Fabyan Gîrleanu – micul model cu planuri mari pentru viitor

Fabyan Gîrleanu – micul model cu planuri mari pentru viitor

Nu este un model profesionist, dar depune atât de multă dăruire și entuziasm la fiecare ședință foto încât credem cu desăvârșire că va deveni. E foarte carismatic și adoră să apară în lumina reflectoarelor. O bucurie de copil, care își uimește părinții cu performanțele sale.

Fabyan Gîrleanu este un băiețel chipeș de trei anișori. Galant și manierat, acesta adoră ședințele foto. Chiar dacă este micuț, Fabyan cochetează cu aparatul de fotografiat ca un model profesionist. Mereu e plin de energie și se simte în largul său la fiecare ședință foto.

 

Cei care au colaborat cu Fabyan susțin că își asumă responsabilitățile ca un adult și iubește să se facă observat. De asemenea, e un băiețel bine educat, care știe bunele maniere și le pune mereu în aplicare.

 

Născut într-o familie în care domină dragostea, respectul și bunul simț, Fabyan crește și se dezvoltă armonios deoarece ambii părinți se implică în educația lui. Bunăoară, tăticul Vadim îl învață pe Fabyan să fie puternic și curajos, dar să nu uite și de propriile lui stări și sentimente. Mămica Beatrice are mare grijă ca Fabyan să crească un bărbat destoinic și după propria lui dorință, îl implică în treburile casnice. Trebuie să menționăm că Fabyan are deja o mare pasiune pentru gătit.

 

Ambii părinți au grijă ca Fabyan să crească într-o atmosferă de înțelegere, acceptare și pozitivitate. Pentru că este tratat mereu cu dragoste și încredere, Fabyan e un băiețel încrezut și hotărât. Prinde totul din mers și adoră limba engleză, iar shopping-ul e o plăcere adevărată pentru el.

 

Pasionat de fotbal și box, Fabyan nu încetează să-și surprindă părinții cu energia și veselia pe care o emană zilnic. Este foarte sociabil, iar la terenurile de joacă își face ușor prieteni noi.

 

Părul auriu, ochișorii albaștri și gropițele din obrăjori încununează imagina unui băiețel „din reviste”. Modul de comportare atrăgător și felul lui de cochetare îi aduc o serie de colaborări interesante, care reprezintă începutul unei frumoase căi în lumea modelingului.

 

Adaugă comentariu