Odoraș.

Odoraș.

Valeria Viţu: Succesul în paşi de mamă fericită

Valeria Viţu: Succesul în paşi de mamă fericită

În spatele unei mame de succes se ascunde o femeie ambițioasă.  Afirmația, devenită regulă în timp, este confirmată de o tânără care știe ce vrea de la viață, care și-a punctat cu acuratețe prioritățile și, de multe ori, a uimit prin spontaneitatea deciziilor. Jurnalista Valeria Vițu este de doi ani mămica unui băiețel, care a reușit să o facă nu numai fericită, dar și să o convingă că pâmântul nu se învârte în jurul axei sale, ci în jurul unei minuni care crește sub inimă  și te face dependent până la moarte de ceea ce crede orice femeie cel mai mare dar de la Dumnezeu.

O veste bună și una proastă

Povestea lor de dragoste le-a adus roade la propriu, în scurt timp după ce au revenit din luna de miere. Soarele Sardiniei a fost prielnic cuplului Rusu-Vițu. La doar câteva săptămâni, a avut un presentiment ciudat. Chiar dacă i se părea ceva imposibil, a mers după un test de sarcină și... surpriză: urma să devină mămică. I se părea că visează. A trăit clipe de nedescris, dar, din păcate, fericirea ei s-a transformat foarte repede în coșmar. Vizita la medic și la ecograf – care trebuia să-i confirme vestea că peste nouă luni va deveni mămică – i-a spulberat toate speranțele și i-a tăiat aripile. Diagnoza – sarcină cu risc – a sunat ca o condamnare, iar alternativa oferită de medic a fost renunțarea la viața copilului.  Nu i-a venit să creadă că unica soluție era avortul. A sperat să iasă înaripată pe ușa doctorului, dar a ieșit distrusă. Nu a mai putut spune nimănui că este însărcinată și că s-ar putea să nu nască acest copil. A fost o dramă trăită câteva săptămâni, în tăcere împreună cu soțul și un gând ascuns că Dumnezeu o va elibera de această povară și-i va dărui o experiență pe care visa să o trăiască. 13 săptămâni de lacrimi, durere și nopți în care a fost la un pas de a ceda, dar era o decizie prea grea. Toate zilele aveau aceeși culoare, începeau și se sfârșiau cu aceeași întrebare chinuitoare: voi deveni sau nu mămică?

Răspunsul a venit după o altă vizită, la un alt medic. Acesta a asigurat-o că, de fapt, riscul nu este chiar atât de mare, iar un tratament ar putea să o scape de coșmarul care a urmărit-o zile întregi. A urmat sfaturile medicului și, în scurt timp, problema a fost înlăturată. Abia mai târziu a aflat că mai multe femei se confruntă cu probleme similare, care sunt neînsemnate și nu le împiedică să nască copii absolut sănătoși. A decis să recupereze orice clipă de fericire pierdută. Împreună cu soțul au început să savureze momentele fericite, care nu se mai repetă niciodată. Au așteptat emoționați să audă primele bătăi ale inimii copilului. Cât medicul ecograf „a navigat” pe burtica ei, soțul o liniștea și îi repeta întruna că vor avea un copil sănătos și că nimic nu le va mai umbri fericirea.  În scurt timp, și-au dat seama că vorbesc tot mai des despre fundițe și rochițe. Au început să treacă în revistă cele mai frumose nume de fetițe, o visau cu ochi frumoși și cu trăsături fine. O nouă vizită la ecograf și o nouă surpriză. Rochițele și fundițile au fost trecute pe lista de așteptare, iar prenumele a căpătat contur masculin. Viitorul tătic a fost în culmea fericirii, când a aflat că va avea un moștenitor, iar Valeriei i-a promis solemn două fetițe gemene, care îi vor face companie în viitor băiatului.    

Dacă prima perioadă de sarcină a fost cu mici probleme, următoarea perioadă a fost plăcută și frumoasă. N-a renunțat la serviciu. A muncit până în luna a opta de sarcină, fiind corespondent Radio France Internationale la Chișinău. Nu i-a fost frică de programului solicitant, ba mai mult, a făcut față cu brio regimului alert din noiembrie 2012, când s-au desfășurat alegerile parlamentare anticipate. Sarcina își spunea uneori cuvântul. Intra în emisie directă și simțea pe final că nu-i mai ajunge aer pentru a încheia discuția, dar s-a descurcat.

Fii liniștită, de aici singură nu mai ieși

Odată ce se apropiau de ziua în care flăcăul lor urma să vină pe lume, se gândea tot mai des unde ar trebui să se producă marele eveniment. Deși a avut mai multe opțiuni și a putut alege o clinică privată, a decis să o facă la Maternitatea municipală nr.1, la recomandarea unor colege jurnaliste. Avea mai mare încredere într-o instituție care activează de peste 50 de ani și în care s-au născut mii de copii. Zilele treceau, iar micuțul se lăsa așteptat. Depășise deja termenul fixat de medic și telefoanele nu mai conteneau cu sâcâitoarea întrebare: „Încă nu ai născut?”. La un moment dat, nu a mai răspuns la telefoane. O iritau întrebările și o chinuia așteptarea. Era și ea curioasă cum se va întâmpla, cum va decurge prima întâlnire, cum îi va prinde prima privire, cu cine va semăna și cum se va schimba viața ei.

22 februarie 2011. Doctorul i-a spus să facă bagajele și să vină la maternitate, pentru că sosise momentul. Stresul și emoțiile și-au spus cuvântul. Pentru a o încuraja, asistenta de la internări i-a sugerat să stea liniștită, fiindcă de la maternitate nu mai pleacă nimeni de unul singur acasă.  Din lipsă de locuri, au internat-o în secția mămicilor cu risc de avort spontan. Îi era frică de ceea ce auzea. Pe holuri, femeile plângeau pentru că povestea lor se oprea aici şi le rămânea doar speranța că într-o zi vor ajunge la etajul cinci, unde doctorii îți pun în brațe cea mai scumpă ființă.

Februarie se încheiase. Băiatul lor, se pare, că aștepta primăvara. Pe 1 martie, dis-de-dimineață au apărut primele semne care vesteau apropierea nașterii. La început, contracțiile au fost suportabile. Cu fiecare oră, deveneau tot mai puternice. Încerca să-și mențină calmul, așa cum o sfătuise medicul. Se plimba pe holul maternității, alinându-se cu gândul că, în curând, va strânge la piept micuțul. Peste câteva ore de durere, medicul a spus că poate merge în sala de nașteri.  Tocmai aici a început greul. După o examinare minuțioasă, i-au spus că, de fapt, mai are de așteptat și că va naște tocmai pe la nouă seara. S-a întâmplat însă mult mai repede. A născut natural, fără anestezie, la ora 18.30. În momentul în care moașa i-a pus micuţul pe burtă, a uitat de toate pe lume. A avut un sentiment profund de împlinire și nimic nu mai conta. După mai multe cercuri făcute în jurul maternității, și proaspătul tătic a venit să-și vadă urmașul. Deveniseră părinți, iar viața lor avea deja altă direcție și cu totul alt sens.

Dăruit de Dumnezeu

Au decis să-l numească Bogdan, un prenume de origine slavă ce semnifică „dăruit de Dumnezeu”.  Au revenit acasă în câteva zile, deja cu un nou membru al familiei. Casa era pregătită ca la carte, în mare parte datorită tăticului, care a avut grijă de toate. Au decis să-l crească în doi, fără bonă. Chiar dacă era prima experiență și încă nu le știau prea bine pe toate, au apelat doar arareori după ajutorul bunicelor. Valeria nu făcea niciun pas de lângă mica ei comoară. Și-a dorit să fie alături de bebeluș fiecare clipă, pentru a vedea cum crește și se dezvoltă Bogdan. Și pentru că îl hrănea la sân, nici nu putea să plece departe de el. Primele luni au fost cele mai grele. Bogdan era chinuit de colici, iar tinerii părinți le-au încercat pe toate doar ca să-l scape de dureri. Nu-l ajutau prea multe, așa că tot rețeta bunicii cu scutecul cald aplicat pe burtică îi salva.

Mai târziu, a început să fie deranjat deja de apariția dințișorilor. Și dacă durerile au venit pe la patru luni, atunci primul dinte a răsărit abia la un an și o lună. Pentru că își dorea să crească un bebeluș perfect sănătos l-a alăptat exclusiv la sân șase luni, așa cum recomandă medicii. Știa că micuții alăptați sunt mai sănătoși, mai energici, așa că nu a ezitat nicio clipă și nu i-a dat niciodată lapte praf.

Micuțul creștea sănătos, iar vizitele la medic erau doar de rutină.  Dar și Valeria nu uita nicio clipă cum trebuie să se alimenteze. Brânza de vaci, smântâna, laptele, ouăle, cărnița de iepure și pui erau nelipsite de pe masa ei zilnică atât pe perioada sarcinii, cât și atunci când alăpta. Socrii aveau grijă să-i aducă la timp cele mai proaspete produse necesare. Mânca de toate, dar nu uita să restricționeze fructele și legumele de culoare roșie, pentru a nu-i provoca alergie lui Bogdan.

De la șase luni, pe lângă laptele matern, Bogdan a început să primească terciuri de la Hipp, Nestle, dar și piureuiri de fructe și legume de la Gerber. Un pic mai târziu au fost introduse în meniu și supele de legume, dar și carnea de pui și iepure. Acum, la doi ani, Bogdan mănâncă de toate. Doar că primește mai puține dulciuri.

Nu a uitat însă de beneficiile alăptatului, așa că a decis să-l hrănească la sân cât mai mult timp. La un an și șapte luni, când sânul nu mai era așa de solicitat, au decis să pună capăt alăptării. A simțit că atât piciul, cât și ea erau pregătiţi psihologic să facă acest pas. A decurs firesc. Nu l-au dus la bunici, nu l-au izolat. Încercau să-i sustragă atenția atunci când își amintea de sân, îl duceau la plimbare sau în ospeție. A fost un proces ușor pentru Bogdan, dar și pentru Valeria, care nu a trebuit să ia pastile și nici nu și-a legat sânii, așa cum practică multe femei. Nu a avut nici febră, nici complicații. Așa au pus punct uneia dintre cele mai frumoase perioade.

Șapte ani de acasă

Educația este esențială, asta o știe oricine. Așa că părinții lui Bogdan au decis să abordeze cu seriozitate acest capitol. Cei șapte ani de acasă vor fi o adevărată provocare pentru ei, dar și pentru micuț. Chiar de la o vârstă fragedă i-au citit povești și i-au pus  muzică. Cu ajutorul unor cuburi viu colorate, învață primele cuvinte și culorile. Valeria crede că vârsta de doi ani este una care necesită foarte multă atenție din partea părinților, pentru că tocmai acum micuțul vrea să exploreze lumea, să o cunoască, însă de multe ori o face cam stângaci și nelipsit de riscuri. Bogdan este un băiețel energic, isteț și curios, iar părinții speră să crească un copil cu care să se mândrească.

Se gândesc de acum să-i dea mână liberă în alegeri. N-ar vrea să-l impună să învețe o meserie anume. Speră că Bogdan va alege ceea ce va putea face cel mai bine și ce îi va plăcea mult. Acum însă este pasionat de muzică și se pare că a moștenit talentul bunicului Anatol, care e violonist. Talentul său nu a trecut neobservat. A primit în dar prima sa vioară și este tentat să o încerce de fiecare dată când o ține în mâini. Nu uită însă de jocuri și de desene animate, le urmăreşte pe Ipad, pe care, de altfel, îl folosește fără ajutor.

Așteaptă cu nerăbdare vara, când vor merge la bunici. Le place să călătorească în trei.  Prima vacanță a lui Bogdan a fost la 10 luni, când au mers la munte la Sibiu, România. Au avut emoții mari. Le-a fost frică să nu răcească, dar totul a decurs chiar mai bine decât se așteptau. Aerul de munte a făcut minuni. Bogdan dormea ore în șir și se simțea minunat. Câteva luni mai târziu, au plecat în Florența cu avionul. A suportat bine zborul, chiar dacă Valeria era extrem de panicată.  La doi ani, poate fi considerat un pici versat în materie de zboruri. Au călătorit cu el în Spania, Turcia, Germania. 

Acum se pregătesc de grădiniță. Și pentru ca integrarea să fie mai ușoară, merg la un Centru de dezvoltare  timpurie și distracție pentru copii. Aici Bogdan învață cum să se joace cu alți copii, cum poate petrece frumos timpul în gășculiță.

Experiența maternității reprezintă pentru Valeria cea mai intensă şi iluminatoare experienţă de viaţă trăită până acum.  Bogdan rămâne prioritatea numărul unu, iar intuiția o ajută să aleagă direcția potrivită. Nu-i este frică de provocări și nu uită de promisiunea făcută soțului, care uneori o duce cu gândul la fundițe și rochițe.

Text: Rodica Bileţchi

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", iunie 2013

 

Share:

Articole recomandate