Apa Termală Herculane - calmează și decongestionează pielea sensibilă

Apa Termală Herculane - calmează și decongestionează pielea sensibilă

Apa Termală Herculane este originală, unică și imposibil de reprodus. Proprietățile ei au fost demonstrate prin metode științifice pentru toate gradele de sensibilitate a pielii, de la cea sensibilă, la cea intolerantă sau alergică. Efectul calmant, decongestionant este imediat.

Folosită zilnic, aceasta protejează pielea și îi menține aspectul sănătos, reduce iritațiile, calmează pielea încinsă, previne iritația după ras sau epilare, fixează machiajul și completează demachierea. Apa Termală Herculane este singura apă termo-minerală din România utilizată în dermocosmetică şi dermatologie. Provine dintr-un izvor termo-salin de o mare puritate, de la 2.000 de metri adâncime ajungând la suprafață la 45°C. Ea oferă o asociere unică de minerale și oligoelemente.

Istorie și actualitate - Trecut și prezent

Apreciată încă din perioada civilizației romane pentru proprietățile ei terapeutice, Apa Termală Herculane și-a câștigat faima de-a lungul miilor de ani. Creată prin întâlnirea apei de ploaie cu rocile calcaroase, Apa Termală Herculane are o compoziție unică de minerale și oligoelemente.

Am demonstrat științific calitățile apei termale Herculane prin studii conduse de renumiți cercetători români și francezi. În 2006 Francine Jolie, profesor de biologie moleculară, în cadrul Societății Europene de studii Farmacologice (SEPhRA) Paris, demonstrează efectul calmant și anti-iritant al Apei Termale Herculane asupra pielii.

Studiul recomandă Apa Termală Herculane în calmarea și decongestionarea pielii sensibile, dermatoze, atopie, iritații și piele îmbătrânită.

În anul 2009 Doamna Profesor Rodica Cozgarea, în Clinica de Dermato-Venerologie a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, demonstrează printr-un studiu in-vitro efectul de întârziere a îmbătrânirii celulare. Studiul a fost publicat și prezentat la Congresul European de Dermatologie (EADV) din același an.

Dacă vrei să ai o piele tânără, fermă și elastică, folosește cât mai des Apa Termală Herculane!

Pulverizeaz-o dimineața și seara, după curățarea pielii, înainte de aplicarea cremei. Când tenul este mai încărcat de praf și expus radiațiilor solare, se recomandă folosirea frecventă și în timpul zilei, chiar și peste machiaj, deoarece are un efect imediat regenerant și calmant.

 

Adaugă comentariu

Închide