Odoraș.

Odoraș.

Tedi

Iarna pentru Camelia şi Milan Casap

Iarna pentru Camelia şi Milan Casap

Pentru Camelia iarna a început în acest an numai după ce a nins. Atunci când a văzut prima zăpadă, a strigat cu bucurie: „A venit iarna!”. Împreună cu frăţiorul ei mai mic, Milan, se bucură de acest anotimp de poveste, în care săniuţa este mijlocul lor principal de „transport”. Şi sărbătorile de iarnă au fost mai speciale în acest an, căci familia lor a devenit mai bogată de când a apărut pe lume Milan - un băieţel cuminte, zâmbitor, prietenos şi deschis, chiar şi cu oamenii necunoscuţi. Micuţul o iubeşte mult pe surioară şi, de cum se trezeşte din somn, o caută cu ochişorii pe cea care îi provoacă zâmbete şi bună dispoziţie.

Apropo, în această iarnă, fetiţa şi-a luat alt nume – Elza, căci este îndrăgostită de eroina desenului animat „Frozen”. Camelia a avut un rol deosebit la matineul de la grădiniţă, a fost şi ea un fulguşor al iernii, care pe lângă poezia sa, ştia tot scenariul. Acasă părinţii trebuiau să joace tot felul de roluri, pentru a reface povestea. Asta, probabil, pentru că fetiţei îi plac foarte mult poveştile, prin intermediul cărora părinţii o învaţă ce e bine şi ce e rău.

 

Share:

Articole recomandate