Odoraș.

Odoraș.

Sensimyl

O nouă platformă pentru mame pe Facebook. Va lupta cu violența în spitale

O nouă platformă pentru mame pe Facebook. Va lupta cu violența în spitale

Pe rețeaua de socializare Facebook a fost creată o pagină ce-și propune să le ajute pe femeile care au trecut prin experiențe traumatizante la naștere sau în timpul sarcinii să povestească despre aceasta. Denumirea acesteia este Rupem tăcerea: mamele au voce.

„Această pagină își propune să discute despre un fenomen despre care s-a tăcut prea mult. Vom încerca să vorbim despre violența obstetrică și despre practicile și experiențele ce nu trebuie să existe. Împreună vom promova dreptul fiecărei femei de a avea o naștere senină. Deși subiectul este extrem de sensibil, ne angajăm să purtăm un dialog respectuos”, scrie în descriere la platforma lansată.

Dar cel mai mult, fondatorii paginii își propun să încurajeze femeile să vorbească. „Aici e locul unde vom împărtăși istorii. Aici vom demonstra că acest fenomen există. Aici nu vom permite ca acest subiect să se stingă în mulțimea zilnică de știri. Timpul tăcerii a trecut”, mai scrie în informația despre pagină.

Mai multe femei au avut curajul să povestească despre experiențele lor traumatizante din timpul sarcinii și la naștere după ce o tânără de 19 ani a recunoscut că a fost tratată inuman la Institutul Mamei și Copilului în timpul unui avort la 21 de săptămâni de sarcină. Povestea femeii a stârnit un val de nemulțumire printre internauți, iar zeci de femei și-au povestit propriile istorii, care au și fost incluse într-o Declarație adresată Guvernului și altor instituții responsabile.

Share:

Articole recomandate