Aşa vrea Domnul sau aşa vrea Omul? Despre fertilizarea in vitro!

Aşa vrea Domnul sau aşa vrea Omul? Despre fertilizarea in vitro!

Fertilizarea artificială suscită numeroase dezbateri. Biserica susţine că  este o tehnică imorală, oamenii, însă, cred că a avea un copil, indiferent de preţ, este o mare bucurie a vieţii.

Prima persoană care s-a născut în urma procedeului de fertilizare in vitro (FIV) este Louise Joy Brown, la 25 iulie 1978. Brown, deşi s-a aflat în centrul unei controverse, poate cea mai aprinsă din a doua jumătate a secolului XX, acum duce o viaţă obişnuită. Are doi fii născuţi pe cale naturală şi care sunt absolut sănătoşi.

Experimentul reuşit s-a datorat muncii asidue a doi cercetători britanici, Patrick Steptoe şi Robert Edwards care au înfruntat numeroase obstacole materiale, reticenţa din partea comunităţii ştiintifice şi condamnare din partea bisericii. Iar în anul 2010 Edwards a fost răsplătit pentru munca sa cu premiul Nobel, de această onoare neputându-se bucura şi Steptoe, care a decedat între timp.

În ce priveşte procesul de fertilizare in vitro se confruntă şi azi cu două opinii principale. Una, a oamenilor de ştiinţă, pentru care FIV este acum un procedeu controlat, cu un mare grad de siguranţă, care reuşeşte să ajute persoanele care îşi doresc un copil şi care nu reuşesc acest lucru în mod natural. Alta este a bisericii şi a susţinătorilor dreptului la viaţă pentru persoanele nenăscute.

Argumente PRO

Astăzi, fertilizarea in vitro este o terapie bine pusă la punct în întreaga lume, care a beneficiat de nenumărate îmbunătăţiri de-a lungul anilor. „Lucrările lui Robert Edwards au făcut posibilă tratarea sterilităţii, o boală ce afectează o mare parte din umanitate,  peste zece la sută din cuplurile din lumea întreagă”, se spune în argumentaţia savanţilor din Stockholm.

Un alt argument în favoarea fertilizării în vitro este faptul că până acum nu s-au constatat diferenţe între copiii concepuţi în acest mod şi cei concepuţi în mod natural, din punct de vedere al procentului de malformaţii, al inteligenţei sau sănătăţii.

În plus, pe baza mărturiilor părinţilor care au fost ajutaţi prin procedeul FIV se poate spune că acestora li s-a dat posibilitatea de a avea un copil, care din punct de vedere biologic este al lor.

Pe de alta parte,  FIV permite mamelor care au probleme în conceperea unui copil să trăiască experienţa sarcinii şi, implicit, să dezvolte o relaţie normală cu viitorul lor copil.

În încheiere să mai spunem că în ziua în care a aflat că este laureat al premiului Nobel, profesorul Robert Edwards s-a mărginit să facă doar o scurtă declaraţie: “Cel mai important lucru în viaţă este să ai un copil. Nimic nu-i mai extraordinar decât un copil”.

Argumente CONTRA

Plecând de la premiza că viaţa umană este sfântă, iar actul procreerii - o minune şi o împlinire a voinţei lui Dumnezeu, atât Biserica ortodoxă, cât şi cea catolică consideră moral inacceptabil ca ştiinţa să interfereze într-un proces natural al vieţii umane.

“Deci o femeie care recurge la FIV, nu numai că face un avort, ci 4-5-8…avorturi odată, după câţi embrioni rezultă şi sunt distruşi”, este o opinie împărtăşită de reprezentanţii curentului pro-vita.  

Acest punct de vedere a fost exprimat foarte clar şi de Biserica Ortodoxă, imediat după ce Edwards a primit Nobelul. „Biserica consideră că toate aceste metode FIV ce includ depozitarea şi, apoi, distrugerea aşa-zişilor embrioni în exces este din punct de vedere moral inacceptabilă”.  Poziţia Bisericii este bazată pe credinţa că “un embrion este o viitoare făptură umană şi nu doar o acumulare de celule sau o parte a trupului mamei”, iar Biserica „apără demnitatea vieţii umane din momentul concepţiei până la moartea naturală a oamenilor”.

Cuplurilor fără copii, ce suferă de această neputinţă, spune Biserica rusă, ar trebui să li se reamintească fapul că “a fi fără copii poate fi, în unele cazuri, o vocaţie specială dăruită de Dumnezeu. Sunt  atâţia copii ce ar fi fericiti să găsească o familie iubitoare...”.

În condiţiile în care Biserica catolică a categorisit de nenumărate ori până acum FIV drept o practică imorală, nu a mai surprins reacţia de după Nobel. “Deşi FIV a adus bucurie pentru multe cupluri ce au putut să devină astfel părinţi, acest lucru s-a întâmplat cu un cost nepermis. Milioane de embrioni au fost produşi şi apoi omorâţi în timpul procedurii FIV. S-a ajuns să se creadă ca embrionii ar fi nişte bunuri materiale şi nu fiinţe individuale, unice, aşa cum sunt de fapt”, se arată într-o reacţie a Vaticanului.

Foto: eva.ro, taringa.net

Adaugă comentariu

Închide