Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

8 sfaturi de bază pentru o alimentație postnatală corectă

8 sfaturi de bază pentru o alimentație postnatală corectă

Dieta femeii care alăptează trebuie să fie echilibrată. Mâncarea ingerată de o mamă care alăptează nu numai că îi îndeplinește nevoile nutriționale, care sunt mai mari în perioada postnatală, dar îi permite inclusiv să producă lapte. Doar așa poate oferi atât ei, cât și bebelușului, nutrimentele necesare pentru o creștere armonioasă, dar și o recuperare rapidă. Și dimpotrivă, o mămică care nu are o alimentație postnatală corectă poate avea un copil sănătos, dar cu grave repercursiuni asupra propriei sănătăți. În cazul lipsurilor nutriționale, corpul va face din producția de lapte prioritatea numărul unu, iar nevoile mamei vor avea de suferit. Pentru ca acest lucru să nu se întâmple, am discutat cu Tatiana Cozaris, medic nutriținist-dietolog la Clinica Sancos, despre alimentația sănătoasă postnatală a mamelor. Și iată ce sfaturi am primit:  

Împărțiți consumul caloric în cinci mese: mic dejun, prânz, cină și două gustări. Creșteți consumul caloric zilnic până la 2500 de calorii, iar dacă plănuiți să alăptați pentru o perioadă mai mare de trei luni puteți mări numărul de calorii la circa 2800 pe zi.

Consumați doar alimente de calitate. Este vorba de proteinele care provin din carnea slabă de pasăre. Regula spune: două grame de proteină pentru fiecare kilogram pe care îl aveți. În ceea ce privește peștele, o alegere bună este cel gras, bogat în acizi grași saturați. Optați pentru grăsimi nesaturate primare: uleiul de floarea soarelui, de rapiță, de măsline sau de porumb, pentru că ele furnizează acizi grași care sunt esențiali pentru dezvoltarea sistemului nervos al bebelușului, dar numai în stare crudă. Pentru prăjire cel mai indicat este uleiul de măsline, cel mai rezistent la temperaturi înalte, dar limitați consumul de alimente preparate prin prăjire. Acesta nu face nimic altceva decât să încarce caloric organismul fără a-i furniza proteine,vitamine și minerale ce pot fi transformate în energia necesară alăptării. Evitați grăsimile trans, saturate, zaharurile, alimente procesate, bogate în E-uri. 

Beți suficientă apă! Creșteți consumul de apă până la trei litri de lichide zilnic, inclusiv ceaiuri de lactație. Mamele care alăptează au oricum tendința de a le fi sete mai des, mai ales în timpul sesiunilor de alaptare, deoarece o parte din consumul de apă contribuie la producerea laptelui. Dar țineți minte: excesul de lichid poate scădea calitatea laptelui produs.

Nu țineți regim! Multe femei după ce nasc vor să slăbească. Greșit. O scădere drastică în greutate ar putea scădea nu doar cantitatea de lapte, ci și ar putea să fie nocivă, deoarece eliberează în sânge toxinele acumulate în organism care ajung ulterior în lapte. Așadar, în timpul alăptării mamele au nevoie de o cantitate sporită de calorii, pentru a suplini consumul metabolismului propriu, dar și pe cel al bebelușului. 

Urmăriți cu atenție reacțiile bebelușului. Nu există alimente interzise în timpul alăptării. Dar! Nu toate alimentele pot fi tolerate de bebeluș. Astfel, se recomandă evitarea consumului de afumături, ceapă, gulii, citrice, varză, condimente, conopidă, praz, mazăre, fasole, condimente, boabe, prăjeli, fast-food etc. Înturcât unele alimente consumate îl pot face sensibil, iar copilul devine agitat, plânge, doarme insuficient. Cu alte cuvinte asta înseamnă că nu i-a priit ceea ce a mâncat mama. Fiți atente și încercați să evitați produsele care îi creează disconfort. Și tot aici: evitați cofeina, alcoolul și tutunul. 

Consumați alimente ce conțin acid folic B9, vitamină ce lipsește în mod regulat din dieta femeilor. În timpul sarcinii, acidul folic este foarte important pentru dezvoltarea sistemului nervos al copilului, de aceea, mamele care alăptează sunt sfătuite să consume alimente ce conțin acid folic. Acesta se găsește din abundență în sparanghel, porumb, spanac etc.

Consumați alimente ce conțin calciu. O mamă care alăptează produce în jur de 650 – 750 ml de lapte pe zi. Recomandăm să consumați 1200 mg calciu pe zi. O dietă echilibrată furnizează doar 800 – 1000 mg de calciu pe parcursul unei zile. Dar mamele care alăptează au nevoie de 1200 mg, de aceea un supliment de calciu este binevenit. Nevoia de calciu poate fi satisfăcută prin consumul de produse lactate, legume crude, migdale și alune.

Dar și alimente ce conțin zinc. Conform unui studiu britanic, femeile însărcinate și cele care alăptează au carențe de zinc. Recomandabil este să consumați în jur de 15 – 20 mg zinc pe zi. Acesta se găsește în ouă, carne, făină integrală și ovăz.

Dacă vă confruntați cu probleme legate de alimentația postnatală, o consultație mai amplă puteți avea la medicul de profil al Clinicii Sancos. Clinica a rezervat un loc aparte medicinii de familie, departament relativ nou, care s-a impus în rândul pacienţilor ce îşi doresc o legatură directă şi personală cu medicul lor de familie. Scopul clincii este de a cunoaște nu doar individul, ci şi familia acestuia, cu toate problemele ei. Sancos este alături de pacient încă de la naștere, trecând prin toate etapele de dezvoltare de-a lungul vieţii - sugar, copil mic, preşcolar, adolescent, adult, vârstnic. Departamentul de medicină de familie al Clinicii Sancos deservește în mare parte pacienți asigurați, având contract de colaborare cu Compania Națională de Asigurări în Medicină. Tot aici, pacienţii medicului de familie au parte de multe beneficii și în cadrul clinicii. Clinica de Medicină Estetică „Sancos”. Informație: +373 (22) 909 909, +373 (22) 909 908

Sursa foto: ro-mamma.com, doc.ro

 

Share:

Articole recomandate