Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

(Foto) Cristina Croitoru alături de fiul ei, într-o vacanță peste ocean

(Foto) Cristina Croitoru alături de fiul ei, într-o vacanță peste ocean

De când a devenit mamă, Cristina Croitoru petrece foarte mult timp alături de familia sa. Interpreta este destul de activă și în mediul virtual, postând cu regularitate fotografii frumoase în care apare și micuțul Alexandru. Acum aceasta petrece o vacanță de vis tocmai peste ocean.

În ajunul sărbătorilor pascale, Cristina Croitoru împreună cu soțul și cu fiul lor Alexandru, au plecat în vacanță în Statele Unite ale Americii. Aceștia au reușit să viziteze unele dintre cele mai populare orașe de acolo, și anume Gulf Breeze și Chicago. Din poze se vede clar că interpreta are o familie fericită, iar fiul lor este cel care le face viața mai dulce.

În ultima perioadă interpreta publică tot mai des filmulețe și fotografii emoționante cu fiul ei, asta după ce o lungă perioadă nu a arătat chipul micuțului. De remarcat este și forma fizică a Cristinei Croitoru, aceasta și-a revenit spectaculos după naștere. Nu știm care o fi secretul, însă cert este faptul că tânăra mămică arată foarte bine.

Pe lângă pasiunea pentru muzică, îi mai place și să picteze. În timpul liber aceasta preferă să organizeze șezători împreună cu prietena sa, interpreta Karizma, și se răsfață pictând. Mai jos puteți admira și o lucrare realizată de Cristina Croitoru.

Foto: Facebook.com; instagram.com

Share:

Articole recomandate