Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Maria Marian s-a înscris la facultate!

Maria Marian s-a înscris la facultate!

Frumoasa prezentatoare a emisiunii «Acasă Devreme» de la Jurnal TV, după ce ne-a tot îndrumat de la ecran că «prea multă sănătate nu există şi să avem grijă de cea pe care o avem», s-a gândit să se înscrie la facultatea de medicină generală. Acum este anul întâi şi a trecut cu brio de prima sesiune.

«Vreau să înţeleg cum funcţionează organismul uman dincolo de aparenţe. Vreau să cunosc mai multe. Nu mă sperie nici faptul că va trebui să studiez şase ani, după care să mai fac încă trei ani de rezidenţiat, pentru că soţul mă susţine şi mă ajută să realizez toate gândurile din sufletul şi inima mea», a spus Maria Marian pentru Odoraş.md

Are un program zilnic foarte ordonat, pentru că  trebuie să le reuşească pe toate. De dimineaţă merge la ore, după prânz la serviciu, iar temele pentru lecţii le pregăteşte seara târziu, după ce îl adoarme pe fecioraşul Cristian.

«Eu îmi fac planuri pentru şase ani înainte, iar acum îmi urmez al doilea vis. Voi fi medic la TV, dacă mă va ajuta bunul Dumnezeu», conchide vedeta de la Jurnal, care are şi studii în jurnalism. 

«Ce poate fi mai frumos într-o zi de duminică plină de soare decât să înveți anatomia măduvei spinării? Copilul meu doarme dus, soarele luceşte frumos, mama învață cu spor!» scria Maria Marian pe o reţea de socializare.

Citeşte şi: Maria Marian: Acum simt că trăiesc

Foto: Foto d'Or, Cristina Axentii, Facebook

Share:

Articole recomandate