Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Prezentatoarea TV Marcela Dedin povestește cum a născut un băiețel perfect sănătos după ce 3 medici au spus că bebe ar avea probleme la inimă

Prezentatoarea TV Marcela Dedin povestește cum a născut un băiețel perfect sănătos după ce 3 medici au spus că bebe ar avea probleme la inimă

Marcela Dedin, prezentatoare TV, a trecut printr-un moment foarte greu în timp ce-l aștepta pe cel de-al doilea său copilaș – Daniel-Timofei. Mămica, la prima aniversare a micuțului, a făcut o mărturisire pe rețelele de socializare povestind acea perioadă grea și minunea care a avut loc.

Vedeți mai jos mărturia mamei și dovada că minunile se realizează:

La Mulți Ani, copil-minune!

Ai venit în această lume, sănătos, printr-un miracol. La propriu. După ce în ultimul trimestru de sarcină trei specialiști diferiți și trei aparate USG diferite confirmau același diagnostic: suspecție de viciu cardiac.

Deși medicii mă linișteau că nu e grav, că în zilele noastre operațiile la inimă, la prunci, se fac cu succes la Kiev, inima mea plângea în continuu. O doamnă cardiolog (din păcate nu i-am reținut numele) m-a îmbrățișat într-o zi și a început să se roage în voce pentru mine și pruncul meu, spunându-mi că uneori când și medicii sunt neputincioși, Dumnezeu face minuni! Dacă citiți acest mesaj, doamnă, mă înclin și vă mulțumesc! Mare putere a avut rugăciunea dvs.!

La fel de mult îi mulțumesc doamnei doctor Prodan Natalia, care m-a luat de mână și m-a dus la Institutul Mamei și Copilului, unde au loc nașterile mai complicate. M-a prezentat și m-a încredințat medicului Victor Ciobanu, care fără să stea mult pe gânduri, după un nou control USG, a decis: mâine facem cezariana, nu mai avem ce aștepta! Aveam 37 de săptămâni. Nu mă așteptasem să nasc atât de repede.

Emoțiile erau imense. Nu știam ce ne așteaptă. Nu știam ce îl așteaptă pe micul suflețel de sub inima mea. Oare odată cu apariția pe lume, inimioara lui va continua să bată!?
Din fericire, minunea s-a produs!

Eram conștientă în timpul operației, iar când i-am auzit vocea plângândă și în scurt timp moașa mi-a zis: „Mămico, pupă-l!”, am simțit că totul va fi bine! Desigur, și grație echipei de medici, pentru care am toată recunoștința!

Dar cel mai mare miracol a fost să auzim, după toate verificările: „Copilul este perfect sănătos!”
Nu s-a confirmat suspecția de viciu cardiac. Slavă Domnului! Nu știu ce a fost asta, dar cu siguranță minunile există! Și eu am trăit o minune! Doamne, îți mulțumesc!

Astăzi Daniel-Timotei face un an!
Dragul meu fiu mai mic, tu ai adus primăvară în viața mea! Împreună cu tine am renăscut!
Mi-ai readus speranța și bucuria de a trăi!
Bucuria de a mai fi o dată mamă!
Bucuria de a da viață unui suflet curat și pur, aidoma unui înger! Este tot ce-și poate dori o femeie pe lumea asta! Este tot ce mi-am dorit: să fiu mamă, iar tu să fii sănătos!

Dumnezeu să te binecuvânteze, dragul meu copil! Iar iubirea mea de mamă să te ocrotească în orice clipă!

La Mulți Ani, Daniel-Timotei!
La Mulți Ani, copil-minune!

 

Sursa: facebook.com/marcela.dedin

Share:

Articole recomandate