Medic în carantină: Pacienta a ascuns, iar după ce am consultat-o a recunoscut că a fost peste hotare

Medic în carantină: Pacienta a ascuns, iar după ce am consultat-o a recunoscut că a fost peste hotare

Medicul și o soră medicală din Talmaza, raionul Ștefan Vodă, se află în carantină, după ce au consultat doi dintre pacienții ce ulterior s-au dovedit a fi infectați cu coronavirus de tip nou și au ascuns că au avut un pelerinaj în Ucraina, scrie jurnal.md.

Ion Țâbârnac spune că femeia care s-a infectat a fost cu un grup în pelerinaj la mănăstirea Poceaev din Ucraina. Aceasta locuiește în Chișinău, iar pe 8 martie a ajuns în Ucraina. Peste vreo trei zile a avut febră, dureri musculare. Pe 14 martie a mers la o consultație la Ștefan Vodă, iar de acolo a plecat la părinți, la Talmaza. Femeia a venit împreună cu copilul, care are vârsta de 5 ani. Întreprinderea la care lucra în Chișinău își sistase activitatea.

Nici pe 14 martie, nici pe 15 martie, fiind în sat, nu a informat pe nimeni că a fost peste hotare. Miercuri, pe 18 martie, m-a telefonat mama ei, în vârstă de 56 de ani și mi-a spus că are febră, tuse. Femeia suferă de bronșită și am crezut că e una din acele crize. Am invitat-o la consultație. Am ascultat-o. Avea febră. La un moment dat m-a rugat să ies până în coridor. Acolo am mai văzut o femeie tânără, pe care nu o cunoșteam, deoarece e plecată de vreo 15 ani din sat. Eram eu și o soră medicală. Am întrebat-o dacă a fost peste hotare. Mi-a spus categoric „nu”, și iar „nu”. Am acceptat să o consult. Avea tuse, febră, dureri musculare. Aici mama ei, iar m-a chemat de o parte și mi-a spus cu lacrimi în ochi, că a fost în acea excursie. Mi s-au dus podelele de sub picioare”, mărturisește medicul.

Au telefonat la 112. Au fost internate mama în vârsta de 59 de ani, fiica care a fost în pelerinaj, sora ei de 19 ani, care l-a fel a început să se simtă rău și copilul de 5 ani. „Două cazuri s-au confirmat. Ieri mama fetelor a fost adusă acasă cu o mașină militară. Primul test a arătat că nu are coronavirus, dar azi dimineață am fost telefonat și ne-au informat că cel de-al doilea test arată că este infectată cu această boală și a fost transportată de urgență înapoi la Chișinău. Așteptăm rezultatele copilului”, a mai spus medicul.

Atât el cât și sora medicală s-au izolat de ceilalți membri ai familiei. „Țin legătura cu bolnavii cu angajatele centrului la telefon. Azi medicii și poliția suntem pe prima linie de luptă cu această boală. Consider că atât noi, cât și surorile medicale, șoferii de pe ambulanțe, avem nevoie de o mai bună asigurare cu echipamente medicale”, a spus medicul

Instituția medicală a fost dezinfectată. Aici activează 21 de surori medicale. Pacienții sunt primiți doar după o programare prealabilă la telefon. Sora medicală superioară, Lidia Roșca, informează că pe moment, mai au măști doar pentru ziua de zi. „Avem cantitatea necesară de dezinfectant, mănuși, dar măști nu avem. Lucrăm conform unui grafic special. Pe moment monitorizăm circa 50 de persoane aflate la domiciliu, revenite de peste hotare. Bolnavii îi programăm la telefon. Am consultat azi și copii, bătrâni, că mai sunt și alte boli. Ne e teamă de acest virus. Dar după cele întâmplate oamenii au conștientizat pericolul, străzile s-au golit, oamenii stau mai mult în casă”, spune femeia.

Sâmbătă, 21 martie, primarul s. Talmaza, Eugeniu Prutean, a emis o dispoziție potrivit căreia localitatea  a intrat în carantină pentru o perioadă de 40 de zile.

 

Sursa: jurnal.md

Adaugă comentariu