Odoraș.

Odoraș.

Sensimyl

Ați știut că gemenii se pot naște cu o greutate de aproape 4 kg? Aflați detalii despre un astfel de caz din țara noastră!

Ați știut că gemenii se pot naște cu o greutate de aproape 4 kg? Aflați detalii despre un astfel de caz din țara noastră!

Deși foarte rar, o dată în 5-7 ani, gemenii se pot naște cu greutatea pe care de obicei o are copilul dintr-o sarcină cu un singur făt sau chiar și mai mare – de aproape 4 kg. Un astfel de caz s-a întâmplat la noi aproape un an în urmă, dar despre care am aflat recent și vă povestim și vouă.

Snejana Vieru a născut pe 10 octombrie 2016 un băiețel și o fetiță, gemeni, la termenul de 38 de săptămâni. Băiețelul avea 53 de centimetri lungime și cântărea 3950 de grame, iar fetița – 51 cm și 3500 de grame. Mămica zice că a avut o sarcină foarte ușoară, fără probleme, chiar dacă a adăugat în greutate 30 de kilograme. „Când mi-au făcut operația cezariană, medicii mi-au spus că foarte rar se întâlnește ca gemeni să se nască la așa termen și cu așa o greutate”, a declarat Snejana Vieru.

 

Am decis să vedem cât de des este posibil ca gemeni sau tripleți să se nască cu greutatea unui copil care se dezvoltă singur în burtică, iar la întrebări ne-a răspuns Iurie Caraus, șeful Centrului Perinatal nivel III (maternitatea) la Institutul Mamei și Copilului. Medicul ne-a menționat că gemeni cu greutate de peste 4 kilograme fiecare nu a întâlnit să se nască. Totodată,  se nasc destul de rar și gemeni cu greutatea normală, dar se întâlnesc cazuri când unul  are 3.500 kg, iar al doilea 3.900, ca în cazul gemenilor noștri. În cazul tripleților poate să fie unul dintre copilași de 3 kg, dar de 4 kg măcar unul dintre copii nu s-a întâlnit.

Am întrebat de medic și cât ar trebui să adauge în greutate o femeie gravidă cu gemeni sau tripleți, iar răspunsul a fost că în normă sunt 16-18 kg. Sunt femei care nasc gemeni sau tripleți la 36-37 de săptămâni de sarcină, dar majoritatea nu ajung la termen căci este supra solicitat uterul și respectiv nasc mai devreme - la 35 de săptămâni.

Spre deosebire de gravidele cu un singur făt, femeile care au sarcină de gemeni sau tripleți trebuie să poarte un bandaj special care să le ajute la susținerea burticii. În rest totul trebui să fie dozat – și alimentația, și sportul, și munca, fără suprasolicitări.

 

Foto: arhiva personală

Share:

Articole recomandate