Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

Eurovision 2023 nu va fi organizat în Ucraina. Anunțul făcut de organizatori

Eurovision 2023 nu va fi organizat în Ucraina. Anunțul făcut de organizatori

Următoarea ediție a Eurovision din 2023 nu se va desfășura la Kiev, au anunțat organizatorii, iar concursul ar putea fi mutat în Marea Britanie, transmite tvn.md

Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union – EBU), instituţia care organizează concursul Eurovision, a anunţat vineri că poartă discuţii cu BBC pentru ca grupul media britanic să devină “gazda potenţială” a ediţiei din 2023, ce ar putea avea loc în Marea Britanie, după ce a ajuns la concluzia că show-ul de anul viitor nu poate fi organizat în Ucraina.

EBU a anunţat într-un comunicat că a realizat “o evaluare completă şi un studiu de fezabilitate” în colaborare cu televiziunea de stat ucraineană UA:PBC şi cu specialişti externi în contextul invaziei militare declanşate de Rusia în Ucraina.

Comunicatul precizează că Eurovision rămâne “una dintre cele mai complexe producţii TV din lume”.

“EBU vrea să mulţumească postului UA:PBC pentru cooperarea sa deplină şi angajamentul său în explorarea tuturor scenariilor posibile în săptămânile care au trecut după victoria obţinută de Kalush Orchestra pe 14 mai la Torino şi îşi exprimă tristeţea şi dezamăgirea că ediţia de anul viitor a concursului nu poate fi organizată în Ucraina”, au anunţat reprezentanţii EBU, citați de Agerpres.

“EBU a susţinut UA:PBC într-o gamă diversă de domenii de la începutul invaziei. Ne vom asigura că acest sprijin va continua să se manifeste pentru ca UA:PBC să poată să îşi menţină serviciile indispensabile pe care le furnizează cetăţenilor ucraineni. Ca urmare a acestei decizii şi în concordanţă cu regulamentele şi pentru a asigura continuitatea evenimentului, EBU va începe acum discuţii cu grupul BBC, ca reprezentant al ţării clasate pe locul al doilea în acest an, pentru a deveni o posibilă gazdă a concursului Eurovision în 2023 în Marea Britanie. Ne vom asigura că victoria Ucrainei va fi reflectată pe deplin în show-ul de anul viitor. Aceasta va fi o prioritate pentru noi în discuţiile pe care le vom purta cu gazda care va fi aleasă”, precizează comunicatul publicat de EBU.

Cântăreţul britanic Sam Ryder a ocupat primul loc după voturile exprimat de juriile naţionale la Torino, însă grupul ucrainean Kalush Orchestra a câştigat în cele din urmă concursul din 2022 în urma voturilor primite din partea telespectatorilor, care i-au permis să se claseze pe primul loc cu un total de 631 de puncte.

Grupul Kalush Orchestra a devenit unul dintre marii favoriţi ai concursului Eurovision 2022 după ce Rusia a invadat Ucraina în luna februarie, o acţiune care i-au determinat pe reprezentanţii EBU să excludă Rusia din competiţie.

Ucraina s-a alăturat concursului Eurovision în 2003 şi cele trei victorii pe care le-a obţinut de atunci au făcut-o să devină una dintre cele mai de succes ţări nou intrate în competiţie, după ce a triumfat şi la ediţiile organizate în anii 2004 şi 2016.

 

 

 

Sursa foto: trm

Share:

Articole recomandate