Laurentino Prado – cel mai tânăr prezentator TV

Laurentino Prado – cel mai tânăr prezentator TV

În familia Prado cresc numai vedete. Pe Oliver, Laurentino, Antonio şi Olivia i-am văzut la televizor, i-am auzit la radio, i-am aplaudat la concerte și am scris despre trofeele obținute la concursurile naționale și internaționale. După ce acum câteva luni am relatat despre succesele lui Oliver și ne-am bucurat împreună cu Olivia pentru faima pe care ne-a dus-o peste hotare, a venit și rândul lui Laurentino - un copil luminos, pozitiv, mai timid decât ceilalți frați ai lui, dar nu mai puțin ambițios.

Face parte din generația copiilor care sunt peste tot și le reușesc pe toate. Este unul dintre cei mai buni elevi ai clasei și, totodată, un prieten de încredere al dirigintei sale. Face pianul la Școala de Arte “Valeriu Poleakov” şi, pe deasupra, este un membru important al trupei de dans “Bravissimo”.

De curând, Laurentino a dat start unor noi proiecte. În urma mai multor castinguri, el a fost selectat în rol de prezentator al unei emisiuni pentru copii. “Televiziunea, la fel ca și muzica are nevoie de copii talentați”, spune Liliana Prado, mama copiilor. “Înainte să îi dăm vestea cea mare, ne făceam griji. Tino este mai retras decât celalți copii și ne-am gândit că ar putea refuza... Dar el a primit noutatea cu entuziasm. Nu a fost loc de timiditate”, mai spune ea. Până să fie lansat proiectul televizat, băiatul lucrează foarte intens: face cursuri de jurnalism și dicție, fiind un copil disciplinat şi responsabil.  Cel de-al doilea proiect la care lucrează, este și mai intrigant. Este vorba de un film pentru copii, unde Laurentino va avea un rol important.

“Fiecare copil are un talent ascuns, iar de datoria părinților este să-l descopere la timp. Suntem niște norocoși, căci am început deja să adunăm roadele dulci ale dragostei, timpului, răbdării și dăruirii cu care am operat în toți acești ani”, mai spune Liliana.  

Laurentino  este un băiat manierat și foarte atent la felul cum arată. Se vrea mereu îmbrăcat la patru ace, stilat, impecabil și curat. “Tino, cum îi spunem noi ai casei, este un copil cu bun simț. Dacă ceilalți trei copii ai familiei sunt foarte insistenți în cerințe, Tino nu o face. Îl întreb - Tino, tu ce dorești? Nu vrei ceia ce-și doresc frații tăi? El spune: vreau, dar nu știu dacă e posibil...” spune mama, Liliana. Are în persoana fratelui mai mare, Olivier, un stimulent foarte bun de muncă și perseverență, fiind la rândul lui un bun exemplu pentru cei mai mici, Antonio și Olivia. „Apropo, este cel mai atent dintre frați în relația cu mezina. Are o răbdare infintă s-o liniștească, când plânge. De obicei, o cheamă la el și o întreabă calm: Olivia, ce s-a întâmplat?”, povestește mama.  

De la prima piesă și primul videoclip “Le lundi au soleil” cântată în duet cu fratele Olivier Jr., au trecut cinci ani, iar lista cu piese din repertoriul său a crescut de la un an la altul. A înregistrat 15 piese și a filmat trei videoclipuri, toate aducându-i nenumărate premii și trofee de la festivalurile naționale și internaționale, atât la cântec, cât și la dans. Pe lângă astea, Tino joacă fotbal în echipa de bază FC Buiucani, antrenorul declarându-se foarte mândru de faptul că îl are în echipă.

“Nu, nu e un program dificil, pentru un copil care face totul cu dăruire și reușește să ducă la capăt orice provocare”, ne asigură Liliana. “Reușește și la școală, și la spectacole, și la campionatele de fotbal . Noi îi oferim condiții. El alege. Tino încă nu ştie ce și-ar dori să devină în viitor. Dar, atâta timp cât face orice lucru cu seriozitate, suntem siguri că va reuşi, oricare ar fi alegerea lui.” 

Galerie de imagini
image
image
image

Adaugă comentariu

Close