Adela Popescu: Am născut natural și am alăptat aproape 2 ani - pentru mine asta e normalitatea

Adela Popescu: Am născut natural și am alăptat aproape 2 ani - pentru mine asta e normalitatea

Adela Popescu este însărcinată în patru luni și se bucură din plin de viață alături de soțul ei, Radu Vâlcan și cei doi fii ai lor, Alexandru și Andrei. Recent vedeta a oferit un interviu unde a vorbit despre cum își crește copiii, care este rolul femeii în familie și ce părere are despre nașterea naturală și alăptarea bebelușului la sân.

În cadrul interviului pe canalul de YouTube – Fain & Simplu cu Mihai Morar, Adela a menționat că ambii copii au fost născuți natural și alăptați până la vârsta de doi ani.

„Am alăptat foarte mult, spre doi ani. Am născut natural și am alăptat dintr-o normalitate. Pentru mine asta e normalitatea – nu e mai frumos, nu e mai urât, nu sunt împotriva cezarienei, nu mi se pare anormal. Dar pentru mine asta este normalitatea. Și n-am mai alăptat din clipa în care nu am mai suportat”, a spus prezentatoarea TV.

Pentru că alăptarea la sân presupune prezența mamei non-stop, Adela a fost întrebată cum s-a descurcat în această perioadă.

„Am credința că toate lucrurile astea contează enorm și că natura le face așa nu întâmplător. Femeia după ce naște prin faptul că alăptează este o „obligată” să petreacă mult timp cu copilul, care are atâta nevoie de mama lui.

Dacă eu aș fi hrănit cu lapte praf copilul, nu zic că nu aș petrece timp cu el, dar cu mult mai multă ușurință aș putea să mă despart de el. Aș putea să ies cu fetele în oraș nu o oră ci patru – pentru că este cineva acasă care poate să-i dea biberonul. Și nu e asta un lucru rău, spun doar că alăptatul pe mine m-a ținut aproape doi ani lipită de puiul meu și sunt conștientă că el a avut o nevoie uriașă de asta, oricum nu ai da.

Faptul că femeia în perioada când alăptează și în perioada după ce naște nu are dorință sexuală, cum ar avea probabil în mod normal, este la fel un lucru pe care natura îl aranjează în felul ăsta. Toată atenția mamei trebuie să fie către pui, și așa trebuie să fie!”, a subliniat mămica.

Interviul integral îl puteți vedea în video de mai jos:

 

Sursa: youtube.com/ Fain & Simplu cu Mihai Morar

Adaugă comentariu