S-a deghizat în bărbat, ca să practice medicina, şi a făcut prima cezariană din lume

S-a deghizat în bărbat, ca să practice medicina, şi a făcut prima cezariană din lume

În 1865, un chirurg decorat pentru întreaga sa activitate, pe nume James Barry, a murit la 71 de ani. Când menajera lui a început să-i pregătească trupul neînsufleţit pentru înmormântare a avut şocul vieţii ei – Barry era femeie! Timp de 50 de ani, doctorul James Barry se deghizase în bărbat pentru a putea deveni unul dintre cei mai mari chirurgi ai secolului al IXX-lea.

Astăzi ştim că doctorul James Barry s-a născut Margaret Bukley, fiica unui vânzător irlandez. Într-o perioadă în care femeile nu puteau face studii superioare, Margaret s-a dat altcineva pentru a putea deveni medic. Însă Bukley a păstrat secretul toată viaţa sa. Cum a reuşit acest lucru? Colegii ei din facultate îl bănuiau că ascunde ceva – adevărata sa vârstă, nicidecum sexul său.

Şi-a păstrat identitatea ascunsă până la moarte

Când menajera sa Sophia Bishop îi pregătea trupul pentru înmormântare, în 1865, a descoperit secretul pe care acesta l-a ţinut decenii întregi. După acel moment, în care s-a descoperit adevărata identitate sexuală a reputatului medic, întregul Imperiu Britanic a fost şocat. Cum reuşise o femeie de doar 1,52m să se dea, toată viaţa ei adultă, drept bărbat?

A luat numele unchiului decedat

Margaret Ann Bulkley s-a născut în Cork, Irlanda, pe la 1789. Fiica unui vânzător de alimente, ea a crescut cu frustrarea că nu putea face mai nimic în viaţă din simplul motiv că se născuse fată. La 18 ani, i-a spus fratelui ei că s-ar fi văzut soldat, dacă era şi ea băiat. Apoi, s-a mutat cu mama ei în Londra, pentru a locui cu unchiul ei, James Barry. Membru al Academiei Regale, Barry i-a făcut cunoştinţă lui Margaret cu aristocraţi şi alţi oameni influenţi din societate. Iar, în 1806, când acesta a decedat, Margaret a luat numele lui pentru a intra la Facultatea de Medicină.

Cum s-a înscris la Facultatea de Medicină

În 1809, James Barry a intrat la Facultatea de Medicină din Edinburgh, una dintre cele mai bune din Europa. Ea purta o haină lungă şi platforme, pentru a părea mai înaltă. Colegii ei şi-au adus aminte că vorbea pe un ton piţigăiat, însă nu şi-au dat seama că era fată. Margaret devenită James nu-şi dădea jos acea haină lungă, care-i masca silueta feminină, nici vara.

Avea o reputaţie de afemeiat

James Barry era cât se putea de temperamental. Probabil că Margaret îşi luase rolul prea în serios, de ajunsese să ţipe la pacienţi, să izbească de pereţi eprubete şi să-l provoace la duel pe un căpitan. De-a lungul carierei sale îndelungate, James înjura şi flirta cu femeile, fiind acuzat, la un moment dat, că s-a dat la o pacientă de-ale sale.

A făcut prima cezariană de succes

Barry a devenit un chirurg de excepţie, ajungând la comanda spitalelor militare. Marea sa realizare a fost prima cezariană de succes din lume, în care atât mama, cât şi nou-născutul au trăit. A realizat premiera în 1826, pe o masă de bucătărie din Cape Town. Fără anestezie, atât pacienta, cât şi copilul ei au supravieţuit.

Sursa: clickpentrufemei.ro

Adaugă comentariu