O femeie și-a filmat propria moarte cu o cameră GoPro după ce parașuta nu i s-a deschis
- 2023-07-12
- 1195
Rachael Fisk, în vârstă de 32 de ani, instructor în cadrul RAF (Royal Air Force), și-a filmat propria moarte după ce nu i s-a deschis parașuta și a căzut în gol de la 3.600 de metri. Accidentul s-a petrecut în 2021, însă ancheta finalizată recent a scos la iveală motivele tragediei. Imaginile suprinse de o cameră GoPro, montată pe casca acesteia, i-au ajutat pe anchetatori să stabilească noi proceduri pentru a fi evitate pe viitor astfel de tragedii, scrie The Telegraph.
Ultimele clipe ale sergentului Fisk au fost surprinse de camera GoPro, care a fost atașată de casca ei, în timp ce aceasta s-a izbit de pământ, în apropierea autostrăzii M40, în Oxfordshire.
„A fost un accident ciudat, o tragedie absolută. Urăsc să îmi imaginez care au fost ultimele gânduri ale lui Rachel”, a declarat o sursă din cadrul RAF, citată de The Telegraph.
O anchetă militară a constatat că filmările pe care le-a făcut vor ajuta la prevenirea unor tragedii similare în viitor.
Incidentul oribil a avut loc în septembrie 2021 pe aerodromul RAF Weston-on-the-Green, lângă Bicester, iar sergentul Fisk participa la un exercițiu de antrenament cu personalul de la RAF Marham din Norfolk.
Fisk a filmat una dintre perechile tandem în cădere liberă până când au coborât la o altitudine de aproximativ 1.500 de metri, după care aceștia și-au deschis parașutele.
Potrivit imaginilor surprinse de camera GoPro, Fisk și-a continuat căderea, a trecut printr-un strat subțire de nori, moment în care deja a fost observată de martori în timp ce se apropia de sol.
Cu doar câteva secunde înainte de moartea sa, casca sergentului Fisk s-a rotit în sus și acest lucru a dezvăluit că parașuta i s-a încurcat și, din acest motiv, nu s-a mai desfăcut.
Ultima imagine a fost surprinsă cu 0,034 de secunde înainte de impact, în momentul când Rachel a privit pentru ultima oară în sus, precizează raportul anchetei.
Raportul a constatat că parașuta sergentului Fisk s-a încurcat din cauza turbulențelor de aer produse de poziția corpului său în timpul căderii libere.
De asemenea, a constatat că costumul ei, care nu era unul folosit de RAF și era prevăzut cu aripi, ar fi putut contribui la tragedie.
Anchetatorii au putut determina ce s-a întâmplat doar folosind imaginile care au fost surprinse de camera ei GoPro.
„Gândurile noastre rămân la familia Sgt Fisk. Ancheta asupra acestui tragic accident este acum finalizată și vom analiza cu atenție recomandările și vom lua măsurile necesare”, a transmis RAF.