Chist ovarian - factori de risc, simptome și tratament

Chist ovarian - factori de risc, simptome și tratament

Chisturile ovariene sunt formațiuni pline cu lichid, care se dezvoltă în ovare în timpul procesului de producere a ovulelor. Aceste chisturi reprezintă o afecțiune frecventă în rândul femeilor aflate la vârstă reproductivă.

Printre principalii factori de risc care pot duce la dezvoltarea de chisturi ovariene sunt:
• Menstruații neregulate
• Menstruație precoce
• Infertilitate
• Dezechilibre hormonale
• Legarea trompelor poate crește riscul de chist ovarian

Simptome:

De obicei, chisturile ovariene sunt inofensive si nici nu produc simptome. Mai mult, pot chiar să dispară fără un tratament. Dar cu cât este mai mare, cu atât poți avea unul sau mai multe din următoarele simptome:

  • Urinări frecvente și dureri la defecație
  • Dureri  sau disconfort abdominal
  • Creșterea în greutate
  • Modificări ale ciclului menstrual
  • Modificări ale pilozității corporale (crește mai mult păr)

În cazuri mai rare, atunci când chistul a fost răsucit, sângerează sau s-a rupt, simptomele pot fi:

  • Sângerări vaginale
  • Senzație de greață și de vărsături
  • Dureri în zona pelvină
  • Stări de amețeală și chiar leșin

Tratamentul pentru chist ovarian

Dacă existența chistului nu cauzează niciun fel de disconfort sau dureri severe, medicul va recomanda urmărirea regulată a acestuia, fără a fi nevoie de un tratament.

În cazul unui chist de dimensiuni mari, cu simptome, medicul poate recomanda un tratament cu anticoncepționale.

Pentru femeile care au ajuns la vârsta menopauzei, tratamentul constă în monitorizarea ecografică și determinarea markerului tumoral CA 125 printr-un test de sânge.

 

Sursa: csid.ro; profi.ru

Adaugă comentariu

Închide