Carolina Vizir: Confidenţe...

Carolina Vizir: Confidenţe...

Carolina Vizir: Confidenţe...

Orice mireasă care se respectă a ţinut în mână cel puţin o dată o revistă de specialitate. În asemenea publicaţii găseşti cele mai noi ştiri din domeniu, cele mai trendy rochii, pantofii de ultimă modă, coafurile în top, dar şi multe alte lucruri absolut necesare pentru un eveniment de o asemenea anvergură...

...Pentru a publica o revistă atât de cotată pe piaţă precum e „Mireasa & Mirele", este nevoie de multă muncă şi dăruire de sine, mai ales când cirsumstanţele îţi cer să te îm- parţi între familie, o pereche de gemeni şi o afacere care te solicită. Despre cum a fost - greu sau uşor - am aflat din primă sursă, mai exact, de la Carolina Vizir, directoarea revistelor „Mireasa" şi, mai nou, „Mirele", soţie şi mamă a doi copii adorabili pe nume Cătălin şi Doina, care s-a încadrat de minune în categoria Mamelor de Succes.

Carolina Vizir este femeia-enigmă care surprinde prin simpleţe şi, în acelaşi timp, prin rafinament. Sinceră şi sociabilă, prin definiţie, ne-a dedicat cu drag câteva ore pentru a ne povesti şi, în acelaşi timp, a face o retrospectivă a întâmplărilor de viaţă din ultimii ani.

Am absolvit Universitatea de Medicină, Facultatea Medicină Generală, acum 10 ani. Am făcut doi ani de rezidentură, dar medic nu am devenit, pentru că au intervenit mai multe schimbări majore în viaţa mea. Era tocmai perioada când l-am cunoscut pe Oleg, actualul soţ, bărbatul ideal şi perfect din toate punctele de vedere în viziunea mea. Şi eu, cea care, anterior, am avut mereu o sumedenie de admiratori, de data aceasta a trebuit să-l cuceresc.

După trei ani şi jumătate am făcut o nuntă frumoasă. De fapt două, pentru că am sărbătorit şi la părinţii mei, la Şoldăneşti, şi la ai lui Oleg, la Sângerei.

Cum şi-a organizat nunta directoarea revistei „Mireasa"? Ca toate miresele! Am trecut prin toate etapele stărilor sufleteşti - de la deznădejde, supărare şi multe lacrimi când coaforul, unul foarte apreciat în oraş, a lipsit în ziua nunţii, până la euforie când m-am simţit binecuvântată să îmbrac rochia visurilor mele, executată la comandă de designe- rul vestimentar Alla R.Grjescaia, o rochie de un alb imaculat şi cu multe pietre Swarovski. Probabil toate acestea nu sunt decât nişte mici detalii de care are parte orice mireasă înainte de nuntă.

Cert este că, într-un final, nunta a fost mai frumoasă şi mai bine organizată decât ne-am propus iniţial. Am avut peste 300 de invitaţi, veniţi din două raioane, fanfară şi dansuri până dimineaţă, foarte multe surprize plăcute din partea părinţilor, invitaţi de onoare precum Veta Ghimpu Munteanu şi Anişoara Puică!

După ce sărbătoarea s-a consumat, proaspăt căsătoriţi, ne-am pomenit într-o zi că depănăm împreună cu soţul, fir cu fir, etapele organizării nunţii. Am înţeles că unele lucruri au ieşit foarte bine, iar altele le-am fi putut organiza mai temeinic, dacă ne spunea cineva despre asta din timp sau dacă ar fi existat o revistă specializată ... Şi aici ne-am dat seama că în Moldova nu există, de fapt, nicio revistă pentru miri. Ideea ne-a plăcut atât de mult, încât nu am rămas mult pe gânduri... Soţul avea deja experienţă în domeniul afacerilor, aşa că am dat startul. Am început cu invitaţiile pentru nuntă pe care mirii le comandau în baza unor cataloage şi care, ulterior, erau aduse tocmai din Siria şi Iordania. Astfel, am lansat site-ul www.invitatie.md. Recunosc, a fost destul de complicat la început, dar, cu eforturi comune, afacerea a luat avânt.

Înaripaţi de primele succese, am îndrăznit să mergem mai departe. Astfel, la un an de la lansarea site-ului, pe 14 februarie 2008, a apărut revista „Mireasa". Şi uite aici am avut posibilitatea să ne „dezlănţuiri" în adevăratul sens al cuvântului. Având experienţa pregătirii unei nunţi de formatul celei pe care am avut-o noi, am strucurat revista pe capitole, astfel încât cei care sunt în căutare de informaţii să găsească re - pede şi uşor tot ce îi interesează. Am fost primii pe piaţă cu o asemenea revistă, de aceea am simţit susţinerea, încurajarea şi încrederea pe care ni le-au oferit clienţii şi cititorii. Şi noi am încerat să nu-i dezamăgim.

Astfel, chiar de la prima ediţie am venit cu o surpriză, oferind tuturor odată cu revista şi un CD. Este vorba despre albumul „Cea mai mândră mireasă" al interpreţilor Costi Burlacu şi Corina Ţepeş. Nu-mi amintesc tirajul exact - 2500 sau 3000 de exemplare, dar cert este că nouă ne-au rămas doar vreo câteva în arhivă.

La prima ediţie am lucrat trei sau patru luni. Pe copertă a fost o mireasă care îşi sărbătorise nunta, iar rochia o avea de la salonul designerului Alla R.Grjescaia. Vreau să cred că această mireasă a fost una foarte norocoasă şi am ajuns să fim cei mai buni în domeniu. Din 2008 şi până în prezent primim certificat confirmativ de la Moldpresa să suntem cea mai vândută revistă de specialitate. Am început cu patru angajaţi, iar eu şi soţul urmăream tot ce este nou şi interesant în acest domeniu.

În prezent, avem 37 de ediţii, realizate cu multă dragoste şi dăruire. Toate au fost deosebite, indiferent că pe copertă a fost fie o mireasă adevărată care şi-a dorit să ajungă acolo, fie o vedetă care a fost recent mireasă.

Imi amintesc emoţiile Corneliei Ştefăneţ, ale Liliei Ojovan (Lilu), ale Doinei Sulac şi sunt mândra că am putut vedea fericirea din ochii lor! Între timp, mulţi au început să ne întrebe, mai în glumă, mai în serios, unde e mirele revistei „Mireasa" şi de ce aceasta este mereu singură. Aşa că „Mirele" nu s-a lăsat mult aşteptat. Deja de câţiva ani, acesta vine ca o completare a revistei „Mireasa".

Cum au fost toţi aceşti ani împreună cu „Mireasa" şi „Mirele"? Frumoşi. Cu ascensiuni. Deosebiţi. Am crescut în ochii cititorilor, fiind într-o continuă perfecţionare. Am venit mereu cu cele mai noi informaţii din toate domeniile, am majorat numărul de pagini, am sporit calitatea hârtiei utilizate. Am editat câteva numere aurii şi argintii. 

Am intrigat clienţii cu diferite tombole, concursuri, CD-uri- surprize cu piesele mai multor interpreţi autohtoni cum ar fi Ionel Istrati, Valentin Uzun, Victoria Lungu, am editat propriul calendar pentru mirese şi, an de an, pe 14 februarie i-am adunat pe cei mai fideli la o petrecere de nota 10. Nu neg faptul că au fost şi întâmplări mai puţin plăcute de ordin intern. Concedieri, angajări. Între timp, au apărut şi primii concurenţi pe piaţă. Dar toate acestea nu fac decât să ne mobilizeze să fim mai puternici, mai buni şi mai încrezători în forţele proprii.

La un an de la lansarea revistei „Mireasa", am rămas însărcinată. Nu am făcut niciun test. A fost la nivel intuitiv. Când am mers la prima ultrasonografie, fără să vreau am întrebat medicul dacă am doar un singur embrion. Acesta, după ce mă examinase şi mă asigurase că sarcina decurge bine, a repetat ultrasonografia şi, mirat, mi-a spus că sunt însărcinată cu gemeni. Nici acum nu ştiu ce m-a făcut să pun această întrebare. Probabil, e vorba din nou de instinctul matern. L-am sunat pe Oleg şi ne-au dat lacrimile la amândoi... de fericire. Niciodată nu mi-am imaginat cât amalgam de emoţii pot aduce două inimioare... şi, din păcate, emoţiile au fost nu doar pozitive... La 22 de săptămâni de sarcină am fost spitalizată cu iminenţă. S-a întâmplat în luna martie, în perioada când eu, încântată de succesele pe care le realizam în plan profesional, eram plină de idei, dar a trebuit să am încredere totală în echipa formată şi să stau la pat trei luni sub supravegherea strictă a medicilor.

Sexul copiilor l-am aflat în spital, deşi atunci pentru mine acest lucru conta cel mai puţin. Primul a fost un medic rezident care a făcut pentru sine o remarcă, după ce m-a examinat cu stetoscopul. El a spus că fătul căruia i se zbătea inima mai repede era băiatul, iar celălalt, era fetiţă, pentru că avea bătăile inimii mai lente. Ulterior, spusele lui s-au adeverit.

Copiii au venit pe lume pe 10 iunie. Prima s-a născut Doiniţa, iar la un minut distanţă a urmat-o Cătălin. Nu ştiu dacă acel minut diferenţă contează atât de mult, cert este că Doiniţa este asemeni unei surori mai mari - mai matură şi mai raţională în tot ceea ce face. Dar poate greşesc şi este vorba de caractere. Doina îmi seamănă mie, e cu ochi albaştri, păr blond, dar are caracterul soţului.

Precum spuneam este mai liniştită şi are o memorie fenomenală. Cătălin e copia tatălui, dar îmi seamănă mie la caracter. Plin de energie, prinde totul din mers, e foarte ingenios, dar nu prea are răbdare.

Odată externată din maternitate, mi-am luat asupra mea toată responsabilitatea pentru creşterea şi îngrijirea lor, fără a apela la bone, fără a cere ajutorul mamelor sau a oricui altcuiva. Primele trei luni am făcut totul de una singură. Îmi amintesc şi acum senzaţia că alăptez încontinuu, pentru că atunci când îl lăsam pe unul, îl luam la piept pe celălalt. Când celălalt adormea, reveneam la primul şi tot aşa zile şi nopţi la rând. După trei luni am simţit că obosesc şi am nevoie de un mic repaus. Atunci am chemat-o pe mama să mă ajute. Dar toate nopţile nedormite, lacrimile şi stresul caracteristic acelei perioade, nu se compară cu emoţiile primului zâmbet, primelor cuvinte, primilor paşi care, în cazul nostru, erau duble.

Odată cu naşterea copiilor viaţa de familie atinge noi orizonturi, dimensiuni şi adoptă alte tradiţii.

Cel puţin în cazul nostru aşa s-a întâmplat. De exemplu, data de 10 a fiecărei luni este sărbătorită. Pe bune, lună de lună pe 10 eu cumpăr un tort, iar soţul vine cu un buchet mare de flori pentru a marca încă o dată naşterea copiilor noştri. Cât priveşte ziua lor de naştere, o sărbătorim în vacanţă şi copiii suflă în lumânări, de obicei, pe malul mării. De fapt, de când Doina şi Cătălin au devenit mai măricei, vacanţele în patru sunt o lege. Destinaţia o alegem din timp şi ne străduim atunci când mergem în locuri noi să-i surprindem nu doar prin frumuseţe, ci şi prin impactul istoric care îl are destinaţia respectivă. De exemplu, Turcia le-a plăcut la nebunie şi de fiecare dată mă întreabă când vom mai zbura cu avionul.

Sunt o mamă mai sentimentală de felul meu şi îmi place să marchez fiecare etapă de dezvoltare din viaţa lor, oricât de mică şi neînsemnată ar fi.

Am o cutiuţă magică plină cu amintiri: prima ultrasonografie cu două inimioare, brăţările de la naştere unde era specificat Copil 1 şi Copil 2, apoi buricelul uscat, primul fir de păr al Doiniţei. Am şi o agendă în care notez cu sfinţenie orice cuvinţel spus de ei. Spre exemplu, cele mai recente notiţe m-au amuzat şi, în acelaşi timp, m-au făcut să îmi dau seama cât de mari au crescut copiii noştri. Doina mă întreba zilele astea de ce fiica finilor noştri a primit în dar un tort făcut de mama ei, iar noi le cumpărăm mereu. Şi mi-am dat seama că fata mea este pregătită să stea cu mine la bucătărie pentru a face împreună diferite prăjituri şi checuri. Cât priveşte Cătălin, acesta îşi doreşte de mult timp o surioară mai mică, având drag de fiica finilor noştri. Şi la remarca finei, care i-a spus că mama poate să-i nască una la fel, Cătălin i-a spus că mama poate naşte câte doi copii, dar el are nevoie doar de una. Astea, dar şi multe altele le notez cu grijă şi le voi citi atunci când ei vor sta în capul mesei în calitate de mire şi mireasă.

Educaţia pe care încercăm să o acordăm co - piilor noştri se bazează pe echilibru. Soţul e mai sever cu copiii, dar ei simt foarte bine dragostea lui şi, de cele mai multe ori, este suficientă doar o îmbrăţişare sau un sărut din partea lor şi tata „s-a topit".

Eu sunt mai iertătoare şi mai blajină, având în spate modelul de educaţie al mamei mele care a ştiut întotdeauna cum şi când să mă îndrume, să mă ierte, să mă mobilizeze, să-mi cultive dragoste pentru frumos.

Tot ce a fost mai frumos şi mai curat am preluat de la părinţii mei. Mama mea a fost şi este îngerul meu păzitor. Ea m-a învăţat să preţuiesc familia şi să îi învăţ pe copiii mei că Familia e Puterea.

Tatăl meu este o persoană care ne iubeşte necondiţionat pe noi, dar mai ales pe copiii noştri. Relaţia dintre părinţii mei a fost cea care mi-a insuflat încredere în oameni, m-a ajutat să cred în dragoste adevărată, deoarece ei înşişi sunt un model de iubire şi respect chiar şi la 35 de ani de căsnicie. Spre exemplu, tata i-a cumpărat mamei într-o zi, la începutul acestei primăveri, un braţ de lalele, pentru că, pur şi simplu, o iubeşte. Şi eu vreau o asemenea familie!

Familia noastră e una foarte mare, chiar dacă avem doar doi copii. Suntem numeroşi şi foarte primitori, păstrăm tradiţiile şi obiceiurile noastre de la toţi cei patru bunici. Recent, am fost aleşi în calitate de model de familie cu tradiţii pentru calendarul apei minerale „Gura Căinarului", unde am purtat straie naţionale - şi noi, şi copiii, şi bunicii. Familia e celula societăţii şi dacă noi ne vom educa corect copiii vom avea o ţară mai bună!

Text de Daniela Borodachi

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", nr. 1 (3) din 2014

Adaugă comentariu

Închide