Odoraș.

Odoraș.

Sensimyl

Naşterile la 20, 30 sau 40 de ani - care este vârsta potrivită?

Naşterile la 20, 30 sau 40 de ani - care este vârsta potrivită?

Nu există o vârstă perfectă pentru a deveni mamă, aceasta fiind o opţiune individuală. Unele femei nasc imediat ce ies din perioada adolescentină, altele îşi fac, mai întâi, o carieră de succes, îşi întemeiază o familie solidă, după care se gândesc şi la urmaşi. Fiecare vârstă are propriile riscuri şi avantaje. Care sunt acestea aflaţi din articolul următor, „condimentat” cu istorii ale mamelor, dar şi cu explicaţiile specialistului, pentru fiecare vârstă în parte. Tu la ce vârstă alegi să naşti?

 

20-30 de ani

Angela şi-a dorit dintotdeauna să fie o mamă tânără. Visa cum peste ani va merge alături de fetiţa sa şi puţini îşi vor da seama care din ele e mama şi care fiica. Aşa a şi fost. A născut la 20 de ani neîmpliniţi. Sarcina a fost o binecuvântare pentru ea. Nu a avut niciun fel de probleme, iminenţă de avort, toxicoză. Nici măcar cu vergeturi nu s-a ales. Naşterea a fost uşoară şi i-a transformat  visul în realitate – avea o fetiţă. Dar fericirea femeii nu a durat mult. La scurt timp a divorţat de soţ şi atunci a fost nevoită să renunţe şi la studiile la zi, în favoarea celor cu frecvenţă redusă. S-a angajat şi a lucrat pe rupte ani de zile, pentru a-şi hrăni mica familie. Privind în urmă la toate câte au fost, Angela spune că, dacă ar întoarce timpul înapoi, nu ar mai face atâtea greşeli, dar totuşi speră că va reuşi să îşi croiască, cel puţin, în viitor un drum în viaţă alături de fetiţa sa.    

„Din punct de vedere medical, este mai bine ca sarcina să survină înaintea vârstei de 30 de ani, pentru că organismul încă nu se luptă cu bolile cronice care pot complica sarcina şi naşterea (dureri musculare, de cap şi oase, oboseală etc.)”, spune Iurie Dondiuc, directorul Centrului Perinatologic Municipal Chişinău, medic obstetrician-ginecolog. 

Organismul este pe deplin dezvoltat, iar fertilitatea – la cel mai înalt nivel. Nu poate fi ignorat nici rezervorul de energie fizică şi psihică, pe care femeia îl deţine la respectiva vârstă. Este nevoie de cât mai multă mişcare şi, datorită acestui fapt, organismul îşi revine repede după naştere. Şansele de a naşte un copil cu Sindromul Down sunt de 1 la 1250.

„Ca medic, întotdeauna sfătui tinerele care amână naşterea din cauza carierei să ia o pauză. Dacă sunt specialişti buni, cariera nu va avea de suferit. E mai bine să naşti până la 30 de ani, decât după şi să cheltui o bună parte din banii adunaţi pe tratamente şi fertilizări”, mai adaugă specialistul.  

Dar nu este exclus ca la 20-30 de ani sarcina să fie neplanificată şi, de aceea, să se producă în lipsa setului de analize şi investigaţii medicale (care pot depista posibile infecţii în organism) necesare înaintea planificării sarcinii. Un alt factor care poate umbri o sarcină este modul de viaţă dezorganizat al femeii: stresul, alimentaţia proastă, fumatul, alcoolul, excesul de cafea etc. 

30-40 de ani

Tatiana Orlov a născut primul copil în al doilea an de facultate, iar doi ani mai târziu, la examenul de stat, purta sub inimă doi îngeraşi. Astfel, la 22 de ani, femeia creştea o fetiţă şi băieţei gemeni. Recunoaşte modest că împreună cu soţul au trecut destoinic peste toate greutăţile întinse de soartă şi că s-au descurcat cu trei copii mici, făcându-şi singuri casă şi masă, cum obişnuieşte să se spună. Ţinând cont de situaţia din ţară, s-ar părea că, pentru o familie din Moldova, trei copii sunt mai mult decât suficienţi. Nu şi pentru familia Orlov. Între timp, copiii au crescut, iar Tatiana, care simţea că ceasul biologic ticăie în defavoarea sa, îşi dorea tot mai aprig să mai simtă măcar o dată cum creşte un sufleţel sub inima ei, ştiind cât de sublim este sentimentul matern pe care îl trăieşte numai o mamă ce a dat viaţă. Soţul o susţinea întru totul şi nu o dată au discutat cât de minunat ar fi, dacă în familia lor s-ar naşte o fetiţă. Toate ar fi fost bune şi frumoase, dacă medicul neurolog nu i-ar fi interzis Tatianei încă o sarcină, pentru că, la 34 de ani, femeia avea probleme cu spatele. Şi atunci soţul şi-a luat angajamentul, timp de nouă luni, să preia sarcinile soţiei prin gospodărie. „Au fost clipe, când m-am simţit foarte rău, dar gândul că voi fi din nou mamă m-a ajutat să le depăşesc pe toate destoinic...” Au fost susţinuţi foarte mult şi de medicul de familie, care i-a asigurat Tatianei o monitorizare medicală foarte strictă, pe parcursul întregii sarcini. Tatiana s-a conformat la toate şi Dumnezeu a răsplătit-o cu o minune de fetiţă care de opt ani este soarele familiei Orlov. 

„Şi mămicile cu vârsta cuprinsă între 30-40 de ani au avantaje, când vine vorba de sarcină – maturitatea şi responsabilitatea de care dau dovadă. Femeile îşi modifică stilul de viaţă, optând pentru o alimentaţie sănătoasă, îşi controlează greutatea, renunţă la vicii, fac conştiincios toate seturile de analize cerute de medic. Şi statistica vine în întâmpinarea lor. În ultimii 15 ani, procentul femeilor care nasc pentru prima oară după vârsta de 30 de ani s-a dublat”, spune I. Dondiuc.

Dacă e să vorbim de riscuri, acestea „merg mână în mână” cu avantajele. Atunci când femeia este însărcinată prima dată, din cauza modificărilor în organism, apărute odată cu vârsta, sarcina este purtată mai greu. Femeile trecute de 30 de ani, aflate la a doua sau a treia sarcină, sunt expuse unor riscuri mai mici. Printre posibilele complicaţii ale sarcinii după 35 de ani se număra diabetul de sarcină, hipertensiunea arterială, varicele, toxicoza, pierderea sarcinii. Vizitele regulate la medicul care urmăreşte sarcina vor exclude orice motiv de îngrijorare şi vor permite să se depisteze eventualele probleme, care pot afecta sarcina sau viaţa copilului.

”Statistica arată că două treimi dintre sarcinile instalate după vârsta de 35 de ani sunt duse la bun sfârşit, însă doar sub o atentă supraveghere medicală. Riscul de avort spontan este de aproximativ 12% între 30 şi 34 de ani şi creşte la 18% între 35 şi 39 de ani. Acest lucru se întâmplă, deoarece, odată cu înaintarea în vârstă, creşte şi incidenţa anomaliilor cromozomiale, la nivelul ovulelor eliberate lunar la ovulaţie”, spune I. Dondiuc.

40+

Maria Munteanu este o mămică fericită cu trei copii. Gemenii Victor şi Victoria sunt deja studenţi în ultimul an, iar mezinul Bogdan încă frecventează grădiniţa. Privind în urmă, femeia recunoaşte că a avut o sarcină extrem de grea, survenită după câteva avorturi spontane. În timpul sarcinii a stau mai mult prin spitale. Îşi spunea cuvântul vârsta de 42 de ani, pe care o avea, când era însărcinată cu Bogdan... Kilogramele în plus, tensiunea arterială ridicată, problemele cu ficatul, dar şi alte „păcate” ale organismului s-au soldat cu naşterea prematură – în săptămâna a 32-a. A urmat o recuperare dificilă şi de durată atât pentru mamă, cât şi pentru copil. Femeia recunoaşte că, dacă, pe parcursul anilor, ar fi avut mai multă grijă de propria sănătate, nu ar fi suportat atât de multe dureri şi chinuri. Totuşi, spune că toate acestea se compensează, atunci când îl vede pe Bogdan.  

Există oare avantaje, în cazul unei sarcini instalate după vârsta de 40 de ani? Medicul spune că da. Ba mai mult chiar. „Am constatat că numărul copiilor, născuţi de femei cu vârsta de peste 40 de ani, s-a triplat în ultimul deceniu. Dacă în anul 2000, aproximativ 150 de femei au devenit mame la peste 40 de ani, atunci în 2011 numărul acestora s-a triplat. Cele mai multe femei amână sarcina din cauza carierei”, spune Dondiuc. Mamele trecute de 40 de ani sunt supuse riscurilor minore de a face depresie, pentru că ele consideră maternitatea ca pe o binecuvântare.

Copiii părinţilor trecuţi de 40 de ani se bucură de atenţie maximă din partea adulţilor. Părinţii au posibilitatea de a le acorda tot spijinul financiar. Din punct de vedere medical, naşterea târzie reduce riscul de accident vascular cerebral, de colesterol ridicat şi îndepărtează menopauza.

Statisticile medicale sunt însă necruţătoare. Posibilitatea de a rămâne însărcinată scade cu 20% când ai peste 30 de ani, cu 50% când ai peste 35 de ani şi cu 80% când ai peste 40 de ani. Aşadar există riscuri! Totuşi, principala cauză a complicaţiilor nu este vârsta înaintată, aceasta afectând doar nivelul fertilităţii, ci mai degrabă cumularea efectelor

bolilor, pe care le-au avut femeile de-a lungul anilor, până la instalarea sarcinii. Aceste efecte sunt mai mult sau mai puţin grave, dar pot afecta fătul. Posibilele complicaţii ale sarcinii după vârsta de 40 de ani sunt: diabetul gestaţional, hipertensiunea arterială, problemele placentare, malformaţiile congenitale, toxicoza şi Sindromul Down.

Notă: Menţionăm că toate istoriile prezentate în articol sunt nişte cazuri singulare şi nu pot servi drept reper pentru alte mame. 

Sursa foto: entrepadres.imujer.com

Share:

Articole recomandate