Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

Copii bolnavi de diabet zaharat vor beneficia de odihnă şi tratament gratuit în Ucraina

Copii bolnavi de diabet zaharat vor beneficia de odihnă şi tratament gratuit în Ucraina

Un grup de copii care suferă de diabet zaharat va beneficia de odihnă şi tratament gratuit la Centrul de reabilitare pentru copii „Sergheevca” din Ucraina, potrivit Ministerului Sănătății.


Pe parcursul perioadei de reabilitare, care va dura 18 zile, starea de sănătate a copiilor va fi supravegheată.
Din cadrul acestui grup fac parte copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 15 ani, care se află la evidenţă medicală cu diabet zaharat tip I compensat, adică starea lor de sănătate le permite deplasarea. Ei au fost selectaţi din toată ţara după criterii medicale, în funcţie de vârstă şi gravitatea evoluţiei bolii.

Totodată, copiii, dar şi părinţii care îi însoţesc, vor fi instruiţi conform programului „şcoala pacienţilor cu diabet”. Aceştia vor fi informaţi despre controlul diabetului şi motivaţi în a face alegeri alimentare corecte.

Ministra sănătăţii, Ruxanda Glavan, a declarat că anume prin asemenea proiecte se va contribui la responsabilizarea bolnavilor faţă de propriile probleme de sănătate. „Pentru noi este foarte important ca aceşti copii să înveţe cum să trăiască cu maladia de care suferă. Obiectivul pe care îl urmărim este să dezvoltăm o reţea de şcoli naţionale, inclusiv de diabet, care să promoveze sănătatea chiar în instituţia medicală unde se tratează bolnavul”, a menţionat ministrul.

Totodată, Ministerul Sănătății a propus Guvernului spre aprobare un proiect de hotărîre, care prevede asigurarea copiilor cu diabet zaharat cu teste gratuite pentru controlul glicemiei.

În Republica Moldova, morbiditatea prin diabet zaharat a crescut cu 1,5 ori în ultimii 10 ani, în 2014 fiind înregistraţi peste 83 500 de bolnavi, dintre care aproape 400 de copii.

Foto: ms.gov.md

Share:

Articole recomandate