Olesea Ghilaş: Fericirea nu e undeva, fericirea e în interiorul nostru!

Olesea Ghilaş: Fericirea nu e undeva, fericirea e în interiorul nostru!

Senzuală, fericită, sinceră, împlinită acasă şi în afara ei. Are un fel aparte de a fi şi a privi lumea, iar asta o face şi mai specială... Zâmbeşte, iubeşte, cunoaşte şi profită la maximum de tot ce o înconjoară, căutând să desprindă înţelepciune din fiecare clipă. Protagonista acestui articol este Olesea Ghilaş, femeia care ştie să lecuiască sufletul altor femei. Nu este medic. Este magistru în psihologie şi ţine un curs în cadrul proiectului intitulat „Renaşterea femeii”, despre care s-a scris deja în această revistă. După o şedinţă foto de familie, în care tandreţurile, dragostea şi înţelegerea au fost la ordinea zilei, a urmat o discuţie sinceră într-o atmosferă caldă.

 

Familia este cap de listă, în ordinea priorităţilor. Cel puţin în cazul meu, aşa a fost dintodeauna. Alexandru nu este doar soţul meu, dar şi cel mai bun prieten cu care împărtăşesc absolut toate stările mele, succesele şi eşecurile. El este cel ce mă susţine în orice situaţie şi îmi e mereu aproape. Sunt o norocoasă pentru că Dumnezeu mi l-a dat anume mie, şi vreau să îi mulţumesc pentru tot ceea ce face pentru mine!

Naşterea copiilor ne-a învăţat pe amândoi că fericirea se măsoară în zâmbetele lor. Odată cu venirea copiilor pe lume, în viaţa noastră au început transformările. Noi am crescut odată cu ei... în ochii lor... în ochii noştri...

Sofia îmi este nu doar copilul, ci şi cea mai bună prietenă. În această vară, ea a reuşit să ne uimească plăcut, pentru că şi-a descoperit o mare pasiune – pianul. Timp de o lună şi jumate a lucrat sârguincios în fiecare zi, ca mai apoi, de ziua ei, să îşi strângă laurii interpretând 10 piese. Este îndrăgostită iremediabil şi de pictură, motiv pentru care de la cinci ani a deprins să mânuiască cu iscusinţă pensula şi să îşi pună imaginaţia în funcţiune. Toate cadourile pe care le oferă Sofia sunt de fapt picturi, în care imortalizează toată dragostea şi căldura pe care o poartă pentru familia sa. Deşi e înnebunită după artă, Sofia vrea să devină psiholog. Probabil am molipsit-o eu (râde).

Sofia îşi dorea mult să aibă un frăţior cu care să se joace, iar acesta nu s-a lăsat mult aşteptat. În perioada sarcinii, Sofia a fost cea care a stat neîncetat alături de mine, m-a susţinut şi a avut grijă ca eu să nu duc lipsă de nimic. Mi s-a întâmplat deseori să am parte de dureri insuportabile în timpul sarcinii, însă nu vroiam să chem medicul pentru că ştiam că s-ar putea să fiu eventual internată în spital şi Sofia ar fi putut rămâne singură. Îmi amintesc că în una din situaţiile respective, Sofia a stat lângă mine două zile la rând. A avut grijă şi mi-a demonstrat cât de responsabilă şi de grijulie poate fi.

Răzvan a fost cel care a aprins toate luminile din viaţa mea (or, anume asta semnifică numele lui), pentru că, odată cu cea de-a doua sarcină, am început să practic yoga şi Ayurveda (tehnică referitoare la sănătatea corpului, minţii şi sufletului). Am început să cunosc mai îndeaproape lumea proprie, să caut răspuns în interiorul meu şi nicidecum în exterior, iar meditaţiile şi practicile nu au făcut altceva decât să îmi deschidă o lume nouă şi să mă îndemne să fiu fericită. Practica mea, l-a modelat şi pe Răzvan, care şi-a câştigat titlul de „micul Buddha al familiei Ghilaş”. Pe când avea un an şi două luni, m-a văzut pe mine meditând şi atunci şi-a luat şi el covoraşul şi s-a aşezat în poziţie de lotus.

Acum Răzvan e flăcău în toată legea, care s-a schimbat considerabil odată ce a făcut primii paşi în sălile de clasă. A devenit mai independent, mai responsabil şi dă dovadă de un comportament matur şi cumpătat. E pasionat de Lego şi se pricepe la asamblarea seturilor ceva mai complicate, iar pe lângă asta reuşeşte să-şi imite sora la capitolul pictură.

Se zice că părinţii nu ţii alegi. Fie îţi plac, fie nu, trebuie să trăieşti cu ei. Copiii mei însă cred că ei ne-au ales pe noi. La un moment dat Răzvan i-a reproşat surorii sale că ea a venit prima pe lume, însă Sofia i-a explicat că ea a văzut prima lumina zilei doar pentru că a vrut să îşi testeze părinţii. Dupa ce s-a convins că părinţii săi sunt pregătiţi, Sofia i-a făcut un semn frăţiorului său, dându-i de înţeles că şi acesta poate coborî din cer.

Am oportunitatea de a călători mult. Ţările pe care le-am străbătut au fost asemenea unui „refresh” al vieţii cotidiene. Pe de o parte, m-am îmbogăţit spiritual, m-am minunat de frumuseţile pe care le-am găsit cu fiecare destinaţie. Pe de alta, am înţeles un adevăr banal, şi anume că indiferent în ce colţ al lumii am trăi, problemele ar fi aceleaşi. Probabil, şi rezolvarea lor este la fel peste tot.

Cred în visuri şi în continuitatea lor, de aceea nu le las să se stingă ofilite şi consumate de un „altă dată”. Dacă femeile noastre şi-ar urma visurile, astăzi am avea o generaţie mult mai sănătoasă din punct de vedere moral. Pentru că femeile fericite generează multă fericire în jurul lor. Din păcate, multe dintre noi se complac în situaţia în care sunt, îşi plâng de milă şi jinduiesc la norocul altora.

Această toamnă m-a prins în lucru, în forfotă, uneori în pană de idei, vizavi de ceea ce urmează să apară în curând. Dar oamenii care fac parte din anturajul meu, în special familia, sunt generatori de emoţii pozitive.

Compania femeilor mi-a trezit dintotdeauna emoţii contradictorii. Astfel, am ajuns să stochez în memoria inimii zeci sau poate sute de istorii cu şi despre femei, inclusiv femei chinuite şi nenorocite de soartă. Am învăţat să le înţeleg tainele, neajunsurile şi dorinţele care nu au fost spuse niciodată cu voce tare, dar au putut fi citite în ochii lor. Şi cu cât mai multă înformaţie acumulam, cu atât mai mult îmi doream să le ajut şi să le consolez.

Şi atunci s-a născut ideea de „Regizare a propriei vieţi”, curs cu care vin în faţa femeilor participante în cadrul proiectului „Renaşterea femeii”. De obicei, femeile se regăsesc pe sine în procesul de comunicare cu alte femei. Şi asta se întâmplă în timp ce plâng, râd, îşi spun nevoile sau îşi împărtăşesc bucuriile. Eu vin cu multă informaţie dozată în capitole despre fericire, noroc, dragoste, sex, propria imagine, femei rivale, dar şi despre multe altele. După asemenea întâlniri, viaţa capătă noi culori şi noi dimensiuni. Aşa cum un copil creşte şi se dezvoltă timp de nouă luni în burtica mamei sale, aşa şi femeile din cadrul proiectului vor învăţa să se aprecieze la justa lor valoare. Timp de nouă luni se vor schimba şi vor asimila o cantitate mare de informaţii noi ce le vor ajuta să îşi sporească încrederea în sine. Vor renaşte la propriu!

În viaţa de zi cu zi, sunt mai mult calmă decât agitată, dar asta îmi permite să merg mai departe cu gândul şi să văd mai multe în jurul meu. Îmi place să mă opresc, să admir tot ce cuprinde raza ochilor mei. Lumea mea interioară se află în echilibru cu cea din afară. Timpul meu este dozat pentru toţi şi pentru toate – pentru dezvoltare personală, familie, ore de psiholofie cu femeile, dar şi pentru un alt proiect, care pentru mine este asemenea unui alt copil al meu. Prefer să nu vin încă cu detalii.

În rest, sunt o femeie fericită. Şi nu pot nega acest lucru. Cred cu toată sinceritatea că fiecare femeie poate spune acelaşi lucru. Fericirea nu e undeva aiurea. Fericirea e în fiecare din noi.

Text de Diana Gaţcan şi Daniela Borodachi

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", nr. 3 (5) din 2014

Adaugă comentariu

Închide