Tatiana Friniuc: Niciodată nu mai zic NICIODATĂ!

2017-02-21
9969

Tatiana și-a turnat cafeaua și fără grabă s-a așezat la masa de lucru. Se simțea un pic ciudat, pentru că nu obișnuia să stea în fotoliu de director în timpul orelor de serviciu și să savureze cafeaua. Acest răsfăț și-l permitea doar când primea oaspeți sau dimineața devreme, când angajații încă nu începeau lucrul. Iar la această oră, de obicei, era printre mucitorii fabricii, pe care o conduce de 3 ani încoace. Nu obișnuia să iasă în evidență sau să se laude cu propriile succese, de aceea a propus să ne vorbească despre surprizele destinului și cei trei copii ai ei – Bogdan, Nicole și fabrica de ambalaje de lux, Lux Packaging SRL (o filială a unei companii din Italia, care produce ambalaje de lux pentru branduri renumite din Europa, printre care Aqua di Parma, Christian Dior, Dolce&Gabbana, Chanel ș.a.m.d)

Viața în culori gri

Întotdeauna am știut că viața mea nu va fi monotonă. Chiar dacă nu știam ce surprize îmi rezervă destinul și cum urmează să le fac față. Am absolvit liceul în anul 2000 și am intrat la facultate. Voiam sa fac jurnalism, admirând colegele de liceu care s-au aventurat în acest domeniu, dar am ajuns pe băncile Universității de Pedagogie „Ion Creangă”din Chișinău. Am început să îmi caut un loc de muncă și chiar am ajuns să predau o perioadă scurtă de timp. Niciodată nu aș fi crezut că la final de studii am să-mi schimb radical viziunea asupra viitorului meu. Dar imediat ce am absolvit universitatea, am decis să schimb cursul destinului meu, care la moment îmi părea atât de gri și incert. Nu mă puteam resemna cu gândul că stau și primesc de la viață doar ceea ce mi-a pregătit ea. Eram convinsă că pot face mai mult. Dar din păcate, nu aici, acasă. Fără obligații și dor nebune de a rămâne în țară, am luat decizia de a urma sutele de femei care iau calea pribegiei în căutarea unei vieți mai frumoase. Am luat calea Italiei, atât de râvnită pe atunci. Fără pile și fără a ști exact ce am să fac acolo, am pornit așa cum o făceau toți pe atunci, cu bani și o frică, ascunsă undeva adânc în suflet. Dar fugeam de monotonie și instabilitate, spre un vis, poate... sau spre o nouă provocare a destinului, spre o schimbare.

Primele schimbări

Cu o facultate în spate și cu ambiția de a merge înainte, am ajuns să fiu femeie de serviciu în Italia, muncind la negru. Nu îmi este rușine și nici atunci nu îmi era. Orice muncă pentru mine e nobilă atât timp cât o faci cinstit. Îmi urmam abiția și... îmi perfectam actele. După 2 ani au început să apară și primele schimbări. Încet, dar sigur, pășeam spre o nouă etapă. Eram o domnișoara cu acte în regulă și cu multă încredere în forțele proprii. Așa că am decis să nu fac greșeala zecilor de fete care pleacă să muncească pentru câțiva bănuți în plus și fac acest lucru ani sau chiar zeci de ani, fără să meargă mai departe. Eu, însă, am venit până aici ca să merg și mai departe. Am zis că a venit timpul să mă pun pe picioarele mele și să-mi realizez ideile, care între timp se conturau tot mai mult. Am schimbat iar traiectoria destinului meu la 360 de grade și m-am înscris la institut, un profil pe care nu am crezut niciodată că am să-l fac și mai ales la două mii de km de țara mea - CONTABILITATEA. Deși am obținut diplomă de contabil, nu am ajuns să profesez în domeniul dat pentru că destinul mi-a pregătit o porție nouă de schimbări radicale și foarte imprevizibile. În schimb acest pas mi-a deschis multe uși și mi-a scos în cale o mână de oameni frumoși la chip și la suflet.

Prima realizare emoțională

În primul an de institut în Italia am rămas însărcinată. Eram un pic derutată, pentru că lucrurile abia se aranjaseră după placul meu. Dar eram obișnuită cu surprizele destinului și am acceptat-o cu mari emoții și pe asta. Nu am renunțat la studii, chiar dacă mulți erau de părerea că anume așa ar face o mamă responsabilă. Bebe a fost cumințel și nu am lipsit nici de la un examen. Ceea ce avea să urmeze era și mai dificil de înțeles pentru cei din jur, dar nu pentru mine. Am continuat studiile în regim normal, chiar și după ce pe lume a venit prințesa mea, Nicole. Soțul o aducea la Institut și eu ieșeam, o hrăneam, și apoi mă întorceam să cuceresc noi orizonturi în lumea cunoștințelor. Nu a fost ușor. Nu a fost deloc ușor. Ziua lucram, seara studiam și aveam puțin timp ca să mă bucur de primul meu suflețel, și foarte multe obiective de realizat. Dar eram foarte fericită și împlinită emoțional. Nu conta când ajungeam acasă, pentru că acolo mă așteptau doi ochișori, care îmi dădeau energie și încredere că pot merge mai departe.

Primul succes

Fiecare încercare a destinului, fiecare schimbare și fiecare emoție a contribuit la formarea mea ca personalitate și ca mamă. Am înțeles că sunt la locul potrivit și în timpul potrivit. Înarmată cu multe idei, cu o diplomă de contabil și curaj, am deschis o mică afacere. Nu fără suportul și ajutorul persoanelor la care am lucrat când am venit în Italia și anume patronii companiei Cavalieri&Amoretti, care și sunt fondatorii Lux Packaging SRL. Aveam doar 4 angajați, dar eram mulțumită pentru că era un vis al meu, în care aveam încă atâtea de investit și de perfecționat.

Întâlnirea cu trecutul

În 10 ani, cât timp am încercat să sfidez greutățile pe care mi le scotea destinul în față, am prins rădăcini în Italia. Totul îmi părea atât de firesc și atât de... acasă. Aici îmi era casa, aici îmi era familia, prietenii, afacerea și aici erau întâmplările bune și rele. NICIODATĂ nu am avut măcar un gând să revin în Moldova. Am început să aparțin altei societăți și altor principii de viață și valori. Aveam senzația că nici să gândesc nu mai pot în felul cu o făceam când eram la Chișinău. Și totuși... întâlnirea cu Moldova era tot mai aproape, doar că eu nu aveam nici cea mai vagă idee despre asta. Totul s-a întâmplat într-o dimineață, când cei de la Cavalieri&Amoretti mi-au propus să deschidem o filială a companiei la Chișinău. Propunerea a venit ca un fulger într-o zi senină. Nu știam cum să reacționez și, mai ales, cum să răspund acestei provocări care urma să îmi schimbe viața la alte 360 de grade. Și evident… am acceptat! Cu greu, dar am acceptat.

Momentul de cotitură

Am revenit în Moldova și, după cum îi place destinului să mă surprindă când mă aștept mai puțin, aflu că sunt însărcinată. Era un moment de cotitură în viața mea. Momentul în care urma să lucrez foarte mult și să am tot mai puțin timp pentru copiii mei. Mi-am asumat responsabilitatea și… am mers mai departe. Mai în glumă, mai în serios... dar se pare că am conceput doi copii odată, unul în burtică și altul pe hartie. Aveam obligații și responsabilități în fața fiecăruia dintre ei, nu doar în fața lui Nicole, și nu aveam timp să mă gândesc la cât de greu va fi. Poate de asta nici nu a fost greu, pentru ca am făcut totul cu multă dedicație. Bogdan s-a născut când fabrica trecea prin momente decisive. Din acest motiv, vineri am lucrat până târziu, sâmbătă dimineața eram pe masa de operație aducându-l pe lume pe Bogdan, iar luni eram iarăși la fabrică. Credeți că nu e normal așa? Dar eu am simțit că pot face față situație și am revenit la lucru cu aceeași pasiune și dăruire, cu care seara îmi strângeam la piept puiul de om micuț.

Regrete...

O...Daaaa! Am, dar nu tare multe. Ba chiar pot spune că am doar unul , dar care deseori îmi dă dureri de inimă. Regret enorm că nu pot să ofer mai mult timp copiilor mei. Serile sunt foarte obosită, iar weekendul nu este suficient să ne bucurăm unii de alții. Întotdeauna am susținut și susțin în continuare că nu poți fi foarte bun în toate. Dacă ești bun în carieră, nu poți fi un părinte 100% bun. Și invers. Dar este decizia mea! Încerc doar ca zilele petrecute cu ei să fie pline... de activități, zâmbete și jocuri.

Formula de succes

Nu cred că există o formulă de succes după care să te conduci. Cred că mai degrabă este vorba despre o concepție diferită de management și logică diferită de cea a societății noastre. Am învățat să lucrez și să mă inițiez în conducerea unei afaceri în Italia. Acolo am învățat că șeful este același angajat, doar că știe mai multe și te poate oricând îndruma. El nu stă doar la birou și dă ordine, dar vine și îți arată cum trebuie să fie un produs ideal. Șeful nu are șofer și merge doar la întâlniri mondene, dar merge și în fiecare sală a fabricii unde comunică cu angajații, le ascultă propunerile și le dă sfaturi când e nevoie. Șeful nu ignoră nici o întrebare a angajaților, ci caută răspunsuri, iar dacă nu găsește un răspuns, îl direcționează la persoana care poate să îl ofere. La noi, în Republica Moldova, părerea despre șef sau director este, de cele mai multe ori, una negativă. Eu mă bucur că toți angajații comunică cu mine și se adresează ori de câte ori au nevoie.

Ambalaje de lux pentru cele mai renumite branduri din Europa

Lux Packaging este una dintre cele 5 filiale ale companiei internaționale Cavalieri&Amoretti din Italia, care are o istorie în domeniu de peste 50 de ani. Ea elaborează și produce ambalaje de lux pentru cele mai renumite branduri din Europa, de la bijuterii și parfumuri, până la băuturi și haine. Ambalajele sunt asamblate manual, iar la crearea lor sunt folosite materiale exclusiv din import, de o calitate foarte înaltă. Este prima fabrică ce deține versiunea nouă a standardului de calitate ISO 9001:2015, pe care l-am obținut câștigând un grant de 50% de rambursare a investițiilor de la Banca Mondială. Am început activitatea filialei de la 3 angajați, pe care i-am instruit eu și o doamnă venită din Italia pentru câteva luni special ca să facă aceasta. Pentru că e un lucru minuțios și specific, nu poate oricine să facă ambalaje de lux fără să treacă o instruire. Apoi fiecare din aceștia trei angajați, care au deprins lucrul, și eu, am luat alții 5 la instruire și tot așa până am ajuns la 100 de angajați la moment. Pe viitor vrem să cuprindem și piața din Rusia. Din păcate Republica Moldova nu este încă gata pentru un astfel de serviciu sau mai bine zis cu un asfel de produs de lux. Din acest motiv nu avem și nici nu căutăm clienți aici. La baza deciziei de a deschide filiala anume la Chișinău și nu în alt oraș din lume au stat doi factori – forța de muncă mai ieftină și crearea locurilor de muncă pentru moldoveni, dorinta de a face ceva pentru țara mea.

Crezi că există șanse să te întorci în Italia și să îți reiei viața de acolo?

După câte am crezut că nu o să fac niciodata și am ajuns să le fac acum nu știu, sincer. Cert este că mai mult nu am să mai zic niciodată cuvântul - NICIODATĂ!