Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Cum se tratează ulciorul, infecția oculară care apare de la mic la mare

Cum se tratează ulciorul, infecția oculară care apare de la mic la mare

Orjeletul, cunoscut popular și sub denumirea de urcior sau ulcior, este un mic furuncul care se dezvoltă la marginea pleoapei. Acesta apare din pricina unei infecții și de cele mai multe ori trece de la sine, însă sunt și situații când trebuie să mergi la medicul specialist oftalmolog pentru tratament. Orjeletul poate să apară la orice vârstă. 

Acesta apare sub forma unei umflături la nivelul pleoapei superioare sau inferioare și care ulterior, se transformă într-un abces roșu cu un punct gălbui care va supura sau nu. Specialiștii spun că atunci când infecția apare în interior avem un ulcior intern, iar când apare la exteriorul pleoapei se numește ulcior extern. Din fericire, în cazul celui extern nu prea este necesar tratamentul, acesta se vindecă singur în câteva zile. În schimb, cel intern nu trece ușor, fiind întotdeauna nevoie de diagnosticul și tratamentul specialistului.

Principalele cauze ale bolii sunt: stafilococul auriu, o igienă incorectă a mâinilor, contaminarea cu anumite bacterii.

Iată care sunt simptomele:  

- roșeața care apare la nivelul ochilor,

- arsura sau senzația de înțepătură,

- prezența puroiului,

- durere la nivelul ochilor în timpul expunerii la lumină,

- stare generală de rău,

- prezența febrei.

Ulciorul debutează cu o roșeață dureroasă pe pleoapă de-a lungul liniei genelor, însoțită de o senzație de arsură. Pleoapa se inflamează, iar ochiul va lăcrima. Atunci când situația este mai gravă apare și puroiul. Atunci când puroiul nu se elimină spontan, medicul poate interveni printr-o mică incizie.

În ce constă tratamentul:  

Orjeletul extern se vindecă spontan, dar cel intern necesită un tratament chirurgical oftalmologic. Tratamentul ulciorului este prescris numai de medicul oftalmolog după un examen al ochiului. Tratamentul constă în administrarea de picături anti-inflamatorii, dar și în picături cu antibiotice.

Atenție, ca pacient nu ai voie să spargi ulciorul deoarece vei da naștere unor complicații serioase.

 

Sursa: doctorulzilei.ro

Share:

Articole recomandate