Clătite pe chefir - reţetă ideală pentru copii

Clătite pe chefir - reţetă ideală pentru copii

Clătitele sunt preferate și de copii și de maturi. În zilele noastre nu e complicat să găsim clătite, practic în orice local se găsesc, dar și în multe magazine care au sector cu mâncare gătită. Însă ce cunoaștem noi de calitatea clătitelor servite? Au fost oare folosite doar produse naturale? Cel ce le-a gătit nu suferă de vreo boală contagioasă? Ca să fiți siguri că vă hrăniți copiii cu clătite sănătoase, vă propunem să încercați rețeta de clătite pe chefir, fără pic de chimicale.

Ingrediente:

1 lingură şi jumătate de făină albă de grâu fără aditivi (pentru o clătită)

2 ouă de ţară

150 ml de chefir

Apă plată în funcţie de cantitatea de făină (după ochi).

2 linguri de ulei

Mod de preparare:

Într-un castron perfect uscat punem făina. Separăm ouăle - albuşul îl batem spumă cu mixerul, ca la bezea. Le lăsăm la rece. Gălbenuşurile le frecăm cu ulei. Adăugăm în făină mixul de gălbenuş şi ulei şi amestecăm uşor. Apoi turnăm câte puţin chefir, amestecând cu o lingură de lemn. Adăugăm albuşurile, dar amestecăm uşor de jos în sus. Urmează apa plată. Punem câte puţin pentru a nu crea un aluat prea lichid.

Când avem o consistenţă perfectă (fluidă) ne oprim. Putem aştepta câteva minute. Apoi încălzim tigaia, o ungem cu puţin unt sau ulei rezistent la temperaturi înalte şi începem operaţiunea. Cu un polonic mic, în funcţie de mărime tigăii găsiţi cantitatea de aluat potrivită. Pe măsură ce se fac clătitele, aluatul se mai diluează cu apă plată. Dacă aţi pus prea multă apă, mai adăugaţi făină.

 

Sursa: sovkusom.ru

Adaugă comentariu

Închide