Lilia Ojovan: Sunt propriul meu Dumnezeu

Lilia Ojovan: Sunt propriul meu Dumnezeu

Să o atragem pe Lilia Ojovan, moderatoarea emisiunilor “Deşteptarea” şi “Paparazzi” de la Jurnal TV într-o discuţie mai puţin obişnuită pentru profilul ei mediatic, a fost o adevărată provocare. Şi asta pentru că Lilu este o persoană extrem de ocupată. Însă, indiferent de  agenda sa zilnică, soţul Călinaş (cum îl alintă Lilia) şi micuţa Amelie rămân pe primul loc.

Duci o viaţă plină de evenimente, de mişcare: televiziune, proiecte, diverse seminare şi întâlniri, acte de caritate, blogging, etc. Când îţi rămâne timp pentru tine, pentru soţul Călin şi pentru Amelie?

Încerc să-mi trăiesc viaţa din plin. Muncesc pentru că îmi place, scriu căci cel puţin pentru mine este cea mai efectivă modalitate de a medita, îi ajut pe alţii pentru că aşa pot mulţumi Domnului pentru tot ce am şi fac seminarii pentru că astfel ajung mai repede la inimile celor care mă văd. Sunt o femeie fericită, o mamă bună şi o soţie împlinită. Casa noastră este locul din care pornesc toate ideile şi în care mă umplu de energie pentru tot ceea ce fac în afara ei. Timpul e relativ şi cum ni-l organizăm depinde doar de noi.

Ţinuta, coafura, vestimentaţia specifică unei emisiuni de divertisment, toate acestea sunt cartea ta de vizită. La fel e şi în cazul Iuliei Fiodorova, care prezintă un talk-show politic. Dacă vi s-ar propune să vă inversaţi rolurile… Ce-ar fi?

Eu niciodată nu pot sta serioasă mai mult de zece minute… Drept provocare, aş încerca să rezist o emisiune, însă nu mai mult. Plus, limba rusă… Dacă m-aţi auzi cum o vorbesc v-aţi ţine de burtă.

Ce spune Călin despre popularitatea soţiei sale?

Eu nu aş fi reuşit fără Călinaş. Ce sunt acum e mixul dintre spontanietatea mea şi inteligenţa lui. Am învăţat foarte multe lucruri de la el. Eu acasă nu sunt Lilu, sunt Lilia pe care a cunoscut-o la MuzTv, suntem oamenii fără etichete.

De curând s-au împlinit 10 luni de când Amelie v-a făcut viaţa mai frumoasă. Ai putea să enumeri 10 lecţii pe care ţi le-a oferit maternitatea?

Mai degrabă sunt 10 motive care te provoacă să accepţi maternitatea. Am scris şi pe blog despre ele.

1.         Nimeni nu poate testa mai bine calitatea ta de Om, decât un copil.

2.         Alături de un copil poţi să-ţi retrăieşti propria copilărie, iar cuvântul a retrăi trebuie înţeles ca atare.

3.         Un copil te învaţă atât de multe... trebuie doar să ai timp şi ochii sufletului deschişi.

4.         E cel mai bun remediu antidepresie şi stres, dacă ştii cum să comunici cu el.

5.         Înveţi să îţi preţuieşti şi mai mult părinţii.

6.         Îţi depăşeşti egou-ul.

7.         Îţi dai seama că timpul este foarte relativ şi dacă înainte nu îţi ajungea timp, acum le reuşeşti pe toate.

8.         Copilul te învaţă să nu renunţi.

9.         Începi să duci un mod sănătos de viaţă.

10.       Este cel mai mare miracol care poate fi Trăit şi care ne este rezervat doar nouă, Femeilor.

Cum s-a adaptat Amelie la programul mamei?

Amelie încă din burtică a înţeles cu cine are de-a face… Maică-sa a muncit până în 37 de săptămâni, pentru că nu a vrut să stea tolănită în pat şi să se plictisească. De fapt, noi ambii “muncim în ture”, pentru ca Amelie să nu aibă nevoie de o dădacă. Ea e foarte fericită că are timp şi intimitate şi cu mama, şi cu tata. Fiecare dintre noi îi oferă distracţii diferite, aşa că ea nu poate decât să fie fericită.

Cum s-a descurcat Călin cu crizele de colici ale Ameliei? Au fost şi momente de descurajare, când a spus că: “basta, nu mai rezist?”

Niciodată nu ne-am plâns. Facem o echipă foarte bună. Când vedem că unul dintre noi este aproape de a-şi ieşi din pepeni, ne înlocuim. Este un tată exemplar, de asta l-am ales să fie omul cu care să împart totul. El ştie să facă faţă absolut tuturor provocărilor.

Totuşi, calităţile căruia dintre voi le-a moştenit Amelie? De la cine “a furat” mai mult?

Toţi care o văd încearcă să-şi dea seama cu cine seamănă… Noi credem că este o combinaţie reuşită a ambilor. În multe însă ne depăşeşte – capacitatea de a obţine ce vrea, probabil este caracteristică oricărui copil. Dar nicidecum nu vrem să facem din Amelie o copie a noastră, vrem să o lăsăm să prindă aripile pe care le vrea ea.

De obicei mamele încearcă să “imortalizeze” fiecare eveniment din viaţa copilului: îi fotografiază fiecare pas, păstrează diferite lucruri ale acestuia. Tu cu ce noutăţi vii la acest capitol?

Noutăţi? Habar nu am… Am cleştele cu cordonul ombilical, primul ciuf, care l-am tuns la 7 luni… evident, filmăm orice interacţiune a fetei cu ceva nou – căpşunele, lămâia. Eu, de fapt, încerc mai mult să savurez prezentul, nu să îmi fac griji pentru faptul cum în viitor va arăta prezentul ce l-am pierdut.

Care vor fi primele lecţii de stil pe care le va primi Amelie de la tine?

Să nu cheltuie bani în vânt pe haine… Probabil, e în proces de învăţare, mergem deja la second-hand împreună.

Ce înseamnă pentru tine “mamă de succes”? Te regăseşti în această sintagmă?

Voi spune că sunt o mamă de succes atunci, când fata mea va ajuta un bătrân, când va hrăni un câine vagabond, când va plânge, emoţionată de frumuseţea unui apus. Atunci voi putea spune că sunt o astfel de mamă… acum sunt abia în proces.

Ce tradiţii şi tabieturi are familia Roşca – Ojovan?

Să se bucure de ce are şi să viseze. Dacă astea pot fi numite tabieturi.

Există vreo carte sau vreun autor care te-a marcat, ţi-a modelat viaţa?

Am un autor care m-a învăţat multe. E Osho, un gânditor indian care a înţeles lumea mult mai profund şi care mi-a deschis multe căi de cunoaştere. Recomand orice carte de-a lui…depinde doar de pregătirea spirituală a fiecăruia, pentru a-i înţelege gândul.

Viaţa tumultoasă pe care o duci, lasă loc şi de regrete?

Odată un prieten m-a întrebat: dacă ai fi Dumnezeu, ce le-ai oferi oamenilor? Am răspuns că aş da posibilitatea de a alege fără a regreta. Adică, să trăiască împăcaţi cu ei înşişi şi cu cei din jur, fără a judeca şi fără a se judeca. Şi cum sunt propriul meu Dumnezeu, trăiesc după acest principiu.

Text: Daniela Borodachi

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", nr. 2 (4) din 2014

Adaugă comentariu

Închide