Ion Ceban: Am doi șefi de „legislativ”!

Ion Ceban: Am doi șefi de „legislativ”!

Ion Ceban este unul dintre cei mai înflăcărați membri ai Partidului Socialiștilor, care știe să scandeze lozinci și să fie foarte direct în afirmațiile sale politice. Spre surprinderea noastră, tatăl și soțul Ion Ceban este opusul politicianului pe care l-am cunoscut la televizor. Liniștit, echilibrat, sentimental și chiar drăgăstos, cucerește prin lejeritatea cu care vorbește despre eroiii preferați ai copiilor săi, despre stresul de tată când își vede odorașul cu febră mai mare de 37,5 dar și despre regretele pe care le-a cunoscut din momentul în care a devenit părinte…  

Făcând abstracție de politica țării, am acasă nu unul, ci tocmai doi șefi de legislativ. Exact! Este vorba de Ilinca și Vasile, or, anume ei sunt cei care completează zilnic agenda familiei. Nouă (adică mie și soției) nu ne rămâne decât să facem o alianţă de compromisuri pentru anumite cerințe de-ale lor. Deși, mai des se întâmplă să ne conformăm dorințelor și doleanțelor impuse prin ultimatum (zâmbește).  

Sunt convins că fiica Ilinca a luat tot cei mai bun de la ambii. Evident, eu voi spune că ea seamănă mai mult cu mine, în timp ce soția Tatiana va susține contrariul. Putem face chiar şi un campionat la tema asta. La drept vorbind, vrem ca Ilinca să semene cu ea. Făcând abstracție de fizicul care se moștenește genetic, cred cu tărie că aptitudinile și caracterul se dezvoltă. Noi, în calitate de părinți, încercăm să îi oferim maximum posibil. Ce fac eu împreună cu Ilinca? Citesc foarte mult. Avem acasă o colecție impresionantă de cărți, pe care i le citesc în fiecare seară. Spre exemplu, preferata acestei săptămâni este cartea Rikki-Tikki-Tavi de Rudyard Kipling.   

 

Mezinul Vasile - mic și voinic este un copil cu caracter. De când a început să meargă, alergăm din urma lui. Are un an și o lună și este plin de entuziasm, dornic sa cunoască lumea întragă. De obicei, seara ascultă și el cu plăcere alături de sora sa poveștile pe care le citesc. Mai aduce și el câte o carte din colecția sa pentru pici.

Copiii schimbă totul, inclusiv viziunile asupra multor lucruri. Și vreau să fiu înțeles corect aici! Nu că nu m-ar fi interesat până acum, dar odată cu apariția propriilor copii, începi să atragi mai multă atenție la zonele verzi din oraș, la terenurile de joacă, la situaţia din gradiniţe, la ceea ce găsești la moment în librării, la problemele care persistă în policlinici și aici lista ar putea continua.

Ilinca și Vasile m-au învățat să mă bucur de ceea ce am, fără a fi influențat de unele curente, lucruri sau gânduri. În naivitatea lor înnăscută, copiii știu să se bucure sincer. Iar lucrurile în viziunea lor sunt mereu bune și frumoase. Ce bine ar fi dacă măcar uneori, noi maturii am privi viața cu ochi de copil.

Week-end-ul îl organizăm după bunul nostru plac, asta în cazul în care nu sunt ocupat cu treburi de serviciu. Vizitarea grădinii zoologice și teatrele sunt, de obicei, în capul listei. Încercăm să petrecem mult timp în aer liber. Serile neapărat citim, doar că nu câte o poveste, ci câte patru - cinci, iar uneori nici cu șase povești citite nu scap.  Cât privește desenele animate, Ilinca și Vasile pur și simplu nu le privesc, poate doar o dată la două-trei săptămâni. La fel nu au acces la tot soiul de gadget-uri. Nu pentru că am fi legați de anumite stereotipuri. Prefer să îmi văd copii alergând, sărind și jucându-se, decât butonând telecomanda sau navigând pe net.    

Naşterea copiilor mi-a revizuit în totalitate relaţia mea cu părinţii. Deși, aceasta a fost dintotdeauna bazată pe dragoste și încredere, atunci când am devenit și eu părinte, involuntar am făcut o reevaluare, or, anume atunci începi să înţelegi cum gândeşte un părinte, chiar dacă copilul lui are peste 30 de ani. Astăzi, conștientizez mai bine ca oricând, că atunci când mă sună mama, o face nu pentru ca să mă sâcâie, ci pentru că își face griji pentru mine. Personal am înțeles sensul cuvântului “grijă” pentru prima data când Ilinca a făcut febră mai mare de 37,5, iar eu alergam panicat prin casă întrebându-mă pe cât este de periculoasă chestia asta.

Îmi place mult să gătesc și pot face cam orice – de la salate și borșuri, până la diferite rețete cu carne și sosuri. Nu ascund că în ultima vreme nu îmi prea reușește să stau la cratiță. Excepție fac unele zile de week-end când mă trezesc odată cu Vasile pe la orele 6.00 dimineața și atunci împreună neapărat facem ceva cu care surprindem fetele. Cel mai des gătesc atunci când plec la Moscova, acolo unde îmi fac la moment studiile.

Soţia este o ființă extraordinară fapt pentru care îi mulțumesc foarte mult. Nu încetez să rămân impresionat de faptul cum reușește să combine statutul de mamă, soție atentă și iubitoare, prietenă și necunoscută în același timp. În acest an împlinim 10 ani de când suntem împreună și parcă ar trebui să cunoaștem unul despre celălalt totul pâna în cele mai mici detalii... Cred că felul său de a fi, dragostea, înțelegerea reciprocă, depășirea ușoară și inteligentă a neînțelegerilor pe care le mai avem din când în când, ca și multe alte cupluri, scopurile comune ne fac să păstrăm și să avansăm în relația noastră.

 

Prima amintire care îmi vine în minte atunci când vorbesc despre propria copilărie este legătura mea specială cu tata. Fiind medic, venea obosit după turele de noapte, iar eu eram mic și dornic de joacă, nu înțelegeam atunci cât de obosit era, dar înțeleg acum cât de multă dragoste manifesta față de mine, pentru că nu mă refuza niciodată. Așa obosit cum era a găsit întotdeauna puteri și bună dispoziție să se joace cu mine. Și încă o amintire pe care o păstrez este despre cum tata întotdeauna a crezut în mine și mi-a luat apărarea chiar când știa că eu nu am dreptate. Încrederea care mi-au acordat-o ambii părinți m-a făcut să încerc mereu să nu-i dezamăgesc. Și desigur, îmi amintesc de furatul de cireșe și agute. Cum fără asta?

Dacă nu aș fi ales politica, cred că m-aș fi regăsit în orice alt domeniu, mai ales că pe unele deja le-am explorat. Am început cu sectorul de afaceri, apoi am venit în administrația de stat, unde am trecut toate treptele, și, într-un final, iată-mă în politica mare. Nu planific să mă rețin aici până la adânci bătrânețe cum o fac unii, așa că pe viitor nu este exclus să aleg sectorul educațional.

Un tată de success în viziunea mea este bărbatul care își are familia alături sănătoasă și împlinită. Și când spun cuvântul împlinită nu mă refer la o viață unde domnește luxul și excesul, ci la armonie, valorile adevărate, la dragoste nemărginită și înțelegere.

Nu am multe regrete în calitate de tată și soț. Mai exact aș rezuma unul singur… Înainte de a îmi întemeia o familie eram ferm convins că eu, în calitate de bărbat, trebuie să fiu pregătit de un asemenea pas. Astăzi, îmi pare rău că … nu a fost să fie mai devreme. Mă conving pe zi ce trece, că anume alături de acest mic univers al familiei mă simt pe deplin eu însumi. 

 

Foto: Odoraş

Adaugă comentariu

Închide