Mariana Mihăilă își coase ținutele după propriul concept!

Mariana Mihăilă își coase ținutele după propriul concept!

 

De mai bine de 7 ani, Mariana Mihăilă își coase ținutele la aceeași croitoreasă. Deși a colaborat cu mai multe meșterițe talentate, uneia i-a rămas fidelă de ani buni. Interpreta nu a schimbat-o nici atunci când a trebuit să-și creeze rochia de mireasă, nici în perioada sarcinii. Tot la ea își coase rochiile pentru evenimentele mai speciale, cât și ținutele scenice. Ne-a stârnit curiozitate și am descusut-o de detalii!

Mariana Mihăilă spune că originalitatea este una dintre condițiile primordiale pentru un interpret, așa că apelează la croitori pentru a-și crea ținutele vestimentare. Aceasta spune că astfel poate să își ajusteze hainele după propriul gust și preferințe, având posibilitatea de a-și alege singură stofa, modelul sau culoarea preferată. În plus, ea spune că adesea conceptul îi aparține. 

„De regulă prefer să-mi cos rochiile de seară. Am ales anume această modalitate din două considerente: primul, pentru că fiind foarte suplă îmi găseam greu rochii pe mărimea mea, și un al doilea motiv a fost faptul că îmi place să fiu originală și să nu mai întâlnesc o ținută identică și la altă persoană.”

Majoritatea ținutelor scenice ale interpretei, sunt gândite chiar de ea, însă anterior aceasta a apelat și la serviciile designerului Ana Artiushkina. Interesant este faptul că și rochia de mireasă a interpretei a fost cusută după conceptul ei, coordonând cu croitoreasa Angelica Mișcoi. În perioada sarcinii Mariana Mihăilă, de asemenea și-a cusut în jur de 10 ținute, fiind foarte mulțumită de rezultatele obținute. 

Foto: Arhiva personală/Mariana Mihăilă

Adaugă comentariu

Închide