Britney Spears

Diva pop este şi ea lipsită de ajutorul partenerului. Astfel şi-a asumat responsabilitatea să-şi crească feciorii, Sean şi Jayden, cu multă dragoste şi afecţiune. Deşi părinţii sunt divorţaţi, aceştia se împacă bine, mai ales atunci când este vorba despre asumarea responsabilităţilor legate de educaţia feciorilor.

Kate Moss

Supermodelul faimos își crește singură copilul pe care-l are cu Jefferson Hack. Frumoasa fiică Lila Grace pășește pe urmele mamei sale. Acestea au apărut chiar şi pe coperta renumitei reviste Vogue.

Jennifer Lopez

Diva J.Lo face faţă foarte bine statutului de mamă singură şi, în acelaşi timp, carierei strălucite. Nu este genul de mamă care să-şi neglijeze copiii. Gemenii din căsnicia cu Marc Anthony, Max şi Emme, sunt adoraţi de ambii părinţi, iar celebra lor mămică este o femeie fericită şi împlinită.

Dmitrii Shepelev

Soţul regretatei artiste Janna Friske şi-a asumat cu demnitate rolul de tată-singur. Asfel îşi creşte feciorul, Platon, fiind ajutat de o bonă. Acesta îi oferă toate condiţiile de dezvoltare şi desigur afecţiunea necondiţionată de care are nevoie orice copil.

 

Foto: i.dailymail.co.uk; images.lifeandstylemag.com; okmagazine.ro; img.wennermedia.com; graziamagazine.ru

Adaugă comentariu

Închide