Cel mai emoționant mesaj despre Cătălin din „7 Klase”

Cel mai emoționant mesaj despre Cătălin din „7 Klase”

Plecarea din viață a interpretului Cătălin Caragea, solist în trupa „7 Klase”, ne-a marcat profund pe fiecare. Un băiat atât de talentat, atât de tânăr, de doar 22 de ani, ne-a părăsit subit și ne-a tulburat enorm în aceste vremuri destul de complicate pentru fiecare. Jurnalistul Vitalie Cojocari i-a dedicat și un mesaj emoționat pe pagina sa, pe care vă propunem să-l vedeți mai jos.

Draga mea, iubito, floare-ngândurată-
A mea întotdeauna, și-a mea niciodată...

Oare și atuncea, după ce-o să mor,
Tot așa de tine o să-mi fie dor?!”

Versurile de mai sus sunt scrise de fostul meu profesor de la Chișinău, poetul Nicolae Dabija. Au fost puse pe muzică de compozitoarea Oxana Ciorici, iar un tânăr le-a dat viață cu a sa voce. Voce căreia un nepriceput ca mine nu-i găsește cusur, dar nici seamăn. Piesa o aveți aici:

Eu o ascult pe repeat.

Dați click, ascultați, plângeți... Poate că o să vă fie clar... O să înțelegeți de ce au talent basarabenii.

Țin în mine acest text de mai bine de 24 de ore... Cel pe care vreau să-l scriu mai jos. Am decis să-l las să iasă la lumină.

Dacă scap vreo literă sau virgulă, e de la lacrimi. Iertați-mă. Iertați-mi scăpările, emoțiile și lacrimile.

Vreau doar să vă spun o poveste. Povestea unui tânăr cu voce. Lumea trebuie să știe!

Ca orice poveste totul începe cu „era odată”.

Era odată... cu mai bine de 6 ani în urmă o trecere subterană din Chișinău unde un tânăr timid, cu față angelică și cu privirea plină de candoare s-a apropiat de niște băieți ce obișnuiau să cânte acolo.

- Pot să încerc să cânt și eu?, i-a întrebat puștiul cu sfială.

Tinerii l-au lăsat, iar puștiul a revenit în acel subteran plin de igrasie ca să cânte cu chitara sa.

Îmi plăcea acustica”, i-a explicat într-un interviu unui jurnalist. A adăugat apoi: „voiam să încerc lucruri noi, nu o făceam pentru bani, pur și simplu îmi plăcea să cânt”.

Practic, a fost locul de unde și-a luat zborul. A ieșit rapid de sub pământ direct în lumina reflectoarelor. La rugămințile prietenilor a acceptat să participe la niște concursuri de muzică unde i-a lăsat pe toți cu gura căscată, iar de aici zborul său trebuia să fie sus, sus...

Era electrizant. Avea talent, carismă, voce și mai avea ceva. Uneori, când cânta, în privirea sa zăreai o doză uriașă de melancoolie și tristețe.

Ca mulți alți tineri basarabeni cu har și talent, dar fără bani, avea părinții plecați la muncă afară. Tot ce a obținut... a reușit prin munca sa, cu ajutorul vocii electrizante, dar și a privirii uneori melancoolice.

Din păcate, lumina din ochii lui Cătălin (așa îl cheamă pe tânărul a cărui poveste o aștern aici) s-a stins... Nu o să intru în detalii.

Spun doar că îi plăcea să cânte de când era mic. Că era foarte tânăr. Și că atât cât a trăit, Cătălin a reușit să facă mai mult decât ar fi reușit alții în zece vieți de om. A produs emoție pură și un Nistru de lacrimi în sufletele celor care l-au auzit cântând și nu-l vor mai auzi vreodată.

Părinții lui Cătălin Caragea sunt prinși în Italia, blocați de coronavirus...

Este atât de frumoasă și atât de tristă piesa asta...

Oare și atuncea, după ce-o să mor,
Tot așa de tine o să-mi fie dor?!”

E o minciună tristă în aceste versuri, domnule Dabija... Pentru că, de fapt, nouă ne este atât de dor de cei care pleacă... Atât de dor, că nu mai avem lacrimi.

Ps: să nu uităm că nu trebuie să-i supăram pe cei de lângă noi, viața este prea scurtă!

 

Iar noi vă îndemnăm ca mai ales în aceste vremuri să fim mai buni cu cei dragi, mai atenți la nevoile lor, mai plini de compasiune și de empatie, să le dăruim mai multă dragoste și susținere.

 

Sursa: facebook.com/cojocarivitalie

Adaugă comentariu