Primul militar rus judecat pentru crime de război în Ucraina a fost condamnat la detenție pe viață

Primul militar rus judecat pentru crime de război în Ucraina a fost condamnat la detenție pe viață

Militarul rus Vadim Șișimarin a fost condamnat la detenție pe viață pentru uciderea unui civil în Ucraina, informează corespondentul Novaya Gazeta, citat de newsmaker.md

Șișimarin, comandantul diviziei de tancuri Kantemirovskaya, regiunea Moscova, are 21 de ani. El a fost găsit vinovat de uciderea locuitorului regiunii Sumî a Ucrainei, Alexandr Șelipov, în vârstă de 62 de ani. Acesta își va petrece restul vieții în închisoare.

Judecătorul a menționat că la fața locului a avut loc un experiment cu participarea a patru martori. Instanța a ajuns la concluzia că uciderea a fost premeditată.

Potrivit magistraților, Șișimarin nu risca nimic dacă ar fi refuzat să îndeplinească ordinul de a-l împușca pe Șelipov. De asemenea, el ar fi putut să pretindă că a împușcat, însă a ratat ținta. Șișimarin a ascultat verdictul cu o expresie absentă, potrivit corespondentului Novaya Gazeta.

Judecătorii nu au luat în calcul declarațiile lui Șișimarin și a avocatului acestuia, potrivit căruia inculptatul nu intenționa să îl ucidă pe Șelipov. De asemenea, magistrații au precizat că este vorba despre o crimă din rândul celor de război.

În ultima sa luare de cuvânt, Șișimarin și-a recunoscut vinovăția și a cerut iertare de la Katerina Șelipov, soția celui ucis.

Regret cu sinceritate. În acel moment eram nervos, când s-a întâmplat toate acestea, în perioada acțiunilor militare. Nu am vrut să îl ucid pe acel om”, a spus tânărul.

Potrivit acuzării, crima a avut loc pe 28 februarie, în satul Ciupahovka din regiunea Sumî. La comanda unui coleg, Șișimarin a împușcat bărbatul de 62 de ani, care le-a ieșit în cale. Acesta a murit la doar câteva zeci de metri de casă.

Apărarea a argumentat că cel care a dat ordinul este un sublocotenent, însă procurorul a precizat că acesta nu era șeful direct a lui Șișimarin, prin urmare, acesta ar fi putut să îl ignore.

Oficiul procurorului general al Ucrainei a declarat anterior că Vadim Șișimarin este primul militar rus judecat pentru uciderea unui civil în Ucraina.

De menționat că Federația Rusă neagă că militarii săi ar împușca civili în Ucraina.

Adaugă comentariu