Cristina Furdui: Doamna cu cel mai frumos serviciu din lume

Cristina Furdui: Doamna cu cel mai frumos serviciu din lume

Lucrează 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, 365 de zile pe an. Fără salariu, vacanţe şi pauze la prânz. Cu toate acestea, Cristina Furdui spune că este o femeie fericită şi are cel mai frumos serviciu din lume. Cum l-a obţinut şi cum reuşeşte să fie un angajat de succes aflaţi din povestea ce urmează.      

Pantofii cu toc cui şi rochiţa neagră îi accentuau picioarele lungi şi silueta de top-model. Părul auriu, combinat cu ochii de culoarea safirului, formau un cocteil irezistibil. Nu putea trece neobservată de Valerian. Unde mai pui că o întâlnea pentru a treia oară, în aceeaşi zi şi în acelaşi local. Cristina venise de cu zi la restaurant.  Mai întâi, a însoţit o prietenă, apoi pe alta, ca să discute detaliile legate de petrecerile lor, iar seara revenise, în acelaşi restaurant, pentru a sărbători ziua de naştere a uneia dintre ele. 

Neputând să-i prindă privirea, Valerian, aşezat  la masa de vizavi şi înconjurat de o gaşcă de prieteni, învârtea în minte diverse posibilităţi de abordare. A considerat drept un semn al Celui de Sus, când fata a răspuns la bineţea unuia dintre prietenii care se alătură mesei lui.  „Incredibil! Aveau prieteni comuni!”.  Valerian  a folosit momentul când cei doi au făcut schimb de replici şi a intervenit.  Deşi n-au schimbat decât două vorbe, Cristina l-a cucerit şi prin inteligenţa sa. Evită să-i dea un număr de telefon şi refuză să fie condusă acasă. Nu că nu i-ar fi plăcut bărbatul chipeş. Dimpotrivă. Dar îi era frică să nu fie percepută drept o fată neserioasă. „Cochetării femeieşti”, avea să spună Valerian, mai târziu. 

Soarta sau providenţa divină, numiţi-o cum vreţi, a făcut ca Valerian să o zărească, peste câteva zile, pe stradă. Nici ambuteiajul din centrul Chişinăului şi nici lipsa locurilor de parcare nu l-au împiedicat să o ajungă din urmă. Inimile li se opriseră în piept, sângele nu le mai circula. O înţepeneală a ochilor îi împiedică să mai clipească. Ea – de uimire. El – de bucurie că a revăzut-o. Până-n seară, au descoperit că-i uneşte aceleaşi interese, aceleaşi vorbe de duh şi că timpul se scurge prea repede, când sunt împreună …  

Dragostea naşte dragoste

A doua zi Valerian o petrecea la aeroport, de unde Cristina urma să ia avionul spre Londra, ca să-l viziteze pe fratele său. Pe durata zborului, cred că şi-a repetat, de o mie de ori: „Şi ce s-ar fi întâmplat, dacă nu mă găsea? N-aş mai fi cunoscut niciodată starea asta, când în burtă îţi fâlfâie fluturaşii, în cap îţi roiesc mii de albine, iar tu eşti în al nouălea cer. Nici nu vreau să-mi imaginez...”. Acelaşi monolog interior a continuat toată săptămână petrecută în Londra. Pentru că nu era zi în care să nu primească  mesaje de la Valerian, nu era dimineaţă în care să nu-i dorească la telefon o zi bună şi seară în care să nu afle cum se simte, ce a făcut peste zi. „Avea o grijă ocrotitoare, sinceră, firească şi necondiţionată. Aveam senzaţia că ne cunoaştem de o veşnicie şi că vibraţia respiraţiei era de ajuns pentru a comunica, chiar dacă ne despărţeau mii de km”, mărturiseşte Cristina. Acea săptămână a fost decisivă şi le-a schimbat radical viaţa. La dragostea pe care o primea, Cristina nu putea să răspundă decât cu aceeaşi afecţiune.

Viaţa în doi s-a dovedit a fi mai captivantă decât citise în cărţi, cu toată rutina ce o presupune. La aniversarea de un an de la prima lor întâlnire, Cristina s-a trezit cu un buchet imens de flori şi un bileţel mic, dar cu un mesaj valoros, pe care i le-a adus în zori un curier.  „M-a emoţionat până la lacrimi, pentru că n-a uitat de acea zi şi a pregătit totul minuţios, din timp, special pentru mine. Valerian reuşeşte, de fiecare dată, să mă surprindă cu anumite gesturi care mă fac să mă simt specială şi unică. Vorba cântecului: tu mă faci să cred că sunt centrul lumii eu”, recunoaşte Cristina.

Sunt zile în care o sună doar ca să-i spună că-i este dor sau îi aduce flori doar pentru că e o zi posomorâtă şi vrea s-o facă mai luminoasă pentru ea.  În pofida programului încărcat de avocat, Valerian găseşte timp pentru a o invita la un prânz romantic în oraş. Au fost şi cadouri impresionante,  inedite şi deosebite, care au inspirat şi alte cupluri să le urmeze exemplul, cum ar fi o procură făcută la notar, precum că Valerian îi încredinţează inima soţiei Cristina. „Starea de bine, pe care ţi-o oferă căsnicia, nu se măsoară în valoarea cadourilor şi nici în frecvenţa cu care sunt ele oferite.  Tandreţea, atenţia şi romantismul sunt lucrurile care mă emoţionează şi mă fac fericită. Pe cât de sever e Valerian la serviciu, pe atât de romantic este în viaţa de familie. Cuvintele dulci şi privirile pline de înţelesuri sunt armele cu care m-a cucerit definitiv”, povesteşte Cristina. Valerian spune însă că soţia i-a oferit cel mai preţios cadou: un bobocel de fată,  blond, cu ochi de safir, ca ai mamei. Acum un an, acest odoraş le-a umplut viaţa de mult sens.

Odiseea sarcinii

Cele două liniuţe roz de pe testul de sarcină au năucit-o. Prevesteau o schimbare neaşteptată şi tulburătoare pentru ambii. Îşi doreau un copil, însă îl lăsau pe Dumnezeu să aleagă momentul potrivit pentru apariţia lui. „Nouă însă mereu ni se pare că nu suntem suficient de pregătiţi pentru rolul de părinte. Vestea ne-a făcut pe toţi să plângem de bucurie. Din acel moment, parcă m-am întors în copilărie. Valerian mă alinta cu surprize, care urmau să-mi provoace emoţii pozitive mie şi copilului. Mama îmi amintea, peste o zi, că trebuie să mă alimentez sănătos şi să mă odihnesc, taică-meu mă suna, după fiecare vizită de rutină la medic, ca să afle cum ne simţim...  Eu însă am hotărât că e momentul să pregătim cuibuşorul pentru sosirea berzei”, spune Cristina.

Cele şase luni planificate pentru reparaţia şi amenajarea casei s-au transformat în nouă. Valerian încerca să-i tempereze elanul, însă argumentele lui nu funcţionau decât vreo două ore. Îşi dorea tot ce-i mai bun pentru copilul lor. În plus, îşi imagina că, dacă va fi activă în timpul sarcinii, va avea şi un copil energic şi creativ. Tocmai de aceea s-a cufundat, cu trup şi suflet, în proiectul numit „reparaţie”. A cutreierat toate magazinele cu materiale de construcţie, cele cu decoraţiuni şi mobilă, a întors pe dos Internetul, căutând variante de design interior. Deşi „proiectul” s-a finalizat cu doar câteva zile înainte de a merge la maternitate, rezultatul a mulţumit-o pe deplin. Cuibuşorul lor cald şi luminos era pregătit pentru a găzdui marea minune.

Cum cresc prinţesele?

Eva a depăşit aşteptările părinţilor. Din prima clipă, s-a arătat o fată cochetă, zâmbitoare şi extrem de sociabilă. „De cum am văzut-o, ne-am zis că numele i se potriveşte ca o mănuşă, e pură şi senină ca un început de viaţă”. Cu fiecare lună, Eva le oferă tot mai multe prilejuri de a se mândri de statutul lor de părinte. Încă nu are un an, însă manifestă deja caracter, atitudine şi poate să-şi apere drepturile şi să obţină ceea ce-şi doreşte. Este o fire independentă şi ordonată, ceea ce se observă din felul cum se joacă şi după cum îşi aranjează lucrurile la locul lor. „Aşa creşte un om adaptat pentru viaţă”, ne spune Cristina zâmbind. „În casă se ţine cont de părerea Evei, chiar dacă, deocamdată, ea şi-o poate exprima doar printr-o mimică nemulţumită sau un zâmbet larg şi câteva cuvinte”, mai adaugă mămica. 

Educaţia copilului a început cu mult înainte de naştere. Îşi doreau o fetiţă sănătoasă, isteaţă şi comunicabilă. De aceea, au tratat-o mereu ca pe un om matur şi au vorbit cu ea de la egal la egal, încă de pe când era în burtică. „Îmi amintesc cum Valerian o ruga să nu mă mai ghiontească noaptea şi să mă lase să mă odihnesc, după o zi de muncă „pe şantier”. Iar ea ne răspundea cu încă un ghiont”, râde Cristina. 

Şi-a asumat rolul de mamă plenar şi cu toată seriozitatea. În acelaşi timp, a evitat extremele şi exagerările. „Eva este o mâncăcioasă selectivă şi noi nu insistăm cu anumite produse alimentare, dacă nu-i plac. Regula numărul unu, de care ne conducem, e să o facem fericită”, ne povesteşte tânăra mămică.

„Nu fac exces de zel nici în ce priveşte regimul zilei. O las să se trezească şi să se culce, atunci când doreşte. Aşa şi-a creat ea singură regimul. Pentru că este foarte energică, doarme de două ori pe zi, iar în aceste ore eu deja îi duc dorul”, ne mai spune mămica odoriţei.

Au lăsat deoparte superstiţiile şi, din primele zile, au ieşit împreună cu Eva la plimbare, în ospeţie sau după cumpărături. Acesta, zic tinerii părinţi, este şi motivul pentru care Eva e o fire pozitivă şi sociabilă.  „De mică, adoră plimbările cu maşina şi uneori acesta era remediul cel mai sigur pentru a-i potoli colicile”.  Cristina nu exagerează nici atunci când e vorba de îmbrăcăminte. „Niciodată n-am înfofolit-o. O îmbrăcăm astfel încât să-i fie comod, să nu transpire şi să-i placă ceea ce poartă, aşa ca să se simtă bine. Îi cumpărăm doar haine de calitate, de multe ori, asortate cu ale noastre, ceea ce ne ajută să-i cultivăm şi gustul estetic”, spune Cristina.

Hăinuţele, lucrurile ei personale, până şi mobilierul din odaia Evei sunt la fel ca ale unui om matur, doar că de dimensiuni mai mici. Iar acest lucru poate fi remarcat chiar şi din fotografiile sau filmuleţele Evei postate pe pagina ei de Facebook, creată pentru ca prietenii şi cei apropiaţi să o poată vedea, oricând, cum creşte.

„Împreună cu Valerian, încercăm să-i oferim toată dragostea noastră şi tot de ce are nevoie pentru a creşte un copil împlinit. Atenţia, cu care o înconjurăm este, probabil, motivul pentru care creşte ca din apă”, ne spune Cristina.

De când s-a născut Eva, orice clipă liberă, pe parcursul săptămânii şi toate zilele de odihnă ale lui Valerian, sunt pentru ea. Fie că merg toţi trei la plimbare, mănâncă, se joacă, citesc poveşti  sau, pur şi simplu, urmăresc împreună desenele animate preferate ale Evei.  „Asemenea momente petrecute împreună unesc familia şi o fac mai trainică”. Eva deja îşi răsplăteşte părinţii cu multe zâmbete, îmbrăţişări, cântece şi dansuri. Aşa cum ştie să o facă cel mai bine un copil. „Când tati e la serviciu, Eva pune mânuţa la ureche şi improvizează o discuţie telefonică cu tati. Şi primul cuvânt rostit de ea a fost „tata”. Au ei o relaţie specială”.

Cristina spune că apelează la ajutorul mamei sau al unei bone doar uneori, pentru câteva ore, deoarece îşi doreşte să fie mereu alături de Eva, să nu piardă niciun moment important din evoluţia ei, chiar dacă acest lucru este uneori şi foarte obositor. Înainte de naşterea Evei, a citit multă literatură despre îngrijirea şi educaţia copilului, după ce s-a născut însă, a dat la o parte toate cărţile şi şi-a ascultat doar instinctul de mamă.

„De un an, am cel mai frumos şi mai responsabil serviciu din lume – cel de a fi mamă. E un serviciu pentru totdeauna, în care m-am cufundat cu dedicaţie şi plăcere”. Cristina spune asta şi ochii îi zâmbesc, aşa cum poate zâmbi numai o femeie împlinită, o mamă de succes.  

Text: Natalia Costaş

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", nr. 9 (68) din 2013

Adaugă comentariu

Închide