Ideale pentru pici: Chifteluțe de pui cu măr

Ideale pentru pici: Chifteluțe de pui cu măr

E o combinație neobișnuită de ingrediente la prima vedere, dar chifteluțele de pui cu măr sunt un preparat excelent pentru cei mici, fie că sunt consumate calde sau reci. Mărul dat pe răzătoare adaugă o aromă specială chifteluțelor de pasăre. Cel mic va fi încântat! Iar prepararea lor vă va lua mai puțin de 45 de minute.

Ingredientele necesare:

- 2 lingurițe ulei de măsline extravirgin

- 1 ceapă tăiată fin

- 1 măr curățat de coajă 

- 2 piepți de pui

- 1 jumătate de linguriță de pătrunjel proaspăt

- 1 linguriță de cimbru proaspăt

- 50 g de pesmet alb

- 1 linguriță de sare

- 1 linguriță de piper

- 50 g de făina albă

Mod de preparare:

Încinge uleiul de măsline într-o tigaie anti-aderentă și sotează ceapa circa 3 minute, apoi transfer-o pe o farfurie. Dă mărul pe răzătoare și încearcă să storci în mână excesul de lichid cât mai bine.

Dă puiul prin mașina de tocat și amestecă-l cu ceapa, mărul și restul ingredientelor (fără făină). Compoziția obținută nu trebuie să fie prea moale, de aceea este bine să o completezi cu pesmet, dacă nu are o consistență suficient de bună.

Formează 20 de bile din compoziție, trece-le prin făină și frige-le pe tigaie (cu cât mai puțin ulei), până devin aurii și bine gătite în mijloc.

 

Sursa: copilul.ro

Adaugă comentariu

Închide