Odoraș.

Odoraș.

Sensimyl

4 curiozități despre nașterea gemenilor

4 curiozități despre nașterea gemenilor

Gemenii sunt prin natura lor fascinanți, însă de cele mai multe ori tot ce se știe despre ei este că sunt greu de identificat, în cazul celor identici, și că au o legătură aparte. În plus, se mai crede că numai prin transmitere genetică pot exista șanse de sarcină gemelară. Ei bine, iată câteva curiozități legat de nașterea de gemeni, la care nu te-ai fi gândit.

Beneficii pentru mamă

Cercetătorii au descoperit ceva foarte interesant legat de mamele de gemeni: acestea au o speranță de viață mai lungă, potrivit unui studiu publicat în revista Proceedings of the Royal Society B. Se pare că ele sunt fizic mai puternice, încă de la început. Ca atare, sarcina gemelară ar putea fi o adaptare evolutivă a mamelor sănătoase.

Interacțiunea gemenilor, încă din uter

Gemenii nu se simt niciodată singuri, nici măcar în pântecele mamei. Cercetătorii au descoperit că, încă din a 14 săptămână de gestație, gemenii interacționează unul cu altul. Aceștia se mângâie sau întind mânuțele pentru a se atinge între ei.

Transmiterea genetică nu este totul

Oamenii de știință nu au descoperit care sunt genele care provoacă un ovul fertilizat să se dividă – și care conduce la gemeni monozigoți – de unde reiese că nașterea a doi copii identici este un eveniment aleator. Dar, în cazul gemenilor neidentici, cercetările sugerează că genetica are un rol important în înclinația unei femei de a elibera mai mult de două ovule la un moment dat, care, dacă sunt fertilizate, devin gemeni fraternali.

Înălțimea are rolul ei

Se pare că există factori care cresc șansele de a naște gemeni. Înălțimea este unul dintre ele. Cercetările realizate pe 124 de femei au constatat că cele mai înalte au mai mari șanse de a naște gemeni sau tripleți, acestea având, în medie, cu 3 centimetri mai mult decât mamele care au născut câte un singur copil. Și vârsta influențează acest aspect, cele mai tinere având mai puține șanse de a avea sarcini gemelare. Femeile trecute de 35 de ani au niveluri mai ridicate de stimulare a foliculilor de hormoni și au mai multe șanse de a elibera mai mult de un ovul într-un ciclu menstrual.

 

Informații: clickpentrufemei.ro

Foto simbol: nationalgeographic.com; theodysseyonline.com

Share:

Articole recomandate