Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Detoxifierea minții mai importantă decât cea fizică! SFATURI practice de la un psiholog

Detoxifierea minții mai importantă decât cea fizică! SFATURI practice de la un psiholog

 

Conceptul de Detoxifiere a devenit foarte popular, în ultimul timp, mai ales în rândul femeilor. Dar știați că toxinele mintale pot fi și mai periculoase decât cele fizice? Da, pentru că 95% dintre boli au la bază un blocaj emoțional! Psihologul Ana Niculaeș a prezentat câteva metode de detoxifiere a minții, pentru sanoteca.md, iar nouă ni s-a părut un articol extrem de util și pentru mămici.

Toxinele mintale pot fi diverse: furie,  gelozie, ură, neliniște, insecuritate, frica de a nu fi judecat sau criticat și alți factori percepuți ca fiind stresanți pentru noi. Aceste toxine, pot fi la suprafață sau ascunse în adâncul minții noastre sau a diferitor părți ale corpului. Atâta timp cât nu le recunoaștem, nu le conștientizăm și nu le eliberăm, toxinele mintale continuă să fie depozitate, slăbind astfelmintea și corpul nostru până când ne îmbolnăvim.

Un detox mintal poate fi făcut în diferite forme. Poți să-ți iei o vacanța de o săptămână, pentru a te concentra pe o curățire mintală intensă sau poți să încorporezi diferite metode de igienă mintală în viața de zi cu zi ori le poți combina.

 

Mai jos vedeți câteva METODE pe care psihologul Ana Niculaes le recomandă pentru a scăpa de intoxicația minții.

Meditația – este cel mai puternic instrument pentru detoxifiere mintală. Doar dacă suntem atenți la gândurile noastre, noi putem să le explorăm, să le procesăm și să le eliminăm. Practicând zilnic meditația putem să descoperim efectele ei asupra minții și gândurilor noastre. 

Alege o zi în care să nu folosești tehnologia. În secolul informațional, conectați mereu la tehnologie este foarte ușor să pierdem sensul momentului prezent și al realității. Mulți dintre noi suntem deja dependenți, iată de ce idea de a petrece o zi fără telefon, computer sau televizor, pare greu de imaginat și destul de dificil pentru început. Dar cu timpul și cu o voință puternică, această detoxifiere tehnologică va deveni foarte plăcută, iar mintea și imaginația ta va avea mult de câștigat.

Vorbește mai puțin și stai în liniște. În ziua de astăzi tăcerea a devenit inconfortabilă. Pentru multe persoane este insuportabil să stea în tăcere în prezența altora sau chiar dacă sunt singuri. De câteva ori eu am văzut persoane care vorbesc la telefon în saună, doar pentru asta s-au inventat telefoane rezistente la apă, nu? Mereu suntem în căutarea unui zgomot pentru a ne sustrage de la gândurile noastre. De exemplu ascultăm muzică sau privim televizorul, doar să avem ceva sonor pe fundal.Adevărul este că doar în liniște noi avem oportunitatea de a ne conecta cu interiorul nostru pentru a ne trata și evolua.

Scrie în jurnal. Aceasta este o modalitate extrem de eficientă pentru a atrage în mod conștient atenția noastră asupra stărilor interne, oferindu-ne acces la cele mai profunde gânduri și emoții. Înregistrând aceste stări obții o sursă tangibilă pentru a reflecta. Dacă reușești să scrii în fiecare seară sau cel puțin o dată pe săptămână, acesta te va ajuta să încetinești ritmul și să redobândești echilibrul emoțional.

Creează-ți în agendă intervaluri de „Timp pentru mine”, în care poți să faci ceea ce îți dorești în singurătate: să faci o primblare la natură, să faci o baie, yoga, să cânți la un instrument muzical, să citești, să scrii, să desenezi, să dansezi (singur/ă) , să strigi, să plângi... ORICE!

Oferă-i creierului tău un scrub săptămânal de emoții pozitive! Alege o zi din săptămână în care să scrii momentele frumoase prin care ai trecut în ultima săptămână: pentru ce ești recunoscător/oare, conversațiile plăcute pe care le-ai avut, micile momente de succes. Ajută-ți mintea să fie cât mai conștientă de lucrurile frumoase din viața ta, iar cu timpul acesta va deveni o parte din rutina ta zilnică, fără să observi.

Discută cu o persoană care îți oferă suport emoțional. Acesta poate fi un mentor sau un psiholog. Este important să nu fie rudă sau prieten, pentru că persoanele dragi și apropriate ție, pot deveni destul de subiective referitor la emoțiile pe care le resimți, în timp ce un profesionist o să-ți ofere un feedback constructiv, care te va ajuta să împărtășești și să te eliberezi de gândurile și emoțiile care te copleșesc.

Cu 100 de ani în urmă a fost descoperită importanța igienei fizice și asta a făcut ca longitivitatea vieții să crească cu 50 de ani. Dacă vom începe să avem grijă de igiena mintală aceasta va îmbunătăți calitatea vieții noastre. Zilnic fiecare dintre noi avem grijă de igiena fizica a corpului nostru, dar ce facem zilnic pentru a avea grija de mintea noastră? De ce zilnic avem grijă de dinții noștri și nu avem grijă de mintea noastră?

 

Sursa: sanoteca.md

Foto: pixelstalk.net

Share:

Articole recomandate