Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Vedete care au recunoscut că trec prin depresie postnatală

Vedete care au recunoscut că trec prin depresie postnatală

Conform statisticilor, aproximativ 13% dintre femeile care au născut au ajuns să dezvolte depresie postnatală. Aceasta poate afecta orice femeie, chiar și pe cele bogate și faimoase. Mai multe vedete care au trecut prin depresie postnatală au împărtășit poveștile lor cu restul lumii, în pofida stigmatului cultural care condamnă prezentarea maternității în termeni mai puțin onorabili.

 

Gwyneth Paltrow

Gwyneth Paltrow a experimentat depresia postpartum după nașterea fiului său Moses în 2006. În cadrul unui interviu ea susține că s-a simțit ca un zombi. „Nu-mi puteam accesa inima. Nu-mi puteam accesa emoțiile. Nu mă puteam conecta. A fost îngrozitor. A fost exact opusul a ceea ce s-a întâmplat când s-a născut Apple. Cu ea mă simțeam în al nouălea cer. Nu-mi venea să cred că acum nu mai era la fel. Am crezut doar că înseamnă că sunt o persoană și o mamă îngrozitoare”.

Brooke Shields

Actrița a scris o carte pe tema depresiei sale. Aici a discutat despre sentimentele când s-a simțit deconectată de fetița sa. „Rowan continua să plângă, iar eu am început să mă îngrozesc de momentul în care Chris urma să o aducă din nou la mine. Am început să experimentez o senzație de rău în stomac, ca și cum o menghină îmi strângea pieptul. În locul anxietății nervoase care adesea însoțește panica, un sentiment de devastare m-a copleșit. Nu am simțit ca și cum aș vrea să mă apropii prea mult de Rowan. Nu mi-a fost frică că ar fi prea fragilă, pur și simplu nu am simțit dorința de a o ridica. Întotdeauna când eram lângă un copil am simțit dorința să îl iau în brațe și am fost șocată că nu am dorit să îmi țin în brațe fiica".

Courtney Cox

Depresia postpartum a acestei mame nu s-a instalat decât când fiica sa Coco a împlinit vârsta de 6 luni. „Nu am putut dormi. Inima mea bătea nebunește și am ajuns extrem de deprimată”, a spus actrița. A mers apoi la medic și a aflat că era un dezastru pe plan hormonal. A urmat un tratament cu progesteron și s-a bazat pe prietene precum Brooke Shields și Jennifer Aniston pe perioada recuperării.

Drew Barrymore

Nu am avut depresie postpartum la prima naștere, așa că nu am înțeles-o", a declarat Drew Barrymore pentru revista People. A doua oară m-am gândit „iată despre ce vorbește lumea. Acum înțeleg. Este o senzație complet diferită de copleșire. M-am simțit pierdută”.

Celine Dion

În anul 2011, mămica vedetă a recunoscut că s-a confruntat cu această problemă după ce a dat naștere gemenilor în 2010. „Pentru o clipă a fost fericire imensă, iar în următoarea se instalează oboseala și am ajuns să plâng fără niciun motiv. În unele din primele zile după ce am ajuns acasă de la maternitate, nu mă simțeam în largul meu. Îmi pierise pofta de mâncare, iar acest lucru m-a deranjat. Mama mea a remarcat că aveam momente în care păream lipsită de viață, dar m-a asigurat că acest lucru era perfect normal. Această experiență m-a ajutat să îmi doresc să ajut alte mame care trec prin același lucru. Pentru astfel de lucruri au nevoie mamele de sprijin emoțional real”.

Adele

Renumita cântăreață a declarat în decembrie 2016 că a luat cea mai rea decizie din viața sa când a dat naștere fiului său Angelo. „Cunoștințele mele despre depresie postpartum este că nu vrei să fii alături de copilul tău, ești îngrijorată că ți-ai putea răni copilul, te întrebi dacă faci o treabă bună. Dar eu eram obsedată de copilul meu. Mă simțeam inadecvată și ca și cum aș fi luat cea mai rea decizie a vieții”.

 

Informații și foto: qbebe.ro; fanpop.com;

fashionnetwork.com;pinterest.com

Share:

Articole recomandate