Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Alimente care potolesc foamea și nu îngrașă

Alimente care potolesc foamea și nu îngrașă

Alimente anti-foame: există? Cu siguranță, da! Unele alimente ne satură cu puține calorii, deoarece conțin fibre și proteine. Printre acestea, carnea, fructele, dar și… cartofii. Firește, totul cu măsură, scrie csid.ro

Alimente sățioase care nu ne pun în pericol silueta

„Pe primul loc avem oul fiert, produsul cu cea mai mare putere sațiogenă pentru numai 80 de calorii.

Urmează apoi carnea, indiferent de culoare și de animalul de la care provine. Proteinele din carne se spune că au calorii negative, țin de foame multe ore, iar organismul cheltuiește energie pentru metabolizarea lor. Deci carnea nu îngrașă, ci mai degrabă ajută la slăbit.

Peștele în general și peștele gras în special intră tot la categoria proteine cu efect sațiogen. În plus avem și efectul antiinflamator produs de acizii grași Omega 3.

Cât despre proteinele de origine vegetală, aveți încredere în leguminoasele de tip fasole boabe, mazăre, linte, năut.

Din categoria făinoase, pastele fierte al dente și cartofii în coajă sunt produsele care ne satură fără să ne pună în pericol silueta. Nu gătiți pastele până s-au înmuiat de tot, iar cartofii și orezul consumați-le după ce s-au răcit. O parte din amidon nu se mai absoarbe, deci umplem burta eficient cu mai puține calorii.

Și pâinea integrală bogată în tărâțe este de preferat variantei albe și pufoase. De data asta conținutul mare de fibre blochează o parte din amidon, indicele glicemic scade iar senzația de sațietate crește.

Deși conține peste 90% apă, supa și ciorba ne satură cu puține calorii. Se numește paradoxul ciorbei și s-a dovedit că stă în stomac de două ori mai mult timp decât un felul doi. Așa că nu ezitați să începeți masa o supă dacă vreți să umpleți stomacul repede.

Iar dacă sunteți la cură de slăbire mâncați DOAR supă, ca fel unic! Și puneți lângă ea și un ardei iute, ca să accelerați metabolismul.

Meniul nostru sățios trebuie să conțină și un desert. Fructele bogate în pectină precum merele, perele, gutuiele și caisele au avantajul că satură rapid. Pectina este o fibră solubilă care se umflă în contact cu apa, scade absorbția de zahăr din intestin și crește senzația de sațietate.

Share:

Articole recomandate