Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

În Republica Moldova crește numărul copiilor și adolescenților dependenți de droguri

În Republica Moldova crește numărul copiilor și adolescenților dependenți de droguri

În Moldova există tot mai mulți consumatori de droguri de vârste mici: încă din clasa VII-a, elevii încercă substanțe interzise, spun specialiștii Asociației Obștești Inițiativa Pozitivă. Astăzi, tot mai multe mămici vin cu copii de 13-15 ani dependenți, cerându-le ajutorul. Îngrijorător este și faptul că una dintre cele mai periculoase substanțe narcotice precum cea numită „sarea” se produce deja și la noi, scrie tv6.md

Acesta, dar și multe alte droguri sintetice, distrug creierul adulților, iar copiilor le pot fi fatale.

Mărturii șocante despre consecințele consumului de narcotice, statistici și constatări halucinante ale unor specialiști din domeniul sănătății publice

Cristian este unul dintre cei 25 de beneficiari ai centru de reabilitare. A ajuns aici numai când realizase că putea să-și piardă viața din cauza unei supradoze. De altfel, începuse la fel ca majoritatea consumatorilor cu o țigară de marijuana.

Cel mai grav este că dependenții de droguri pot fi ajutați doar după ce împlinesc vârsta de 18 ani, pentru că în țara noastră nu există centre de reabilitare pentru minori.

Alexandru Corotaev, asistent social: „Centrele de reabilitare nu primesc copii. Clinicile narcologice la fel au limită de vârstă. De multe ori când astfel de copii merg la specialiști sau medici, chiar și ei întâmpină greutăți în cum ar putea să-i ajute”.

Mai mult decât atât, specialiștii sunt convinși că fenomenul consumului de droguri pare scăpat de sub control, narcoticele sintetice, adaugă ei, fiind produse deja chiar în țara noastră.

Datele din rapoarte oficiale ale anului 2019 arată că numărul consumatorilor a crescut cu 40%, atingând cifra de 12 400 de bolnavi sau 465 de bolnavi la 100 000 de locuitori.

Sură foto: agora.md 

Share:

Articole recomandate