Aşa îţi revii mai uşor după naştere!

Aşa îţi revii mai uşor după naştere!

Ai trecut de marele moment al naşterii, dar mai sunt câteva etape de depăşit până să-ţi revii la forma fizică şi psihică de dinainte de naştere.

În prima săptămână după naştere, încearcă să te odihneşti mai mult. Stabileşte un regulament al casei, astfel încât să te recuperezi uşor şi fără stres. Dacă te deranjează vizitele rudelor sau prietenilor, explică-le că ai nevoie de linişte şi odihnă şi anunţă-i când vă vor putea face vizite.

Durerile

S-ar putea să simţi crampe în abdomen câteva zile, în special atunci când alăptezi, deoarece uterul se contractă, revenind la dimensiunile iniţiale. Dacă durerile sunt severe, un calmant uşor le poate uşura.

Oboseala

Timp de nouă luni ai purtat în pantec o noua viaţă, iar de curând ai facut un efort major să îţi aduci bebeluşul pe lume, e natural să te simţi obosită. E bine să te odihneşti şi să profiţi de fiecare moment de linişte. Chiar dacă emoţiile te vor copleşi  şi vei dori să fii mereu cu ochii pe copilul tău, nu uita că el are nevoie de o mamă odihnită şi binedispusă. Deleghează unele sarcini soţului, mamei tale, unei prietene, aşa încât să ai şi tu mici pauze de odihnă.

Vezica urinară

Este normal să urinezi mai des în primele zile; corpul îşi pierde surplusul de lichid. Urinarea poate fi dificilă la început. Ridică-te şi mişcă-te, pentru a stimula micţiunea; fă o baie caldă şi nu te teme să urinezi în apă, deoarece urina este sterilă, spală-te apoi bine. Dacă ai o cicatrice, stropeşte-o cu apă în timp ce urinezi, pentru a diminua usturimea.

Sângerările

S-ar putea ca timp de 2-6 săptămâni să ai sângerări vaginale. Foloseşte absorbante igienice; nu utiliza tampoane intravaginale deoarece pot produce infecţie.

Constipaţia

S-ar putea să nu simţi nevoia de a avea scaun o zi sau chiar mai mult după naştere. Mişcă-te cât de curând poţi, te va ajuta, bea multe lichide şi mănâncă alimente cu multe fibre vegetale.

Suturile

Pot fi dureroase câteva zile. Cele mai multe dintre ele se resorb într-o săptămână. Câteva sugestii: fă exerciţii pentru perineu imediat ce este posibil după naştere, pentru a grăbi cicatrizarea; păstrează plaga curată prin băi, apoi usucă cu atenţie zona; calmează durerile prin aplicarea unei pungi cu gheaţă.

Recuperarea totală cere timp
Fiecare femeie este unică în felul său, aşa că recuperarea depinde de fiecare organism în parte. Dar, începând cu a 2-a săptămână după naştere şi până în săptămâna a 6-a te vei simţi mai bine în fiecare zi. Este bine să faci o vizită medicului tău în acestă perioadă şi să vezi dacă recuperarea decurge normal. 

Silueta

Pentru că nu putem vorbi despre o dietă strictă, căci organismul tău are nevoie de vitamine şi de minerale în perioada cât alăptezi, hidratarea te va ajuta să slăbeşti. Cu cât bei mai multă apă, organismul va arde mai eficient caloriile. Pe perioada alăptării, va trebui să-ţi suplimentezi consumul de apă cu un litru, adică vei bea circa trei litri de apă zilnic. De asemenea, trebuie să acorzi mai multă atenţie alimentaţiei. Chiar dacă alăptezi, nu înseamnă că trebuie să mănânci foarte mult. Dacă alăptezi, ai nevoie de circa 2.500 de calorii, împărţite pe parcursul a cinci mese: trei principale şi două gustări. Încearcă să nu mai mănânci cu trei ore înainte de culcare şi evită dulciurile şi produsele de patiserie. Sportul propriu-zis trebuie început atunci când simţi că eşti în stare să o faci. Femeile care au avut o naştere vaginală, fără complicaţii, pot începe antrenamentele după 4 – 6 săptămâni de la naştere. În cazul unei naşteri prin operaţie cezariană, sportul poate demara nu mai devreme de opt săptămâni de la naştere. Începe exerciţiile fizice gradual, fără să forţezi nota. 

Relaxare si alinare

Masajul te poate ajuta să treci mai uşor peste perioada postnatală, să îţi tonifici mai repede musculatura, să eliberezi stresul. Poţi face câteva şedinţe relaxante de masaj de îndată ce ai primit undă verde pentru a face mişcare. Sau îţi poţi "angaja" soţul să te alinte cu mângâieri şi masaj uşor. 

 

Citeşte şi: Sportul după naştere: Când începi lupta cu kilogramele în plus

Foto: mothering.com

Adaugă comentariu

Închide