Destăinuirea unei mame despre cezariană: Momentul magic era complet absent. Nu am simțit pielea copilului atingându-mi trupul!

Destăinuirea unei mame despre cezariană: Momentul magic era complet absent. Nu am simțit pielea copilului atingându-mi trupul!

Recuperarea după cezariană poate să difere de la o femeie la alta, însă în cazul acestei mămici, recuperarea a fost mai dificilă decât s-ar fi așteptat. Atunci când te hotărăști cum vei naște, este important să te consulți cu medicul și împreună să alegeți cea mai potrivită variantă pentru tine.

Vă invităm să citiți povestea acestei mame:

„După 9 luni în care m-am informat din diverse studii, am mers la cursuri de instructaj pentru nașterea naturală și am cântărit avantajele și dezavantajele ambelor opțiuni, tot nu mă hotărâsem.

Urma să nasc într-o săptămână, așa că presiunea devenea și mai mare.

Câteva zile mai târziu, eram deja la spital, programată să intru în sala de operații.
Apa mi s-a rupt mai devreme decât ne-am fi așteptat, iar contracțiile se desfășurau destul de repede. Însă n-a fost să nasc natural.

De fapt, ideea de naștere naturală părea că mi se năruie sub ochi. Tot ceea ce credeam eu că se va întâmpla, tot acel moment magic, era complet absent.

M-am simțit jefuită. Nu am simțit pielea copilului atingându-mi trupul, nu mi-am simțit bebelușul când a ieșit din mine.

Lipsa magiei a fost urmată de recuperarea după cezariană în spital, care nici asta nu a fost așa cum mi-aș fi imaginat.

Eram complet nepregătită. Acele zile petrecute în spital mi le aduc aminte în ceață. De ce simțeam atât de multă durere?

Oare sunt mai slabă decât alte femei și nu pot face față durerilor firești ale nașterii?

Îmi doream să fiu aceeași persoană de dinainte de cezariană, să alerg după bebelușul meu și să încep organizările pentru ziua când vom pleca acasă. Însă nu puteam. Și mă simțeam neîncrezătoare în mine, ca mamă.

Ceea ce nu știam atunci și aveam să aflu ulterior, este că primele două săptămâni după cezariană sunt cele mai cumplite.

Durează 6 săptămâni până la recuperarea completă, astfel încât să te simți o persoană funcțională din nou.

Abia după două săptămâni îți poți ține bebelușul în brațe, iar mușchii abdominali nu te vor mai durea atât de tare.

Și tot abia atunci vei reuși să sari din pat când îi auzi scâncetul, și să îi schimbi scutecul în toiul nopții. Aceste activități implică efort și stat în picioare pe perioade mai lungi, iar după cezariană corpul nu-ți permite să faci asta.

Așadar, mămico, dacă treci și tu prin asta, nu uita: nu ești defectă, iar corpul tău e minunat. Durerile travaliului și recuperarea după cezariană sunt tributul pe care îl plătim pentru minunea pe care o aducem pe lume.”

Sursa: demamici.ro, foto simbol: totuldespremame.ro

Adaugă comentariu