Ai ajuns în săptămâna 37 de sarcină? E timpul să-ți pui bagajul de maternitate la ușă

Ai ajuns în săptămâna 37 de sarcină? E timpul să-ți pui bagajul de maternitate la ușă

 

Ai ajuns în cea de-a 37 săptămână de sarcină? Felicitări! Este cazul să tragi deja aer în piept pentru că poți să intri în travaliu în orice moment. Nu uita că partenerul tău are la fel de multe emoții ca și tine, și poate pentru el este mult mai dificil, deoarece trebuie să aibă grijă de doi, de tine și de bebeluș.

 

Dezvoltarea bebelușului

În săptămâna 37 de sarcină bebelușul este considerat complet dezvoltat. Asta înseamnă că dacă bebelușul tău se naște acum, plămânii lui ar trebui să fie complet maturi și pregătiți să se adapteze la viața din afara burticii, deși data nașterii tale „la termen” este încă la trei săptămâni distanță. Bebelușul cântărește aproximativ 2.800 de grame și are o înălțime de 49 de centimetri. Mulți bebeluși se nasc cu păr, cu șuvițe lungi de până la câțiva centimetri. Nu te aștepta încă că părul lui să fie de aceeași culoare ca al tău. Cuplurile cu părul închis de culoare sunt luate prin surprindere atunci când își văd bebelușul blond sau roșcat și invers.

Bebelușul încă nu a terminat creșterea, dar viteza cu care ia în greutate s-a micșorat, încetând până la 15 grame pe zi. Pe măsură ce el acumulează grăsime, corpul copilului devine din ce în ce mai rotund. Sexul copilului pare să fie un factor important în determinare greutății la naștere. Dacă ai un băiat, el va cântări mai puțin decât o fată care se naște în aceeași perioadă.

 

Schimbările mamei

Posibil să observi că începând cu această săptămână burtica ta nu mai crește, însă acest lucru nu este valabil pentru toate femeile, deoarece fiecare bebeluș are propriul ritm de dezvoltare. S-ar putea să observi și o creștere a scurgerilor vaginale. Dacă observi că mucusul este un pic amestecat cu sânge în toaletă sau pe chiloței, probabil travaliul este la câteva zile distanță, sau se poate declanșa chiar mai devreme de atât. Dacă ai sângerări mai puternice, sună-ți doctorul imediat. De asemenea, întreabă doctorul și despre testul de cultură streptococi de Grupa B pentru a ști dacă să ceri antibiotice la naștere.

 

Sfaturi:

- Dacă poți, nu te obosi prea mult în timpul zilei, pentru că s-ar putea să fie ultima ta șansă de a avea o zi liniștită;

- Fă un plan de sarcină care să conțină toate detaliile posibile și imposibile, de la împachetarea unor lucruri esențiale și până la o discuție cu medicul tău, referitoare la ceea ce o să se întâmple pas cu pas în sala de nașteri;

- Chiar dacă te bucuri de o sarcină fără complicații majore este bine să eviți zborul cu avionul în această perioadă pentru că poți intra în travaliu în orice moment;

- Evită fumatul pasiv, băuturile alcoolice și mâncărurile grase;

- Află în ce poziție stă copilul pentru a te putea odihni mai bine;

- Informează-te referitor la metodele de pregătire a corpului pentru travaliu;

- Odihnește-te mereu pe partea stângă;

- Asigură-te că bei suficientă apă în fiecare zi;

- Gândește-te la un nume pentru bebelușul tău;

- Nu neglija vizitele la medic;

- Stai departe de produsele care ar putea să declanșeze reacții alergice. Dacă știi că ai intoleranță la un produs ține cont de faptul că pe perioada sarcinii sensibilitățile se acutizează, ceea ce înseamnă că poți dezvolta reacții alergice imediat;

- Nu ridica obiecte grele;

- Ai grijă să te odihnești și să dormi 7-8 ore pe zi;

- Nu lua medicamente decât dacă ți le-a prescris medicul;

- Alege să porți haine comode în care să te simți liberă;

- Fii cu bagajul de maternitate gata! Dacă cumva nu ai reuşit să îl pregăteşti, poţi găsi în comerţ bagajul gata, cu toate cele necesare pentru mamă şi copil, în setul Mama Box.

Foto: allvin.com.ua; sfatulmamicilor.ro

Informații: copilul.ro; qbebe.ro

Adaugă comentariu

Close