Sofia şi Sanda comoara familiei Coşleţ

Sofia şi Sanda comoara familiei Coşleţ

Nu mai fac parte din categoria celor „tineri şi neliniştiţi” sau „cu capul în nori”. Dimpotrivă, aş spune că sunt bine stabiliţi şi cu picioarele pe pământ, pentru că am citit în privirile lor nu doar dragostea primei întâlniri, ci şi siguranţa zilei de mâine. Le înfrumuseţează prezenţa două prinţese, ele fiind motivul pentru care au ajuns pe coperta acestei reviste. Vorbim despre Mircea, Alexandra, Sofia şi mezina Sanda Coşleţ – o familie pe care am avut plăcerea să o cunoaştem şi de la care să luăm câteva lecţii de viaţă, educaţie şi morală părintească. 

Paradoxal cât de bine îi împerechează Dumnezeu pe unii oameni. Cum se întâmplă de obicei, Mircea şi Alexandra sunt două persoane diametral opuse. Şi prin aceasta se completează reciproc. El este un leu înnăscut, nu doar ca zodie, ci şi ca temperament. Se aprinde repede, dar tot atât de repede se „stinge”. Ea – e calmă, calculată, linştită, îşi iese greu din fire. El e cel cu iniţiativa, ea cu executatul. Propuneri de genul «hai să mergem undeva» ar însemna mai exact, «Alexandra ocupă-te te rog singură de toate», concretizează zâmbind Alexandra. 

S-au cunoscut acum nouă ani, iar satul de baştină al bunicilor Alexandrei a fost şi locul primei întâlniri. Cei drept, s-au văzut de multe ori, până în ziua în care privirile lor s-au intersectat. „Avea ceva în felul ei de a fi... ce nu mai remarcasem până atunci la nici o fată. Când eram lângă ea, nimic nu mai conta” îşi aminteşte Mircea. De fapt, conta dragostea care le-a răpit somnul şi gândurile. Tinereţea nu i-a oprit să meargă în faţa altarului pentru a spune „Da” în faţa lui Dumnezeu. Dorinţa de a fi mereu împreună era prea puternică. A urmat o perioadă frumoasă, de care astăzi, îşi amintesc cu zâmbetul pe buze, dar şi cu un dram de nostalgie. Erau împreună 24 din 24. La serviciul în vacanţe, cu prietenii în oraş...

Şi pentru că statutul de tineri însurăţei începuse să îi plictisească, l-au schimbat pe cel de părinţi. Sofia a fost un copil aşteptat, plănuit, şi chiar visat. Cu toate acestea, provocările au fost destul de mari, în special pentru Alexandra, care spune că primul an din viaţa ei de mamă a fost unul greu, dar totuşi incomparabil cu tot ce trăise până atunci. „Sofia mi-a dat de înţeles că e una să stai cu bebeluşul prietenei în parc pentru două ore, când acesta doarme şi are burtica plină, şi cu totul altceva când îl ai pe al tău – un odoraş care îţi aşteaptă dragostea, îţi cerşeşte atenţia şi chiar îţi încearcă nervii...” 

Sofia a fost din prima zi un copil cu caracter. La început au dat vina pe vârstă, dar apoi au înţeles că este vorba de personalitate. Cu timpul, Sofia a învăţat să fie nu doar ambiţioasă, ci şi curajoasă, activă şi prima în toate. E felul ei de a fi, principială, emancipată şi mereu diferită de alţii. „La drept vorbind, în familia noastră toţi au caractere puternice, dar am învăţat să găsim limbă comună. Sofia ne-a dat de înţeles că educaţia copilului nu ţine doar de capacitatea părinţilor să îl ştie bine îmbrăcat, hrănit şi purtat peste tot. Este ceva mult mai complex...” spune Mircea.

Mezina Alexandra i-a luat prin surprindere, dar i-a găsit cu lecţia făcută. „Cu Alexandra a fost mult mai uşor. Ştiam ce urmează. Mai exact, eram deja şcolită la capitolul colici, erupţia primilor dinţi, ştiam cum să scad febra fără să intru în panică, precum şi multe altele”, adaugă tânăra mămică. „De ce Alexandra şi nu altfel? Este o întrebare pe care mi-o pune frecvent şi Sofia, care este indignată că pe noi două ne cheamă la fel şi doar ea are un alt nume. Nu ştiu... A fost o alegere de comun acord dintre mine şi Mircea, în clipa când mezina s-a născut... cred că de aceea că iniţial semăna mai mult cu mine”.

Alexandra are abia un an şi jumătate şi merge încet şi sigur pe urmele surorii mai mari. E la fel de ambiţioasă şi principială, iar pe alocuri chiar o întrecepe pe Sofia, pentru că mai e şi neastâmpărată, peste seamă de curioasă şi foarte curajoasă. Faptul că a căzut de două ori de pe pervazul ferestrei nu o împiedică să urce şi a treia oară.

„E greu cu ei, dar nu şi imposibil”, spun Mircea şi Alexandra. Amândoi iubesc copiii, de aceea şi-ar dori încă doi, pentru a se considera o familie împlinită, mai ales că odată cu statutul de părinţi au reuşit să ia de la fetiţele lor şi câteva lecţii. Zâmbesc şi spun că acum nu mai privesc straniu la părinţii ai căror copii fac isterie prin magazine. Şi asta chiar dacă prinţesele lor i-au scutit de aşa ceva în public. Vorbesc pe rând, se completează, îşi amintesc, se amuză şi trag concluzii. „Înainte detestam mamele care strigă la copii”, începe Alexandra. „Azi am învăţat să nu le judec. Niciodată nu ştii ce are mama aceea în suflet, câte ore a dormit noaptea şi când a mâncat ultima dată. La acest capitol, sunt o norocoasă, pentru că am întotdeauna alături oameni dragi, care sunt gata să îmi ofere o oră de libertate şi relaxare doar pentru mine.” 

„Cinci minute negociate azi cu copilul – de a mai rămâne la plimbare, în scrânciob, sau în faţa televizorului, înseamnă zece minute mâine”, povesteşte Mircea, din propria experienţă. „Dacă până la naşterea copiilor, nu înţelegeam de ce părintele nu cedează în faţa rugăminţilor unui pui de om, azi am înţeles. Ăştia mici ştiu atât de bine să ne manipuleze...”  

„Cel mai bun autor de carte, privind educaţia copiilor este propria intuiţie. Ori de câte ori încercam să îmi amintesc cutare sau cutare lucru citit din cărţi, în situaţii X sau Y, nu îmi reuşea. Şi atunci îmi ascultam intuiţia de mamă”, îşi mai aminteşte Alexandra.

Nici o nouă zi nu se aseamănă cu precedenta. Universul copiilor e atât de vast, iar dispoziţia lor atât de imprevizibilă, încât niciodată nu ştii ce vei face peste cinci minute. „Se întâmplă să citesc poveşti cu „Aladin şi cei 40 de războinici”, atunci când ar trebui să dormim, să mergem la plimbare în loc să fac ordine în casă, să ne jucăm de-a prinselea, în schimbul gătitului la bucătărie” concretizează Alexandra. Chiar dacă a absolvit o facultate, nu o deranjează faptul că aşa şi nu a reuşit să facă o carieră, şi asta pentru că fetiţele ei valorează mai mult decât prestigiul de a fi o business woman. Aceasta nu a fost o decizie, ci mai degrabă o circumstanţă a situaţiei create odată cu apariţia copiilor.

Implicarea tatălui se simte în educaţia fetiţelor, chiar dacă el petrece mai mult timp în afara familiei, dovadă este afecţiunea cu care îşi vorbesc. „Serile le petrec neapărat în sânul familiei. Luăm masa împreună, discutăm tot ce s-a petrecut peste zi. Ce a făcut Sofia la grădiniţă, ce cuvinte noi a învăţat Alexandra – toate acestea nu sunt decât nişte obiceiuri, care au intrat în rutină. Apoi, le place când le arunc în sus, le car în spinare, le gâdil, le giugiulesc...” spune Mircea. „Sunt nişte momente unice, care te urmăresc şi peste ani. Copilăria mea a fost la fel de frumoasă datorită părinţilor mei care au ştiut mereu să ne fie alături.”

Se pare că şi bunicii tânjesc după acele vremuri, pentru că, odată cu naşterea nepoţelelor, au reluat obiceiul de a merge la circ, la teatru, la grădina zoologică şi chiar  la pescuit. Bunelul Tudor e cel mai norocos la acest capitol, pentru că dispune de cel mai mult timp liber. Şi până Alexandra creşte mai mare, Sofia este cea care profită din plin de compania lui. „Fetele noastre sunt norocoase. Sunt unicele nepoate pentru toţi patru bunei. Şi acum imaginaţi-vă cât "alintuş" pe metru pătrat încape în ele! (râde) Din acest considerent, încercăm să le arătăm şi cealaltă parte a monedei: disciplina şi buna purtare” spune Alexandra.

Viitorul? Îl vor la fel de frumos şi prosper ca trecutul şi prezentul. Au ambiţii sănătoase legate de copii, casă, carieră. Noi suntem siguri că tot ce îşi doreşte familia Coşleţ se va realiza. Ne-au convins prin dragostea, armonia şi înţelegerea care domneşte în această casă. Nu ne rămâne decât să le urăm baftă în toate pornirile lor frumoase.

 

Galerie de imagini
image
image
image

Adaugă comentariu

Închide