Odoraș.

Odoraș.

Sensimyl

Mici necazuri timp de 9 luni: cum să le faci faţă!

Mici necazuri timp de 9 luni: cum să le faci faţă!

Miracolul din burtica ta creşte zi cu zi, iar tu eşti cu gândul la clipa cea mare, când îl vei ţine în braţe. Dar deocamdată trebuie să faci faţă micilor neplăceri, care au loc într-o sarcină.

Acestea te pot deranja în viaţa zilnică şi este normal să doreşti să scapi de ele, dar evită totuşi să recurgi la medicamente fără prescripţia medicului, absolut necesară pentru administrarea oricăror doctorii, chiar dacă ţi se par nepericuloase sau le foloseai frecvent înainte de sarcină.

De ce suferi

Ce prescrie medicul

Ce poţi face

Anemie.

Oboseşti uşor şi eşti palidă.

Fier şi acid folic. O analiză de sânge pentru a controla riscul de anemie şi a-l trata.

Mănâncă spanac, linte, fasole albă, fructe uscate, gălbenuş de ou, ficat, ciocolată, pepeni verzi, brânză.

Arsuri stomacale.

Lichidul gastric urcă mai uşor în esofag şi provoacă arsuri stomacale, şi râgâieli (regurgitări).

Anumite medicamente atenuează durerea, dar nu lua bicarbonat de sodiu.

Evită felurile de mâncare picante, cu sos, băuturile gazoase, cafeaua, grăsimile prăjite, crudităţile. Dormi pe o pernă mai ridicată.

Constipaţie, balonări.Intestinele devin leneşe, dacă eşti constipată de puţin timp sau dacă o constipaţie veche se agravează.

Supozitoare cu glicerină şi ulei de parafină. Celelalte laxative pot fi periculoase. Bea apă minerală bogată în magneziu.

Mănâncă legume verzi şi salate. Alege pâinea integrală sau cu tărâţe. Bea mai multă apă plată.

Crampe.

Noaptea te trezesc din somn crampele la gambe (cârcei) şi la laba piciorului.

Magneziu şi vitamina B6.

Masează gamba şi ridică laba piciorului. Mergi mai mult cu picioarele goale. În timpul somnului ridică picioarele la un nivel mai înalt decât corpul.

Prurit (mâncărimi).

Spre sfârşitul sarcinii ai frecvente mâncărimi.

O investigaţie hepatică pentru a elimina eventual o maladie a ficatului. Antihistaminice.

Evită produsele de toaletă alergizante, optează pentru hainele de bumbac.

Dureri abdominale.

Începând cu luna a 5-a, suferi de dureri pelviene sau în regiunea sacrului.

Vitamine. Relaxante musculare (doar în anumite cazuri şi cu prescripţia medicului).

Odihneşte-te. Consultă un medic pentru a verifica dacă nu este vorba de contracţii.

Scurgeri.

Modificările hormonale provoacă pierderi vaginale puţin abundente, albicioase şi inodore (pierderea de lichid poate fi cauzată de o fisură a pungii de apă).

Prelevări pentru depistarea unei infecţii vaginale sau a unei micoze. În acest caz scurgerile sunt însoţite de mâncărimi şi de arsuri.

Ai grijă de igiena intimă. Nu fă duşuri vaginale. Foloseşte lenjerie din bumbac. Evită absorbantele pentru uz zilnic, care favorizează apariţia germenilor şi a micozelor.

Nevoia de a urina frecvent.

Un examen, dacă ai senzaţia de arsură în timpul urinării. La nevoie, 
tratament pentru a combate o infecţie urinară.

Bea multă apă pentru a împiedica usturimea, dacă urina este prea concentrată.

Dureri de spate.

Acestea apar începând cu luna a 5-a (uterul trage de coloana vertebrală).

Odihnă, căldură (termofor), antiinflamatorii, în caz de lumbago sau de sciatică.

Fă mai multă mişcare, exerciţii speciale pentru a întări rezistenţa muşchilor spatelui şi ai abdomenului.

Greţuri, vome.

Medicamente împotriva vomei numai cu prescripţia medicului. În cazul în care slăbeşti, o spitalizare pentru a combate deshidratarea.

Dimineaţa ridică-te încet din pat. Mănâncă câte puţin, evită alimentele grele, bea multe lichide. Odihneşte-te.

Sâni dureroşi.

Nicio prescripţie.

Schimbă mărimea sutienului. Poartă doar sutiene de bumbac. Fereşte mameloanele, când aplici loţiuni de corp sau creme.

Varice, gambe grele.

Varicele apar sau se agravează şi ai o senzaţie de greutate, de cârcei, de furnicături sau de mâncărime.

Colanţi din fibre elastice, tonice pentru vase, creme sau geluri. Dacă varicele persistă după naştere, consultă un medic.

Evită şosetele cu elastic, nu sta cu picioarele încrucişate, evită depilarea cu ceară caldă. Fă masaj uşor la picioare, duş la picioare cu apă caldă şi rece. Dormi cu picioarele ridicate.

 
 
 
Share:

Articole recomandate