Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Prezentatoarea TV care a slăbit 20 kg renunțând la două produse

Prezentatoarea TV care a slăbit 20 kg renunțând la două produse

Într-un an de zile, prezentatoarea de televiziune Corina Dănilă, de 46 de ani, a reuşit să slăbească aproape 20 de kilograme, ajungând astfel la silueta de la debutul în televiziune. 

Într-un interviu pentru „Ce se întâmplă doctore?”, Corina Dănilă a mărturisit că în anul 2017 avea 76 de kilograme, iar în prezent a ajuns să cântărească 57 de kilograme, după ce a urmat un regim alimentar personalizat realizat de specialiştii unei clinici private. Vedeta a renunţat complet la zahăr şi prăjeli, iar alimentele pe care are voie să le consume sunt la îndemâna tuturor. În plus, este foarte atentă la alimentele procesate, acestea practic lipsind din meniul ei. 

Carne de porc, vită, peşte, ouă, lactate, salată verde, roşii, castraveţi, ridichi, ceapă, dovlecei, seminţe, ulei de măsline, fructe şi tot felul de condimente. Gătesc la cuptor, fiert sau tras la tigaie”, a povestit Corina.

Am învăţat să mănânc atunci când îmi e foame, puţin şi destul de des, minim cinci mese pe zi. Plec de acasă cu caserole cu mâncare, sau cu iaurt, sau fructe, în funcţie de programul meu de peste zi şi de ce anume am chef să mănânc. Îmi pregătesc de seara şi dimineaţa mi le iau cu mine. Mănânc fructe, dar mănânc şi îngheţată îndulcită cu ştevie sau îmi cumpăr din când în când dulciuri de la raioanele speciale, fără zahăr”, a continuat vedeta.

Principalul motiv pentru care s-a apucat de dietă a fost, în primul rând, sănătatea, deoarece a început să aibă probleme cu coloana vertebrală.

 

 

Sursa: csid.ro; one.ro; libertatea.ro

Share:

Articole recomandate